Sezonul trecut au trecut prin emoțiile unui baraj de menținere în Liga a 3-a după ce s-au clasat pe penultimul loc, acum, la finalul turului, cei de la AFC Odorheiu Secuiesc sunt în fruntea clasamentului Seriei a 5-a, alături de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2.
În vară, directorul sportiv al clubului din Odorheiu Secuiesc, Alpar Meszaros, fost fotbalist la Dinamo la începutul anilor 90, l-a adus ca antrenor pe Mihai Ianc, fostul secund al lui Adrian Iencsi la Rapid. Au fost aduși 15 jucători de la Petrolul, Reghin, Zalău, Minaur Baia Mare, Știința Craiova, UTA sau FK Csikszereda, rezultatele au început să apară, iar bilanțul la finalul turului este de 7 victorii, un egal și o înfrângere.
Harghitenii au de departe cea mai bună defensivă din serie, doar 6 goluri primite și au al doilea atac, 22 de goluri marcate, mai bine stând doar FC Pucioasa (locul 3), cu 23 de goluri.
Este pentru prima oară după Revoluție când un club din Odorheiu Secuiesc termină turul campionatului Ligii a 3-a pe primul loc. Cea mai mare performanță a unui club din municipiul din județul Harghita a fost participarea în Liga a 2-a în 1972. Atunci, Textila Odorheiu Secuiesc a retrogradat la golaveraj.
Singurul eșec din acest sezon a fost pe terenul celor de la KSE Târgu Secuiesc, scor 0-2, în etapa a 3-a.
”Cei de la Târgu Secuiesc au lăsat iarba mare, avea peste 10 centimetri, iar în acel meci am jucat în inferioritate numerică”, spune Laszlo Zsolt, team-managerul echipei din Odorheiu Secuiesc.
Pe teren propriu, liderul Seriei a 6-a a făcut un singura pas greșit, 1-1 cu FC Pucioasa. ”A fost un meci peste nivelul Ligii a 3-a. Puteam câștiga noi, dar puteam și pierde”, a spus oficialul clubului din Secuime.
”Noi speram să fim pe podium la finalul turului, acum, că suntem chiar pe primul loc, este ceva extraordinar. Diferența față de echipa clasată pe locul 5 este de 10 puncte, astfel că ne gândim serios la play-off”, spune Laszlo Zsolt.
Promovarea în Liga a 2-a? ”Este prematur să ne gândim la promovare. În iarnă vom vedea unde ne aflăm și vom face strategia pentru sezonul de primăvară. În primul rând vrem să ajungem la baraj. Pentru Liga a 2-a este clar că avem nevoie de un buget dublu. Din ce am văzut în acest sezon de Liga a 2-a sunt cam cinci-șase echipe bune. Noi, cu actualul lot, plus câteva transferuri bune, am face față la nivelul Ligii a 2-a, însă fără a emite pretenții la play-off”, spune oficialul clubului harghitean.
Cel mai cunoscut jucător din lot este Szilard Mitra, fost jucător la Sepsi OSK, care este și antrenor secund. Alți jucători care au jucat la un nivel superior sunt Mihai Savin (ex- Chiajna și Csikszereda). Janos Botorok este un fotbalist de mare perspectivă, crescut de AFC Odorheiu Secuiesc, care a trecut la FK Csikszereda, iar în vară a marcat golul victoriei ciucanilor în finala Ligii Elitelor U19 cu Viitorul lui Hagi.
Echipa AFC Odorheiu Secuiesc este finanțată de omul de afaceri Attila Berkeczi. Bugetul clubului pentru Liga a 3-a este de circa 250.000 de euro, din care aproximativ un sfert din sumă este alocată de primăria orașului Odorheiu Secuiesc.
”Dacă Berkeczi Attila nu se implica financiar la echipă, nu puteam vorbi de fotbal profesionist la Odorheiu Secuiesc. Condițiile pe care le oferă clubul sunt peste nivelul Ligii a 3-a, salarii bunicele, prime, dar și cazare, masă, vitaminizare. Avem și 12 grupe de copii și juniori, iar cei mai buni copii merg la Academie la Csikszereda. Secretul nostru este seriozitatea. Fiecare om din club are un rol bine stabilit. Conducerea asigură toate condițiile, iar antrenorul antrenează. Vă dau și un exemplu. La meciul din etapa trecută, 1-0 la Râșnov, Csongor, fiul patronului, nu a fost titular pentru că nu era complet refăcut. Antrenorul are libertate deplină. Patronul este un om serios. Ce promite, plătește la timp. Avem un grup unit, 50 la sută din lot sunt jucători români, 50 la sută sunt jucători maghiari și ne avem ca frații. Anul acesta sărbătorim 100 de ani de fotbal în Odorheiu Secuiesc. Primul meci a fost în 1921, Odorheiu Secuiesc – Cristuru Secuiesc, scor 3-0”, a spus Zsolt Laszlo.
Într-o perioadă în care România se confruntă cu o situație dramatică în ceea ce privește cazurile de COVID-19, cei de la AFC Odorheiu Secuiesc anunță că toți jucătorii, dar și cei din stafful echipei sunt vaccinați.
”La începutul lui iulie am discutat cu jucătorii, cu antrenorii și am decis să ne vaccinăm. Cu toții! Nu am mai avut probleme de atunci! Cred că suntem singura echipa din fotbalul românesc cu procentaj 100 la sută la vaccinare”, spune oficialul lui AFC Odorheiu Secuiesc.
AFC Odorheiu Secuiesc are 22 de puncte acumulate la finalul turului Ligii 2, după 9 etape, fiind urmată de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 (22 puncte) și FC Pucioasa (20 puncte). Aceste trei echipe par a fi deja cu un picior în play-off-ul din Seria 5, pentru a patra poziție urmând să se lupte mai mult formații, cele mai bine clasate fiind KSE Târgu Secuiesc (14 puncte), Olimpic cetate Râșnov (12 puncte) și FC Hermannstadt 2 (11 puncte). Marea dezamăgire a seriei este SR Brașov, clasată pe locul 8 din 10 cu doar 8 puncte.
În etapa a 10-a, AFC Ohorheiu Secuiesc joacă sâmbătă, de la ora 15:00, în deplasare la CS Blejoi (locul 7, 10 puncte).
Foto: Laszlo Beliczay / AFC Odorheiu Secuiescu
https://liga2.prosport.ro/liga-3/robert-elek-mesaj-manifest-despre-situatia-ingrata-in-care-a-ajuns-sr-brasov-suntem-mici-nu-ne-ajuta-nimeni-primaria-sustine-o-echipa-iar-noi-suntem-ai-nimanui-reprezentam-brasovul-19207019
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-9-13-meciuri-incep-de-la-ora-1500-doi-dintre-cei-zece-lideri-au-meci-astazi-19206388