Poli Timișoara a intrat într-o nouă ”eră”, după îndepărtarea lui Costel Pantilimon. Nici Paul Codrea nu a mai rămas. Druckeria revine la ”butoane”, iar clubul are o nouă conducere executivă și tehnică

Anda DELIU 26 Jul. 2024, 19:03 Liga 3

Vântul schimbării bate puternic în curtea SSU Politehnica Timișoara, club susținut de suporterii fanatici din Banat, retrogradat fizic din Liga 2 în vara anului 2023 și ajuns acum aproape de colaps.

Președintele Costel Pantilimon a fost, până la urmă, îndepărtat, iar antrenorul Paul Codrea a plecat și el.

Noul director executiv al clubului este Sorin Brîndescu, fost antrenor al echipei la momentul promovării în Liga 2, iar noul antrenor principal a fost numit Cristian Gălan, fost căpitan al echipei în primele sezoane din liga secundă, în ultimii ani antrenor de copii în cadrul clubului.

”Război” inclusiv prin podcasturi! Costel Pantilimon, aproape ca Alexandru Lăpușneanu

În ultimele săptămâni a fost o mare tensiune la Poli, fapt pentru care echipa mare, care s-a înscris să continue în Liga 3 pentru al doilea an consecutiv după retrogradarea din Liga 2, nu și-a conturat nici măcar un program clar de amicale.

Druckeria, îndepărtată de Costel Pantilimon de la ”butoane”, dar și președintele Adunării Generale, Viorel Șerban, cel care a transformat clubul în societate comercială, a dorit să se renunțe la fostul portar. A găsit ”soluția” unui podcast de 5 ore, în care vorbea cu mâna lui dreaptă din club, Adrian Laichici, așadar, a fost ca și cum și-ar fi luat interviu singur.

Reamintim, Costel Pantilimon nu a mai răspuns la telefon la 90 la sută din presa timișoreană în ultimul an. Fostul goalkeeper ”a dat” în toată lumea pentru situația clubului, inclusiv în Șerban, în presă, și în suporteri, fără a vedea nici o eroare comisă de el însuși, într-o veritabilă versiune modernă a celebrei modalități de conducere a lui Vodă Alexandru Lăpușneanu: ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”

Noua Adunare Generală a Acționarilor a SSU Poli Timișoara: fără Viorel Șerban, revine Druckeria

De remarcat că clubul a decis să schimbe și conducerea AGA, de unde a dispărut complet Viorel Șerban.

Acum, din AGA fac parte prorectorul Politehnicii, Simon Pescari, cel care se ocupă de echipa de fotbal feminin care s-a retras din Liga 1 în Liga 2, Călin Pașca, alt reprezentant UPT, Matei Tămășilă, plus Cristian Romoniță și Sașa Moza, membri Druckeria.

”După o perioadă de instabilitate, echipa de fotbal Politehnica Timișoara are o nouă conducere executivă și tehnică, după plecările lui Costel Pantilimon și Paul Codrea.

Consiliul de Administrație este format din conf. univ. dr. ing. Simon Pescari (președinte), Călin Pașca (vicepreședinte), prof. univ. dr. ing. Matei Tămășilă, Cristian Romoniță și Sașa Moza. Astfel, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban își încheie mandatul de președinte al Consiliului de Administrație.

Sorin Brîndescu a fost numit ca director executiv, iar Cristian Gălan, ca antrenor principal al echipei de seniori”, sună prima parte a comunicatului clubului timișorean.

A plecat și Paul Codrea! Sorin Brîndescu și Cristian Gălan trec în prim-plan

Costel Pantilimon, prezentat oficial la club în februarie 2023, deci când clubul încă activa în Liga 2, era și acționar la club și nu este clar dacă a mai rămas în această ipostază, dar, având în vedere componența AGA, cel mai probabil nu.

Clubul spune că a primit o sumă compensatorie pentru a acceptat rezilierea!

De remarcat că și antrenorul Paul Codrea a plecat, fără să fie clar dacă Sorin Brîndescu, cel care era coordonator al Centrului de Copii și Juniori și acum a fost numit director executiv, nu l-a mai vrut, sau dacă decizia e a fostului internațional.

Cert e că de la antrenor cu meciuri în Serie A s-a ajuns la fostul jucător de ligi inferioare Cristian Gălan, plus format de diateză pasivă din comunicatul clubului, care exonerează orice referire la vreun factor decident.

”Contractul de management cu Costel Fane Pantilimon a fost terminat printr-un acord comun între părți. Conf. univ. Sorin Brîndescu este, începând de ieri, noul director executiv al clubului, prin decizia AGA. A fost terminată de comun acord și înțelegerea cu antrenorul principal Paul Codrea. Noul antrenor al echipei de seniori este Cristian Gălan, care va păstra în continuare și poziția de antrenor al echipei U15”, se arată pe pagina de Facebook a echipei.

Octavian Benga a fost în discuții. Bani de la autorități, nu acum

Altfel, zilele acestea s-a discutat de revenirea lui Octavian Benga la Poli, dar mutarea nu s-a concretizat. Antrenorul e considerat un apropiat al PSD, și prin legăturile de familie, partid care va da viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș.

Alfred Simonis, actual parlamentar și viitor președinte de Consiliu Județean Timiș, a declarat azi, într-o conferință plină de povești electorale, că, de anul viitor, instituția pe care o va conduce va finanța clubul. Acest lucru este imposibil însă legal, deoarece legea interzice finanțarea cluburilor sportive care sunt societăți comerciale! El a mai sugerat că se vor da bani până în Liga 1, căci performanța nu poate fi susținută de autorități ”atâta timp cât mai avem școli cu WC-uri în curte”. În Timiș, așa ceva nu mai există însă de ani de zile, așa că e clar ce așteptări trebuie să aibă poliștii.

Optimismul, însă, este mai minat. ”Dacă mai avem vreun orgoliu de bănățean în noi, ar trebui să ne unim cu toții forțele și să facem ceva pentru această echipă, pentru acest oraș, și pentru această regiune cu care ne mândrim cu toții că suntem bănățeni”, spune Brîndescu într-un clip de prezentare a sa în noua postură.

”Ce-mi doresc eu de la această echipă? Ca spiritul pe care jucătorii îl arată în teren să reprezinte spiritul Politehnicii și al orașului. Îmi doresc ca efervescența jocului să reprezinte efervescența suporterilor. Îmi doresc ca cultura clubului să reprezinte instituția politehnică”, spune Gălan, noul antrenor principal al Politehnicii.

  • În sezonul recent încheiat, Poli Timișoara a terminat pe locul 2 Seria 8 a Ligii 3, la 15 puncte în spatele liderului FC Bihor Oradea. A mers în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2, unde a fost eliminată de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, liderul din Seria 7, după 0-2 la Timișoara și 1-0 la Ghiroda.

Comunicatul clubului Poli Timișoara privind schimbările din această vară:

”Dragi suporteri poliști,
În ultima perioadă au fost mai multe întâlniri între acționarii clubului și între membrii consiliului de administrație pentru stabilirea strategiei pentru sezonul următor. Au fost luate mai multe decizii ce au ca efect schimbări la nivelul conducerii administrative, dar și la nivelul băncii tehnice a primei echipe:
Adunarea Generală a Acționarilor din 23 iulie 2024 a validat hotărârea Consiliului de Administrație și a aprobat modificarea componenței acestuia pentru următorii trei ani: conf. univ dr. ing 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧 𝐏𝐞𝐬𝐜𝐚𝐫𝐢 (Universitatea Politehnica Timisoara, președinte), 𝐂𝐚̆𝐥𝐢𝐧 𝐏𝐚𝐬̗𝐜𝐚 (Politehnica Timișoara Femina, vicepreședinte), prof. univ. dr. ing. 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐢 𝐓𝐚̆𝐦𝐚̆𝐬̗𝐢𝐥𝐚̆ (Universitatea Politehnica Timișoara), 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐨𝐧𝐢𝐭̗𝐚̆ și 𝐒𝐚𝐬̗𝐚 𝐌𝐨𝐳𝐚 (Druckeria). Astfel, prof univ. dr. ing. 𝐕𝐢𝐨𝐫𝐞𝐥-𝐀𝐮𝐫𝐞𝐥 𝐒̗𝐞𝐫𝐛𝐚𝐧 își încheie mandatul de președinte al clubului, început în luna iunie 2020, timp în care, pe lângă susținerea constantă a clubului și-a adus o contribuție esențială la operațiunile de schimbare a formei juridice a clubului din asociație non-profit în societate pe acțiuni
Contractul de management cu 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐞𝐥 𝐅𝐚𝐧𝐞 𝐏𝐚𝐧𝐭𝐢𝐥𝐢𝐦𝐨𝐧 a fost terminat printr-un acord comun între părți. Conf. univ. 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐬𝐜𝐮 este, începând de ieri, noul director executiv al clubului, prin decizia AGA
 A fost terminată de comun acord și înțelegerea cu antrenorul principal 𝐏𝐚𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐝𝐫𝐞𝐚. Noul antrenor al echipei de seniori este 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐆𝐚̆𝐥𝐚𝐧, care va păstra în continuare și poziția de antrenor al echipei U15
Le mulțumim tuturor celor care au constituit echipa de management sau tehnică a clubului în ultimii ani, contribuția voastră la construcția Poli va rămâne înscrisă cu siguranță în cartea de istorie violetă. Vă dorim mult succes în tot ceea ce vă propuneți în viitor!
Celor care au acum responsabilitatea de a reprezenta Politehnica Timișoara, vă dorim multă putere de muncă, unitate și curaj, elemente indispensabile în dezvoltarea constantă și continuă a clubului pentru care ne bate tuturor inima.
𝐎𝐛𝐥𝐢𝐠𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞!”

Alături de acest comunicat a avut și un videoclip de prezentare pentru Sorin Brîndescu și Cristian Gălan:

Pe site-ul său, comunicatul privind schimbările de la club este altul:

”După o perioadă de instabilitate, echipa de fotbal Politehnica Timișoara are o nouă conducere executivă și tehnică, după plecările lui Costel Pantilimon și Paul Codrea.

Consiliul de Administrație este format din conf. univ. dr. ing. Simon Pescari (președinte), Călin Pașca (vicepreședinte), prof. univ. dr. ing. Matei Tămășilă, Cristian Romoniță și Sașa Moza. Astfel, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban își încheie mandatul de președinte al Consiliului de Administrație.

Sorin Brîndescu a fost numit ca director executiv, iar Cristian Gălan, ca antrenor principal al echipei de seniori.

***

Sorin Brîndescu este născut la 2 mai 1974, la Timișoara. A fost jucător, inclusiv în Divizia A, la UTA.

A fost unul dintre pilonii proiectului polist demarat în 2012. Mai întâi ca manager sportiv, apoi, între 2015-2017, ca antrenor al Politehnicii, pe care a promovat-o din Liga a IV-a până în Liga a II-a.

Până în această vară a fost coordonatorul Centrului de copii și juniori al clubului, centru clasat anul trecut pe locul 4 în ierarhia alcătuită de FRF.

A activat și în fotbalul feminin, la Fortuna Becicherecu Mic, unde a fost manager sportiv și, apoi, antrenor. Are doctorat în management, deține Licența UEFA Pro și este conferențiar universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest din Timișoara.

Este fiul lui Tiberiu Brîndescu, fost jucător la Poli și antrenor la LPS Banatul.

***

Cristian Gălan s-a născut la 17 septembrie 1988, la Hunedoara. A început fotbalul în orașul natal, la Corvinul, apoi a venit la Timișoara, la echipa secundă a clubului FCU Politehnica, de unde a fost împrumutat la Fortuna Covaci (în Liga a II-a).

A fost, în deceniul trecut, emblematic căpitan și stoper al Politehnicii, cu care a promovat din Liga a IV-a până în Liga a II-a.

După retragerea din activitatea de jucător, s-a dedicat antrenoratului la nivel juvenil, tot la Politehnica.

A format generația 2006, din rândurile căreia mai mulți junori au debutat în echipa de seniori.

În sezonul precedent a condus echipa de Liga Elitelor U15, pe care va continua să o antreneze în paralel cu formația de seniori.

În primăvara anului 2021 a fost secundul lui Dan Alexa la echipa de seniori, în cel mai bun sezon din istoria proiectului început acum 12 ani, când alb-violeții s-au calificat în play-off-ul ligii secunde.

Deține licența UEFA A.”

Anda DELIU 26 Jul. 2024, 19:03 Liga 3
Pe aceeași temă