Mostiștea Ulmu va juca pe stadionul ”Ion Comșa” dacă promovează în Liga 2. Consiliul Județean Călărași și-a dat acordul. Tîrșolea: ”Chiar dacă este o echipa privată, Ulmu aparține județului”

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 20 May. 2020, 13:15 Actualizat: 20 May. 2020, 13:15 Liga 3
Mostiștea Ulmu va juca pe stadionul ”Ion Comșa” dacă promovează în Liga 2. Consiliul Județean Călărași și-a dat acordul. Tîrșolea: ”Chiar dacă este o echipa privată, Ulmu aparține județului”

Mostiștea Ulmu este una dintre puținele echipe din Liga 3 care vor mai intra pe teren în acest sezon. Dat fiind faptul că diferența în Seria 2 dintre primele două clasate este mai mică de patru puncte, va avea loc un baraj tur-retur în care va fi decisă echipa care promovează în Liga 2. Unirea Slobozia și Mostiștea Ulmu sunt despărțite de doar trei puncte.

Până să fie anunțate de către Federația Română de Fotbal datele la care partidele vor avea loc, echipa din Ulmu a ajuns la un numitor comun cu reprezentanții Consiliului Județean Călărași, pentru ca echipa să joace pe stadionul ”Ion Comșa”.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat oficial emis de clubul Mostiștea Ulmu. Astfel, cel mai probabil, barajul pentru accederea în Liga 2 se va juca pe stadionul din Călărași, unde își dispută meciurile și echipa din eșalonul secund, Dunărea.

”Astăzi (n.r. – miercuri, 20 mai) a avut loc o întâlnire între președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, și patronul echipei Mostiștea Ulmu, Vasile Tîrșolea.

La întâlnirea de astăzi au participat la discuții, din partea Consiliului Judetean Calarasi: Vasile Iliuță, Marian Dinculescu, Eduard Grama, Florin Brișan, Cristian Zanfir, președintele Dunării.

Din partea clubului nostru: Vasile Tîrșolea, George Alexandru, Ioan Mironaș.

Discuțiile s-au axat în special pe susținerea echipei din comuna Ulmu pentru ca formația să-și susțină meciurile de pe teren propriu pe arena Ion Comșa din Călărași.

Președintele CJ și-a dat acordul și a susținut ca echipa de pe malul Mostiștei să joace la Călărași. ’Îi mulțumim domnului Vasile Tîrșolea pentru investițiile pe care domnia sa le face în județul nostru pentru promovarea Sportului de performanță și îl asigur de tot sprijinul nostru și al echipei noastre de la Consiliul Judeţean’.

Îi mulțumim domnului președinte Vasile Iliuță pentru sprijinul acordat în susținerea sportului de performanță!”, se arată în comunicatul emis de Mostiștea Ulmu.

”Eu am spus că vrem ca meciurile noastre să le jucăm la Călărași. Chiar dacă este o echipa privată, Ulmu aparține județului. Am găsit înțelegere, dar și susținere din partea Consiliului Județean”
Vasile Tîrșolea, finanțatorul echipei Mostiștea Ulmu

Finanțatorul echipei din Ulmu vorbea de această intenție de la începutul lunii mai 

Până să vină verdictul oficial de la FRF, cu privire la traiectoria sezonului 2019-2020 din Liga 3, Mostiștea Ulmu începuse deja să caute variante cu privire la stadionul pe care va juca, dacă urcă în Liga 2. Astfel, după cum a precizat Vasile Tîrșolea, finanțatorul echipei, încă de pe atunci, erau șanse foarte mari ca echipa lui să joace pe stadionul pe care evoluează și Dunărea Călărași.

”Suntem în discuții cu oficialii echipei Dunărea pentru a găsi un acord. Noi vrem să jucăm la Călărași meciurile din Liga 2. Vă dați seama că este un câștig enorm, atât pentru noi cât și pentru Dunărea, pentru acest județ. Am avea parte de mulți suporteri care să ne susțină. Ulmu este o echipă care reprezintă județul Călărași! Eu sunt mândru de ceea ce am realizat până acum și vreau să împart această bucurie cu toți oamenii care ne sprijină”, declara Vasile Tîrșolea la începutul lunii mai.

Mostiștea Ulmu va juca baraj pentru promovarea în Liga 2. Și-a câștigat acest drept chiar în primul și singurul meci din 2020 disputat în Liga 3. A câștigat cu 2-1 partida din deplasare cu CS Afumați și a trecut peste aceasta în clasament, la un singur punct diferență. Distanța din ierarhie, dintre Mostiștea și Unirea Slobozia, liderul Seriei 2, este de trei puncte, limita maximă pentru care se joacă baraj.

Situația se mai regăsește în Seria 3 și Seria 5, unde vor avea loc meciuri tur-retur între Progresul Spartac și CSM Slatina, respectiv Fotbal Comuna Recea și Minaur Baia Mare. Din Seria 1 și Seria 4, locurile 1, Aerostar Bacău și U Craiova 1948 SA, vor promova direct, pentru că diferența de puncte față de locul 2 e mai mare de trei puncte, așa cum a stabilit FRF.

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 20 May. 2020, 13:15 Actualizat: 20 May. 2020, 13:15 Liga 3
Pe aceeași temă