Steaua a trecut cu 4-0 la general de Mostiștea Ulmu, dar cu toate acestea jucătorii echipei din Ghencea au vorbit la finalul returului, în mare măsură, despre presiunea care e pe umerii lor în seria acestor meciuri de baraj pentru promovarea în Liga 2.
Faptul că au fost și sunt considerați cu prima șansă la accederea în divizia a doua, nu a fost un aspect care să nu influențeze evoluțiile din acest sezon, în opinia lor. Cu toate acestea, au reușit, deocamdată, să se mențină la nivelul dorit să se califice în finala de promovare, unde vor da peste FCSB 2 sau CS Afumați.
Căpitanul Stelei, Valentin Bărbulescu, are însă încredere că obiectivul poate fi îndeplinit, chiar dacă în finală echipa lui Daniel Oprița poate da peste FCSB 2. Nu se teme de faptul că echipa secundă a locului 2 din Liga 1 va avea la dispoziție din nou jucători experimentați, cu zeci de meciuri în prima divizie.
”Nu ne e teamă de FCSB 2, nu pot apărea alți jucători în primul 11, față de cei cu care am jucat deja. Pentru Liga 2 am muncit, pentru asta am alergat, pentru asta am stat în cantonamente, pentru asta se acumulează atât de mult stres. Din fața televizorului și din tribune e ușor, dar din interior nu e ușor. Și cei care joacă la echipe cu tradiție, cu suporteri, știu ce înseamnă acest lucru.
Cine nu își dorește să joace pe noul stadion? E unul dintre motivațiile pe care le avem, pentru că următoarele două meciuri sunt biletele de intrare pe noul Ghencea”, a declarat Bărbulescu la finalul confruntării.
Cezar Mihalache a marcat primul gol pentru Steaua chiar în acest meci din returul barajului pentru calificarea în runda finală de promovare. S-a bucurat mult pentru moment, și din perspectivă personală, și speră ca reușita să îi dea încredere că poate face mai mult pe viitor, să ajute să ducă Steaua în Liga 1, chiar.
”Un moment plăcut, primul gol pentru Steaua. Trebuia să fie de data trecută, dar e bine că am marcat și acum. E bucuria și mai mare, în meciul care ne trimite în finala cu cei de la Afumați sau FCSB. A fost o descătușare, îmi venea să mă bucur în toate modurile posibile, dar așa mi-a venit pe moment. A fost ca un strigăt de luptă, așa l-am simțit.
Nu contează cu cine vom juca, fiecare meci e important, fie că vom juca împotriva Afumațiului sau FCSB-ului. Amândouă vor fi motivate și vor juca la victorie. Fiecare coleg are o părere, că FCSB sau Afumași e mai bună, dar trebuie tratate ambele echipe la fel, pentru că poți să prinzi o zi bună. Poți să învingi pe oricine.
E o presiune în plus pentru noi, având acești suporteri minunați lângă noi. Fiecare dintre ei își dorește promovarea, să ducem Steaua acolo unde îi este locul, în Liga 1”, a declarat Cezar Mihalache la interviurile de la finalul confruntării cu Mostiștea Ulmu.
Despre presiune a vorbit și Emilian Pacionel, care a deschis scorul în returul cu Mostiștea Ulmu:
”Presiune este, dar suporterii sunt lângă noi. Și când nu i-am avut lângă noi la meci i-am simțit aproape.”
Steaua s-a impus cu 4-0 în fața celor de la Mostiștea Ulmu, la general.
În tur, golurile au fost marcate de Adrian Ilie, în minutul 10, respectiv Emilian Pacionel, în minutul 47 – penalty. În jocul de sâmbătă, din retur, același Pacionel a marcat, de data asta pentru 1-0, în minutul 66, tot din penalty, iar Cezar Mihalache a făcut 2-0 pe final, în minutele adiționale, 90+4.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Andreea Visu
https://liga2.prosport.ro/liga-3/steaua-prima-echipa-calificata-la-barajul-decisiv-de-promovare-in-liga-2-video-modul-in-care-jucatorii-au-sarbatorit-alaturi-de-suporteri-19185028
https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-patronul-clubului-mostistea-ulmu-vasile-tirsolea-a-vrut-sa-si-scoata-echipa-de-pe-teren-in-timpul-meciului-retur-cu-steaua-motivul-care-l-a-facut-sa-recurga-la-acest-gest-si-dialogul-purtat-19184918
https://liga2.prosport.ro/liga-3/daniel-oprita-e-all-in-reactie-neasteptata-a-antrenorului-stelei-dupa-calificarea-in-finala-de-promovare-in-liga-2-probabil-ca-daca-nu-ne-atingem-obiectivul-nu-mai-am-cum-sa-raman-19184919
https://liga2.prosport.ro/liga-3/steaua-mostistea-ulmu-se-joaca-de-la-ora-1130-militarii-au-castigat-prima-mansa-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-19184835