Sunt multe semne de întrebare privind participantele în noua ediție a Ligii 3, 2023-2024, campionat care va începe la finalul lunii august. Federația Română de Fotbal a ales să continue cu sistemul de 100 de echipe împărțite în mod egal în zece serii, iar completarea acestor locuri nu este deloc ușoară nici în această vară, ținând cont că există multe abandonuri.
Viitorul Liteni, deținătoarea eventului în acest sezon în județul Suceava și una dintre cele 21 de nou-promovate, a informat forul condus de Răzvan Burleanu că nu are posibilitatea de a participa în Liga 3, astfel că aceasta mărește numărul echipelor care refuză să joace în noua ediție a celui de-al treilea eșalon fotbalistic.
Viitorul Liteni a câștigat în sezonul 2022-2023 atât Liga a 4-a Suceava, faza județeană a Cupei României, cât și barajul de promovare cu botoșănenii de la Unirea Curteşti (4-2 în deplasare și 2-3 acasă), astfel că sportiv a promovat în Liga 3 și avea dreptul să participe în ediția 2023-2024.
Ca reprezentantă a județului Suceava, echipa din orașul Liteni a participat și în Faza regională a Cupei României, unde a înregistrat o victorie cu Gauss Bacău, 3-2 acasă, și un eșec cu CSM Vaslui, 1-9 în deplasare, astfel că a ratat accederea în finala acestei faze a competiției.
Potrivit declarațiilor președintelui Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton, Viitorul Liteni a decis să nu participe în Liga 3.
”Cei de la Liteni au trimis o adresă oficială la FRF că nu pot face față în Liga a 3-a. Jucătorii au serviciu și merg doar duminica la teren. La Liga a 3-a este un cu totul alt nivel și din ultimele discuții cu primarul Tomiță Onisii ăsta ar fi fost principalul aspect: resursa umană”, a spus Anton (foto, acordând trofeul de campioană județeană) într-o intervenție telefonică la Radio Top.
Om cu multe funcții în Suceava, săritor când e nevoie, chiar și cu licența sa de antrenor, cum a fost cazul la Bucovina Rădăuți, Anton ar fi ajutat Viitorul Liteni cu jucători de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, al cărui director este, însă autoritățile din Liteni nu au putere financiară să susțină echipa în Liga 3. ”Le dădeam cinci-șapte tineri de la LPS, dar în lot îți trebuie jucători cu experiență. Copiii noștri sunt împărțiți la celelalte echipe din Liga a 3-a: Foresta, Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni. Concluzia este aceea că lipsește resursa umană. Anul trecut, CSM Dorna Vatra Dornei, care s-a retras între timp, a avut aceeași problemă. Cu chiu, cu vai acum se formează o echipă de Liga a 4-a la Iacobeni”, a mai spus Ciprian Anton.
De curând, primarul Liteniului, Tomiță Onisii, spunea că din bugetul local nu poate fi susținută echipa nou-promovată în Liga 3 și că se încearcă găsirea unor sponsori. Din ceea ce reiese din declarațiile președintelui AJF Suceava, soarta Viitorului Liteni a fost deja stabilită: va continua în Liga a 4-a Suceava.
Foto: CSO Viitorul Liteni
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/finalele-regionale-ale-cupei-romaniei-dupa-incheierea-grupelor-axiopolis-cernavoda-este-singura-echipa-care-poate-obtine-din-nou-trofeul-rezervat-acestei-faze-a-competitiei-19277609
https://liga2.prosport.ro/liga-4/video-viral-momente-incredibile-pe-areni-in-finala-cupei-romaniei-atacantul-a-ratat-intalnirea-cu-mingea-insa-nu-si-cu-bara-portii-pe-care-a-rupt-o-un-fost-atacant-al-stelei-ajutat-de-reporter-19276440
https://liga2.prosport.ro/liga-3/pobeda-star-bisnov-a-evoluat-numai-trei-ani-in-liga-3-19277296
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ripensia-dispare-rusinos-clubul-s-a-desfiintat-19277097
https://liga2.prosport.ro/liga-3/deja-vu-la-clubul-lui-gheorghe-hagi-prima-echipa-a-devenit-campioana-romaniei-a-doua-din-liga-3-a-fost-desfiintata-explicatia-data-de-farul-constanta-19276722
https://liga2.prosport.ro/liga-3/retezatul-hateg-s-a-retras-din-liga-3-dupa-un-sezon-in-acest-campionat-anuntul-principalului-finantator-al-clubului-si-reactia-antrenorului-19276651