Fostul arbitru Daniel Demetrescu, numit director sportiv la Flacăra Horezu

Adrian MUJEA 09 Nov. 2021, 15:42 Liga 3
Fostul arbitru Daniel Demetrescu, numit director sportiv la Flacăra Horezu

Flacăra Horezu și-a numit un director sportiv, care va avea rolul de liant între jucători și conducere. Fostul arbitru Daniel Demetrescu va ocupa respectivul post la clubul din Trept și renunță la calitatea de observator FRF.

”Vreau să schimbăm mentalitatea echipei, clubul are un buget super pentru Liga a 3-a. Trebuie refăcute contracte, trebuie continuitate. Cred că Narcis Enăchescu este cel mai bun antrenor din județul Vâlcea, îl preocupă mult fotbalul. Dăești are cea mai bună echipă din serie, dar Horezu poate prinde și ea play-off-ul (n.r. – adică la finalul sezonului regular să fie una dintre primele clasate în serie), a spus noul director sportiv al echipei din Horezu.

Fost arbitru asistent în Liga 1, unde a strâns 33 de partide, Demetrescu a fost secretar general al AJF Vâlcea în perioada 2007-1019. În 2019, el a candidat pentru șefia AJF Vâlcea, însă a fost învins la vot de Adrian Comănescu. Absolvent a două facultăți, Daniel Demetrescu activează și ca profesor de matematică suplinitor la Râmnicu Vâlcea.

Daniel Demetrescu este soțul Iuliana Elena Demetrescu, arbitru de centru în lotul de Liga 2. Aceasta a condus două meciuri de eșalon secund în acest sezon: FC Buzău – Unirea Constanța 14-0 și Poli Timișoara – Dacia Unirea Brăila 2-0. Tot în acest sezon a arbitrat și două jocuri în Cupa României, două în Campionatul Național U19 și cinci în Liga 3. Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Flacăra Horezu, pe locul 6 în Seria a 6-a a Ligii 2 după 11 etape

După 11 etape, Flacăra Horezu ocupă locul 6 din 10 în Seria a 6-a a Ligii 3, cu 14 puncte acumulate. Celelalte echipe din județul Vâlcea prezente în această serie ocupă locul 1, respectiv 10. Este vorba despre Viitorul Dăești, cu 25 de puncte, respectiv Minerul Costești, cu 4 puncte.

Echipa din Horezu este finanțată de autoritățile locale, iar antrenor îl are pe Narcis Enăchescu.

În etapa a 12-a, Flacăra Horezu joacă vineri, de la ora 14:00, în deplasare la CSM Alexandria (locul 4, 17 puncte). Vâlcenii au nevoie de o victorie în fața teleormănenilor pentru a mai spera la o clasare cel puțin pe locul 4.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-11-20-de-meciuri-au-loc-acum-in-continuare-sunt-cinci-echipe-invincibile-in-acest-sezon-19208698

https://liga2.prosport.ro/liga-3/narcis-enachescu-numit-antrenor-la-flacara-horezu-schimbari-importante-la-nivelul-lotului-de-jucatori-19191679

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/somesul-dej-si-flacara-horezu-eliminate-de-frf-din-cupa-romaniei-pentru-gafele-facute-in-primul-tur-cand-ambele-castigasera-cu-3-1-echipele-norocoase-care-merg-mai-departe-19194270

Adrian MUJEA 09 Nov. 2021, 15:42 Liga 3
Pe aceeași temă