Foresta Suceava se poate vinde în această vară. Un om de afaceri vrea să cumpere clubul din Liga 3, iar actuala conducere e dispusă să renunțe ”pentru o sumă simbolică”

Andrei PASCU 29 Jun. 2023, 17:04 Liga 3
Foresta Suceava se poate vinde în această vară. Un om de afaceri vrea să cumpere clubul din Liga 3, iar actuala conducere e dispusă să renunțe ”pentru o sumă simbolică”

Multe evenimente la Foresta Suceava, după ce s-a ratat promovarea în Liga 2, după ce a fost pierdută finala barajului din Liga 3, contra CSM Ceahlăul.

După demisiile antrenorului Dorin Goian, președintelui Gabriel Clim și vicepreședintelui Marian Bordeianu, care au atacat modul în care au acționat membrii fondatori, dar și a informațiilor oferite de portarul și liderul echipei, Toma Niga, a venit și reacția celor acuzați.

Divergențele de la Foresta Suceava continuă. Un om de afaceri vrea să cumpere clubul din Liga 3

Membrii fondatori Ion Lozovan, Andrei Ciutac și Mihai Ungurian au organizat și ei o conferință de presă și au vorbit despre cele întâmplate în club, dar și primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a precizat, în altă conferință de presă, că echipa ar putea fi preluată de un om de afaceri.

După informațiile oferite de Dorin Goian, Gabriel Clim, Marian Bordeianu și Toma Niga, a venit și reacția membrilor fondatori, care au încercat să anuleze acuzele care li s-au adus și să spună partea lor de adevăr.

Ion Lozovan, dispus să plece de la Foresta Suceava, dar în anumite condiții

Ion Lozovan, omul de afaceri basarabean care a preluat Foresta Suceava în vara anului 2017, a declarat că e dispus să plece de la echipă pentru o sumă simbolică, dar în anumite condiții. Nu își dorește să renunțe în acest moment din cauza faptului că, după cum a afirmat, i s-au adus prea multe acuze, care îl pun într-o lumină negativă și vrea, cumva, să le ”anuleze”.

Mai devreme sau mai târziu o să mă retrag pentru o sumă simbolică, dar în anumite condiții. Nu mă consider mare proprietar de club.

Am venit cu sufletul aici și vreau să mulțumesc de la Primărie la suporteri. Dacă veneam la Suceava doar pentru bani, nu plăteam salarii la jucători, nu plăteam datoriile din 2016 până acum. Plec fără niciun fel de problemă, dar nu în maniera asta, după ce s-a aruncat în mine cu tot felul de noroi.

Vrem să stăm la masa discuțiilor, unde adevărul va vorbi pe acte. Dacă ar trebui să recuperez toți banii pe care i-am investit la Foresta, clubul ar intra în faliment. Nu vreau ca acestă echipă să dispară”, a declarat Ion Lozovan, citat de Gazeta Suceava.

Andrei Ciutac acuză că la Foresta Suceava s-au făcut deconturi de peste 500.000 de lei

Andrei Ciutac, președintele Consiliului Director al clubului Foresta Suceava, a criticat modul în care a acționat Gabriel Clim, printre altele deconturile uriașe pe care le-ar fi făcut, în valoare de peste 500.000 de lei. Și el a declarat că e dispus să se retragă de la club.

Discuțiile despre cedarea clubului se pot purta oricând. Nimeni cu ține cu degetul de scaun la Foresta că vrea să fie membru fondator sau racordat la conducta cu bani de la Primărie.

Vreau doar să subliniez că aceste discuții se vor disputa doar după ce președintele Gabriel Clim va prezenta deconturile pentru cei 575.000 de lei scoși în numerar pentru salarii și plăți diverse de la club în acest an, apoi ne vom așeza la masă cu alte trei persoane.

Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Asociația nu poate rămâne fără minim trei membri fondatori, altfel s-ar dizolva conform legii”, a declarat Andrei Ciutac.

Primarul Ion Lungu are informații că un om de afaceri vrea să cumpere Foresta Suceava

Ulterior, a venit și o reacție a primarului Ion Lungu, care a declarat că a aflat de interesul unui om de afaceri pentru cumpărarea Forestei Suceava. Problema e că, potrivit Monitorul Suceava, datoriile clubului se ridică în acest moment la 2.5 milioane de lei, echivalentul a puțin peste 500.000 de euro.

Chiar dacă omul de afaceri va cumpăra, până la urmă, echipa din Suceava, primăria va continua să ajute și să pună umărul la promovarea în Liga 2.

Am vești bune în ceea ce privește fotbalul sucevean. Mi-a ajuns la urechi că este interesat cineva, un investitor chiar din municipiul Suceava, de clubul Foresta. Doamne ajută! Eu ca primar îi garantez că va avea tot sprijinul primăriei.

Mergem pe direcția propusă, aceea de a promova în Liga a 2-a. Nu am nici un fel de implicare, dar am auzit că este un investitor serios, care și-ar dori să investească în fotbal. M-aș bucura foarte mult să se limpezească apele acolo și vreau să asigur că în calitate de primar voi sprijini în continuare fotbalul la Suceava.

Rămâne obiectivul ca anul viitor să intre în Liga a 2-a”, a declarat Ion Lungu, conform Monitorul Suceava.

Foresta Suceava a pierdut finala cu CSM Ceahlăul și continuă în Liga 3

Foresta Suceava nu a avut obiectiv promovarea în Liga 2 în sezonul recent încheiat, ci formarea unei echipe competitive pentru următoarea stagiune. Însă, a ajuns și așa în finala barajului de promovare, pe care a disputat-o în compania CSM Ceahlăul.

După 0-0 acasă, Foresta Suceava a cedat cu 0-2 în deplasarea de la Piatra Neamț și va mai continua în Liga 3 cel puțin un an.

Foto: Călin Puiu (Foresta Suceava) și Gazeta Suceava

https://liga2.prosport.ro/liga-3/exclusiv-bomba-in-banat-fotbalisti-de-la-poli-dumbravita-si-ghiroda-citati-de-frf-pentru-pariuri-19276396

https://liga2.prosport.ro/liga-4/romulus-buia-a-promovat-cs-academica-recea-in-liga-3-19276335

https://liga2.prosport.ro/liga-3/sporting-rosiori-are-un-nou-antrenor-19276329

https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-csm-satu-mare-va-evolua-sub-numele-de-csm-olimpia-satu-mare-din-noul-sezon-liga-3-va-avea-doua-olimpia-in-aceeasi-serie-19276301

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dan-stupar-s-a-despartit-de-crisul-chisineu-cris-am-luat-un-proiect-de-la-zero-si-ne-am-indeplinit-obiectivul-19276219

https://liga2.prosport.ro/liga-4/csm-vaslui-a-promovat-in-liga-3-19276146

Andrei PASCU 29 Jun. 2023, 17:04 Liga 3
Pe aceeași temă