:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fgloria-bistrita-nasaud-jucatori-1024x576.jpg)
După Progresul Pecica, și Crișul Chișineu Criș, altă echipă din județul Arad prezentă în Liga 3, își schimbă oficial antrenorul în această vară.
Momentan, Crișul s-a despărțit de Dan Stupar (55 de ani), iar în această săptămână ar putea semna cu noul ”principal”. De fapt se vorbește despre un spectaculos comeback pe malul Crișului Alb.
Până una alta, Dan Stupar își ia rămas bun de formația pe care a dus-o până în play-off-ul Ligii a 3-a, unde – însă – a făcut doar 4 puncte, toate în compania celor de la Șoimii Lipova. Evident, gruparea ”alb-albastră” s-a situat pe locul 4 în Seria a 8-a, sub CSM Reșița, care a și promovat în Liga 2, Șoimii Lipova și CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în condițiile în care a terminat campionatul cu 15-16 jucători apți.
”Azi am semnat rezilierea cu Crișul. Le mulțumesc tuturor pentru ceea am realizat împreună. A fost un proiect ce a pornit de la zero, nu mai aveam jucători cu contracte. Adică doar doi, care – însă – care au plecat după câteva zile, Ciornei, la Socodor și Pășcălău, la Dumbrăvița. Obiectivul a fost unul îndrăzneț, de calificare play-off. Rezultatele din sezoanele precedente mă obligau pe mine să țintim la play-off și am reușit într-un timp scurt să încropim o echipă ce a atins acest obiectiv și chiar să practice un joc frumos în anumite meciuri. Mai aveam contract un an, puteam să continui, doar că am discutat despre noul proiect și la final am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul lui. Încă o dată, le mulțumesc tuturor celor din club, oficialităților locale din Chișineu Criș, jucătorilor, le urez baftă și să continue rezultatele din ultimii ani. Este un club de tradiție la nivelul ligii a treia, s-au bătut sus tot timpul”, a declarat Dan Stupar, care în aprilie 2022 se despărțea de Unirea Ungheni, iar în iunie semna cu Crișul Chișineu Criș.
Fostul fundaș al clubului UTA are mari șanse să antreneze o altă formație de Liga 3 din județul Arad, dar nu e exclus să accepte și o altă aventură.
”Sunt ceva oferte pentru mine în acest moment, în zilele următoare sper să mă decid, să semnez și să mă apuc de treabă la noul club”, anunță Stupar.
În afara celor de la Crișul, Dan Stupar a mai activat ca antrenor la Arieșul Turda, Poli Timișoara, ACU Arad, UTA (din postura de secund, sau a echipei U19 cu care a câștigat Cupa și Supercupa României în 2016), Național Sebiș, Centrul Național Deva, Progresul Pecica și Unirea Ungheni.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/stelian-gherman-noul-antrenor-al-csm-unirea-alba-iulia-m-a-atras-obiectivul-promovarii-de-centenar-se-va-afla-la-al-patrulea-mandat-la-echipa-din-cetatea-marii-uniri-19276123
https://liga2.prosport.ro/liga-3/viitorul-daesti-se-reorganizeaza-din-temelii-dupa-ce-a-ratat-promovarea-in-liga-2-doi-ani-la-rand-echipa-valceana-va-avea-o-noua-conducere-a-unei-formatii-care-a-bifat-acum-a-treia-retrogradare-spor-19276118
https://liga2.prosport.ro/liga-3/motivul-despartirii-lui-costel-ilie-de-inainte-modelu-va-antrena-o-echipa-din-prima-liga-19275627
https://liga2.prosport.ro/liga-3/unirea-bascov-are-un-nou-antrenor-marius-stoica-numit-in-locul-lui-adrian-dulcea-19275616
https://liga2.prosport.ro/liga-3/satelitul-neoficial-al-clubului-uta-s-a-despartit-de-antrenorul-mihai-petcut-un-an-bun-tinerii-de-la-uta-au-crescut-mult-mircea-rednic-ca-decide-daca-vreunul-merita-sa-ra-19275039
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-satu-mare-a-schimbat-antrenorul-19275024