CSC Dumbrăvița a câștigat cu scorul de 4-3 amicalul jucat vineri seară, pe propriul teren, cu Olimpia MCMXXI Satu Mare, formație ce a trecut prin multe schimbări vara aceasta.
Până la pauză, cele două echipe au fost egale, iar clubul ce a retrogradat din Liga 3 la prima sa participare în acest campionat, dar care va continua în acest eșalon i-a și condus pe alb-verzi.
Cosmin Stan a împărțit lotul, pentru că alți fotbaliști vor juca sâmbătă seara cu FC Bihor.
Gazdele au deschis rapid scorul, în minutul 8, prin Cristian Pădurariu. Olimpia MCMXXI, cu mulți jucători aduși și din SUA, de unde e președinta Cecilia Lihv, nu s-a lăsat însă, iar Jonathan Parker, în minutul 19, a egalat cu un șut din interiorul careului.
Pe contraatac, Luca Coceriuc a adus formația sătmăreană în avantaj în minutul 22. Peste patru minute, Raul Topan a marcat pentru 1-3, goluri ce l-au enervat pe Stan.
Diferența a redus-o Răzvan Morariu în minutul 36, cu șut din marginea careului. Egalarea a făcut-o Pădurariu peste trei minute.
În repriza a doua a mai dat gol doar Dragan Paulevici, în minutul 59, cu un lob peste portarul retrogradatei în Liga 4, care l-a înlocuit la pauză pe Siwiec, cel care scosese destule mingi.
CSC Dumbrăvița: Trifon (Iliescu 60’) – Joldea (Băluțoiu 60’), Horcea, Ghinescu – Morariu (Sima 60’), Olaru, Ristin (Adam 60’), Martinov (Nedescu 75’), Sofran – Pădurariu, Paulevici
Olimpia MCMXXI Satu Mare: Siwiec – Aidebe, Mandadu, Apai, Coceriuc, Caba, Onea, Stifano, Parker, Micle, Topan
Au mai intrat: Țintaș, Ploeșteanu, Gînța, Oneț, Moreira, Al-Shubasi, Mroz, Marc
Cosmin Stan a avut nemulțumiri legate de apărarea echipei sale.
”Am împărțit lotul în două pentru cele două meciuri. Vor fi și opt jucători care au jucat astăzi și vor fi și mâine la Oradea, dar, în general, vor juca cei tare astăzi nu au fost. Le-am dat o zi liberă. Un joc foarte spectaculos, cu foarte multe goluri, cu foarte multe ocazii, mai ales de partea noastră. În loc să fie 5-0 sau 6-0 pentru noi în primele 15-20 de minute, după aia se face 3-1 pentru adversar. Sunt multumit de jucători, de modul cum am atacat astăzi, chiar dacă am ratat. În schimb, sunt nemulțumit de faza de apărare., chiar dacă am jucat un pic improvizat astăzi. Cei trei fundași centrali au făcut foarte multe greșeli de poziționare, de aia am primit foarte ușor golurile pe care le-am primit în 10-15 minute. Per ansamblu, sunt mulțumit de ce am văzut astăzi și cred că și publicul. a venit destul de multă lume pentru un amicla cu o echipă de Liga 3. Cred că au fost mulțumiți, pentru că a fost un meci spectaculos”, a declarat Stan.
CSC Dumbrăvița are amical sâmbătă seara la FC Bihor. Până acum, mai obținuse doar o victorie cu 6-0 cu UTA U17, iar apoi a pierdut cu 0-1 cu U Craiova și 0-1 cu CFR Cluj, prim-divizionare, dar cu 0-1 și cu echipa din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia.
La sătmăreni, Dacian Nastai, ultima dată la divizionara secundă Unirea Dej, până în toamna anului trecut, este în staff, cel mai probabil pentru o lipsă de calificare a lui Giuseppe Funicello legat de licențele cerute în România.
”Este primul joc în care noi întâlnim o echipă care se pregătește să înceapă campionatul peste două săptămâni. Echipa-gazdă este la alt nivel ca și intensitate de joc. Normal, cu jucători de calitate. Pentru noi a fost important ca toți acești jucători tineri sau foarte tineri să ia contactul cu acest nivel. Din punct de vedere financiar, noi ne propunem să ducem campionatul până la capăt, pentru că este vorba de bani privați”, a declarat Nastai.
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare a retrogradat din Liga 3 de pe penultimul loc al Seriei a 10-a, cu 32 de puncte acumulate în cele 28 de meciuri, la fel ca Sănătatea Cluj, care s-a salvat datorită punctelor mai multe avute la finalul sezonului regular.
Echipa sătmăreană susținută de fanii Olimpiei vor continua să joace în Liga 3 și în noul sezon competițional, după ce au fost invitați înapoi în competiție de FRF și au acceptat.
”Sunt mândră și onorată să vă anunț oficial că Olimpia Satu Mare va continua și din sezonul 2024-2025 în Liga 3. Vreau să mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru această invitație și tuturor suporterilor pentru că au crezut și au luptat pentru noi. Pregătirile pentru noul sezon au început, iar antrenorii noștri lucrează zilnic pentru a reconstrui echipa, o echipă nouă. Ca și club, suntem nerăbdători în așteptarea noului sezon, atât de Liga 3, cât și de Cupa României. Hai Oli!”, a transmis, marți, președinta Cecilia Lihv.