CSM Alexandria mută interesant la nivelul băncii tehnice! L-a numit antrenor principal pe Cristian Dănălache. ”Am gândit un plan pentru o perioadă mai lungă”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 03 Jan. 2022, 16:17 Liga 3

CSM Alexandria a încheiat prima parte a sezonului de Liga 3 pe podium în Seria a 6-a, pe locul 3, încă nu este calificată matematic în play-off, însă cel mai probabil va evolua acolo după încheierea campionatului regular, alături de Viitorul Dăești, CSM Slatina și încă o echipă.

Formația din municipiul de reședință al județului Teleorman a decis în această pauză de iarnă să schimbe la nivelul băncii, iar 2022 o găsește cu un nou antrenor principal, unul care se va afla la debut în această postură. Este vorba despre Cristian Dănălache (39 de ani), campion al României cu Unirea Urziceni, fost golgheter în China.

Dănălache va prea locul pe care până acum l-a ocupat Sorin Albeanu, acesta din urmă urmând a rămâne și el în noul staff tehnic.

Cristian Dănălache, numit antrenor principal la CSM Alexandria

Conducerea clubului din Alexandria a decis în această iarnă să mute la nivelul băncii tehnice și să numească un nou antrenor principal, chiar dacă echipa a înregistrat rezultate pozitive după începutul slab de sezon, după ce Sorin Albeanu a fost numit în locul lui Mugurel Cornățeanu, după meciul din etapa a 5-a.

CSM Alexandria a schimbat antrenorul și cu gândul la formarea unei echipe competitive pentru noul sezon de Liga 3.

”Începând cu luna asta, Dănălache Cristian este noul antrenor al echipei. Ne-am înțeles cu el pentru preluarea echipei. Am gândit un plan pentru o perioadă mai lungă, de un an și jumătate – doi. Încă nu am stabilit un obiectiv. Tot timpul am fost acolo sus, dar.. La noi se construiește și un stadion. Dacă o să fim acolo, la promovare, nu o să ne dăm niciodată la o parte. Vedem și în funcție de ce jucători o să aducem. Momentan nu am făcut nicio achiziție”, a spus, pentru Liga2.ro, Constantin Miruță, managerul sportiv al Alexandriei.

Cristian Dănălache se va afla la prima sa experiență ca antrenor principal, după ce ultima dată a activat ca antrenor de juniori la Academia Prosport Clinceni, iar jucător a fost la echipa de Liga 4 Progresul 05 București. În cariera sa, atacantul bucureștean a evoluat la CS Otopani, UTA Arad, Unirea Urziceni, Al Ittifaq (Arabia Saudită), Bnei Sakhnin (Israel), Jiangsu Sainty, Qingdao Jonoon, Xinjiang Tianshan (toate trei din China), Gyeongnam, Daejeon Hana Citizen (ambele din Correa de Sud) sau Sportul Snagov.

Cristian Dănălache a evoluat ultima dată la nivel de profesioniști, dacă se poate spune așa, la Sportul Snagov, în Liga 2, în sezonul 2018-2019, când a avut 21 de meciuri jucate și a marcat 5 goluri. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

CSM Alexandria e pe podium în Seria a 6-a și are șanse mari să meargă în play-off

După 15 meciuri desfășurate în acest sezon, CSM Alexandria ocupă locul 3 în Seria a 6-a a Ligii 3, cu 26 de puncte acumulate din opt victorii și două egaluri.

Echipa se află la zece puncte în spatele locului 2, CSM Slatina, și 11 de liderul Viitorul Dăești, iar imediat în spatele său sunt Vedița Colonești (23 puncte), ACSO Filiași (20 puncte, 14 meciuri) și Sporting Roșiori (20 puncte).

Dacă Dăeștiul și Slatina sunt deja calificate în play-off, pentru ultimele două poziții care merg în această grupă de promovare se luptă Alexandria și celelalte trei echipe amintite mai sus.

Din sezonul regular au mai rămas de disputat trei etape, iar CSM Alexandria le va întâlni pe ACSO Filiaşi (locul 5, deplasare), Petrolul Potcoava (locul 7, acasă) și Viitorul Dăeşti (locul 1, deplasare).

”Noi sperăm la primele două locuri, dar e foarte greu. Șanse teoretice avem, dar e diferența destul de mare între locul 3, unde ne aflăm noi, și locul 2, unde este Slatina, de zece puncte. E greu, dar noi încercăm, ne jucăm șansa până la capăt. Acum încercăm mai mult să construim pentru sezonul viitor”, a mai spus Miruță.

La finalul play-off-ului, primele două clasate merg la barajele pentru promovarea în Liga 2.

În ultimul meci oficial din 2021, CSM Alexandria a câștigat cu 5-1 derby-ul județean cu Sporting Roșiori.

Echipa se reunește la 17 ianuarie și și-a stabilit șase adversari pentru amicale

Din stafful tehnic al lui Cristian Dănălache la CSM Alexandria vor face parte Sorin Albeanu (antrenor secund), Cristian Pîrjolea (antrenor secund) și Marian Ioana (antrenor cu portarii).

Cei mai cunoscuți jucători din lot sunt Cosmin Neagu (mijlocaș, ex Delta Tulcea, Dunărea Galați, CSM Râmnicu Vâlcea, SC Bacău, Farul, Brăila, FC Hermannstadt, Energeticianul, Concordia Chiajna), Gabriel Preoteasa (mijlocaș, ex Dunărea Călărași, Luceafărul Oradea), Valentin Ghenovici (mijlocaș, ex FCSV 2, Metaloglobus) sau Ionuț Puțaru (fundaș, ex Daco-Getica, Dunărea Călărași, Metaloglobus, Astra).

Echipa se va reuni la data de 17 ianuarie și va efectua pregătirea de iarnă pe plan local. Până acum și-a stabilit deja șase adversari pentru meciurile amicale: Progresul Spartac (22 ianuarie), Unirea Bascov (29 ianuarie), Cetatea Turnu Măgurele (11 februarie), Real Bradu (19 februarie), Rapid 2 (23 februarie) și CS Tunari (26 februarie).

Până la finalizarea noului stadion Municipal din Alexandria, echipa își desfășoară meciurile de pe teren propriu pe arena CSS Peco.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 03 Jan. 2022, 16:17 Liga 3
Pe aceeași temă