CSM Slatina este deja calificată în play-off-ul de promovare în Seria 6 a Ligii a 3-a, cu trei etape rămase de disputat din sezonul regular.
Antrenorul Ovidiu Burcă își face deja planurile pentru momentul în care divizia a treia se va relua, în 2022, și e conștient că lupta pentru accederea în Liga 2 va fi una foarte complicată.
În primul rând, CSM Slatina, căzută în Liga 3 în primăvară, se va duela cu echipa de pe primul loc, Viitorul Dăești, care o devansează cu un punct. La prima vedere, distanța față de locurile 3 și 4, CSM Alexandria și Vedița Colonești, pare una liniștitoare, ecartul fiind de 10, respectiv 13 puncte.
Cu toate acestea, Burcă e convins că și cele două din urmă vor avea ceva de spus în lupta pentru promovare.
”Întotdeauna îţi doreşti să joci în play-off cu echipe mai slab cotate, dar nu e cazul. Toate echipele au jucători buni pentru liga aceasta, sunt echipe pe care le-am analizat foarte bine şi am văzut că au calitate.
N-aş putea să spun pe cine aş vrea în play-off, cert este că e un sistem foarte periculos. Trebuie să fim foarte atenţi, să ajungem la momentul de play-off într-o condiţie extraordinară, atât din punct de vedere mental, cât şi fizic. Mergi pe sârmă, orice pas greşit te poate costa o muncă de un an întreg”, a precizat Ovidiu Burcă, citat de NewsFlux.
CSM Slatina a terminat anul, etapa a 15-a a Ligii a 3-a, cu un succes contra echipei Petrolul Potcoava, pe teren propriu, cu 2-0. La finalul partidei respective Ovidiu Burcă își spunea impresiile cu privire la parcursul echipei din acest an și are încredere că e pe un trend ascendent care îi poate permite să spere la revenirea în Liga 2 după un singur sezon în Liga 3.
”Concluzia este una pozitivă. Din punctul meu de vedere, echipa a crescut de la meci la meci, şi astăzi sunt bucuros că nu am luat gol, deşi a fost un meci complicat, un meci al orgoliilor, pentru că cei care sunt acolo vor să demonstreze că locul lor este la CSM Slatina.
Sunt copii talentaţi, de viitor, iar asta a făcut ca jocul să aibă o intensitate aparte. Eu sunt mulţumit de modul în care s-au implicat băieţii, de progresul pe care l-au făcut”, a mai afirmat Ovidiu Burcă.
În 15 etape, CSM Slatina a înregistrat 11 victorii, trei egaluri și o înfrângere. Singurul eșec a venit în partida din etapa a 9-a, cu Universitatea Craiova 2, de acasă, scor 0-2.
Ovidiu Burcă a preluat echipa olteană înaintea meciului din etapa a 4-a, luându-i locul lui Cristian Stănculețu. Cu el antrenor, Slatina a înregistrat în campionat zece victorii, un egal și o înfrângere.
În chiar prima rundă din 2022, CSM Slatina va întâlni liderul Viitorul Dăești, în deplasare (12 martie). În tur, slătinenii s-au impus cu 2-0. Ulterior, în ultimele două etape ale sezonului regular, echipa din Slatina va mai avea meciuri cu Vediţa Coloneşti (locul 4, acasă, 19 martie) și Universitatea Craiova 2 (locul 8, deplasare, 26 martie).
Foto: NewsFlux
https://liga2.prosport.ro/liga-3/unirea-alba-iulia-sezon-rusinos-in-liga-3-e-ultima-in-seria-9-e-coplesita-de-datorii-dar-spera-in-salvare-mihai-dascalescu-este-clar-ca-trebuie-facut-ceva-19214199
https://liga2.prosport.ro/liga-3/progresul-pecica-s-a-despartit-si-de-laurentiu-telescu-si-cauta-antrenor-de-la-echipa-aradeana-au-plecat-inca-trei-jucatori-nu-mai-avem-obiectiv-in-aceste-ultime-trei-etape-din-sezonul-regu-19214182
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cat-mai-costa-lupta-la-promovare-in-liga-3-bugetul-de-care-dispune-cs-hunedoara-una-dintre-favoritele-certe-la-accederea-in-liga-2-19214164
https://liga2.prosport.ro/seria-1/trialuri-fara-vreo-mare-descoperire-la-poli-timisoara-concluziile-lui-nicolae-croitoru-dupa-ce-a-testat-peste-30-de-jucatori-19214151