Corvinul Hunedoara, cu un pas în Liga 2! Florin Maxim s-a scăpat din prea mult entuziasm după turul cu Unirea Ungheni: ”Vom lucra la finalizare în pauza de vară”

Răzvan STÎNGĂ 04 Jun. 2023, 20:54 Liga 3

Corvinul Hunedoara pare că nu va mai face greșeala din sezonul trecut, atunci când a ratat surprinzător promovarea în Liga 2, în urma finalei barajului cu Minaur Baia Mare. La acel moment purta numele de CS Hunedoara și se vedea învinsă de formația din Baia Mare cu 3-5 la general.

Corvinul Hunedoara, victorie în turul finalei cu Unirea Ungheni

Și de această dată, în sezonul 2022/2023, Corvinul Hunedoara este la 90 de minute de trecerea în eșalonul superior, iar în turul finalei cu Unirea Ungheni, din deplasare, a reușit să se impună cu 2-0. A fost o victorie trăită fără mari emoții de antrenorul Florin Maxim, jucătorii lui marcând câte un gol pe repriză.

A deschis scorul Marius Lupu, după aproape 30 de minute de joc, 1-0 fiind rezultatul pauzei. Apoi, în partea a doua, în minutul 61, Rafael Gomes Garutti a punctat cu capul în urma unei lovituri de colț și a schimbat tabela, 2-0.

Ce-i drept, cu puțin timp înainte de scurgerea a o oră din joc, Yvan Ndiesse, jucătorul Unirii Ungheni, a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben și Corvinul Hunedoara a jucat ceva mai bine de 30 de minute în superioritate numerică.

  • Corvinul Hunedoara: Lefter – D. Pop (Tim. Mitran 84′), GRafael arutti, Elton da Silva, Neacşa – Curtean (Hergheligiu 75′), Bradu, M. Chindriş (cpt.), Nic. Pîrvulescu (Mar 90′) – M. Coman, Lupu. Rezerve neutilizate: D. Roman – Ant. Vlad, Pocioian, Mercioiu, Lupușor, Fl. Iacob.

Florin Maxim, reacție după ce Corvinul Hunedoara a învins în turul cu Unirea Ungheni

Antrenorul Florin Maxim nu a fost supărat pe faptul că jucătorii săi au reușit să înscrie o singură dată în superioritate și, probabil din entuziasm, a afirmat că echipa va fi mai exactă la finalizare după perioada de pregătire din vară, semn că se vede deja în Liga 2.

Am trăit intens partida, aceste meciuri reprezintă finala. Am trăit meciul ca atare, mă bucură rezultatul, jocul, chiar dacă în a doua repriză mai puteam înscrie cel puțin un gol. Mă bucură rezultatul, știu că a fost un meci cu încărcătură. Băieții au gestionat bine partida, am dezarmat adversarul, care în afară de două acțiuni în careu și o fază fixă, nu-mi aduc aminte nimic din partea lui.

Ungheni e o echipă periculoasă, a trecut de Oradea. E o echipă bună pe contraatac, cu Trif, Oltean și Astafei, iar în spatele lor Istrate. Sunt acești patru jucători, iar dacă nu îți iei măsuri pot să ai probleme cum au avut cei de la Oradea.

A fost o echipă preocupată de joc, dar băieții mei au evoluat bine. Au blocat bine, am dezarmat adversarul și cred că am făcut un meci bun.

(N.r. – Despre eliminarea încasată de adversari în partea a doua) E altceva să joci contra a 10 jucători, dar nu s-a văzut pe tabelă. Nu mă supăr nici pe ratări. E bine că avem atacuri, că ajungem în fața porții, iar acolo, cu oboseala, cu încărcătura, ai o decizie de luat. Sută la sută vom arăta mult mai bine după perioada de pregătire.

Am jucat cu o echipă din seria noastră, pe care am învins-o detașat în două meciuri, dar în alte meciuri au fost jocuri strânse. Însă, s-a văzut diferența de valoare dintre cele două echipe.

(N.r. – Despre suporterii veniți de la Hunedoara) A fost o susținere importantă, chiar dacă am jucat în deplasare. Fanii sunt alături de noi, ne susțin, le mulțumim și sperăm să umplem stadionul miercuri.

Aș vrea să avem un stadion plin! Băieții cred că au demonstrat că au fost devotați. Indiferent de formulă, toți jucătorii au fost implicați. Au înțeles principiul rotației și merită băieții să aibă un stadion plin”, a declarat Florin Maxim în urma victoriei din turul finalei pentru promovarea în Liga 2.

https://www.youtube.com/watch?v=bd2J8XZ_ddM

Retururile finalelor din Liga 3 desemnează promovatele în Liga 2

Returul dintre Corvinul Hunedoara și Unirea Ungheni va avea loc miercuri, 7 iunie, de la ora 17:30. Tot de la acea oră se vor disputa și celelalte manșe secunde ale finalelor. Rezultatele înregistrate în tururile finalelor pentru promovarea în Liga 2:

  • Foresta Suceava – CSM Ceahlăul 0-0
  • SC Popești Leordeni – CS Tunari 2-1
  • Viitorul Dăești – CSM Alexandria 0-2
  • CSM Deva – CSM Reșița 2-3

Foto: Pixel Pro Sport / Corvinul Hunedoara
Video: Corvinul Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-coza-a-inclinat-balanta-in-favoarea-alexandriei-in-barajul-de-promovare-in-liga-2-cu-viitorul-daesti-valcenii-sunt-increzatori-inaintea-returului-odoroaba-s-a-bucurat-ca-meciul-a-fost-mutat-l-19274082

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-deva-a-pierdut-cu-csm-resita-dupa-ce-a-avut-cel-mai-periculos-scor-in-prima-mansa-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-stefan-nanu-acuza-arbitrajul-lui-robert-avram-a-st-19273996

https://liga2.prosport.ro/liga-4/final-de-infarct-in-liga-a-4-a-arad-cs-socodor-e-noua-campioana-profitand-de-un-gol-in-prelungiri-luat-de-santana-dumitru-copil-e-vedeta-echipei-favorita-la-promovarea-in-liga-3-19273987

https://liga2.prosport.ro/liga-4/oltul-curtisoara-la-cel-de-al-doilea-titlu-judetean-consecutiv-in-olt-dan-ignat-la-prima-experienta-ca-antrenor-vrem-sa-promovam-avem-toata-sustinerea-19273948

https://liga2.prosport.ro/liga-3/viitorul-daesti-csm-alexandria-se-joaca-de-la-ora-1200-duelul-care-decide-una-dintre-promovatele-in-liga-2-trebuia-sa-aiba-loc-ieri-pe-un-alt-stadion-19273923

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciurile-care-decid-promovatele-in-liga-2-turul-celor-cinci-jocuri-de-baraj-are-loc-astazi-de-la-ora-1800-19273662

Răzvan STÎNGĂ 04 Jun. 2023, 20:54 Liga 3
Pe aceeași temă