Bercea și Goicea, prezenți pe arena din Boldești!

07 Oct. 2009, 14:21 Liga 3
Bercea și Goicea,** prezenți pe arena din Boldești!

La marele derby de la Boldești, dintre Petrolistul Kaproni din
localitate și Chimia Brazi, au fost prezenți atât fostul președinte
al Consiliului de Administrație al FC Petrolul Ploiești, Florin
Bercea, cât și ex-președintele clubului petrolist, Eugeniu Goicea.
Primul a stat la „oficială” alături de primarul
orașului Boldești-Scăeni, Constantin Bucuroiu, dar și de oficiali
ai echipei locale, printre care era și patronul George Negoitescu,
în vreme ce Goicea a preferat să vizioneze meciul printre
spectatori.

Pe parcursul meciului, unul de slabă factură tehnică și
spectaculară, un „neavenit” l-a gratulat pe Florin Bercea cu
„salutări cordiale”, iar pe vizitatori cu sloganul „sclavii lui
Bercea”, intervențiile sale, singulare, fiind digerate cu destulă
reticență de către asistență.

De altfel, la „oficială”, toată lumea se întreba cine este
„personajul”! Unul dintre oamenii de ordine a răspuns: „Nu este de
la noi!” Așadar, nu avea „tidula” de… Boldești.
Revenirea la stadion a fostului „boss” al petroliștilor nu a fost
deloc favorabilă echipei din Brazi care, în ciuda numelor sonore
din lot precum Irimescu, Stana, Muțiu sau Coțan, ca și a
antrenorului Eusebiu Tudor, a evoluat lamentabil, fiind depășită la
toate capitolele de formația locală!

La final de joc, Bercea și „alaiul” său s-au grupat pe holul
dintre vestiare fără a comenta deznodământul acestui meci, în vreme
ce Goicea, în afara stadionului a spus scurt, dar la obiect:
„A fost un meci slab, neașteptat de slab. Mă așteptam la
ceva mai mult de la Chimia, dar s-a văzut ce au
jucat!”
.
Oarecum abătut, Goicea ne-a mai spus că este total dezamăgit de
faptul că, pe zi ce trece, fotbalul juvenil dispare regretând acel
Centru de Copii și Juniori pe care-l pusese pe picioare la
Petrolul.

La puțin timp după ce primarul Boldeștiului, Constantin
Bucuroiu, a venit și l-a salutat pe „nea Eugen”, cineva din
anturajul Chimiei a spus cu glas tare: „Lasa că la anul vom juca
mai bine cu Petrolul lui Vivi”. Aceștia gândeau că Petrolul va
pierde meciul de la Bacău, situație în care „lupii” lui Vivi veneau
rapid în zona… retrogradării!

Acei răuvoitori au omis să ia în calcul și (in)voluția
fotbaliștilor „chimiști”, care tot greșind „rețetele” meci de meci
s-ar putea să joace cu… Petrolul II, dar în Liga „A” –
Prahova!

Sursă: ziarulprahova.ro

07 Oct. 2009, 14:21 Liga 3
Pe aceeași temă