A pierdut promovarea în Liga 2, a pierdut și banii. Foresta Suceava va avea bugetul diminuat după ratarea obiectivului. Suma importantă promisă inițial de primărie

Andrei PASCU 08 Jun. 2021, 17:08 Liga 3
A pierdut promovarea în Liga 2, a pierdut și banii. Foresta Suceava va avea bugetul diminuat după ratarea obiectivului. Suma importantă promisă inițial de primărie

Foresta Suceava va avea de suferit după ce a ratat promovarea în Liga 2. Primăria a decis să reducă suma de bani promisă clubului pentru 2021, după ce a pierdut accederea în divizia a doua și va continua pentru cel puțin un an în Liga 3. Așa se face că în conturile clubului nu vor mai ajunge 2.5 milioane de lei (peste 500.000 de euro).

Foresta Suceava a primit 750.000 de lei de la Primăria Suceava, în 2021  

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că suma precizată nu poate fi justificată, prin rămânerea în Liga 3, de către Foresta Suceava. Din acest motiv, banii vor fi mai puțini. Oricum, în 2021, anterior ultimului meci al sucevenilor din sezonul trecut, clubul a încasat de la Primăria Suceava, 750.000 de lei (puțin peste 152.000 de euro).

Foresta are un contract câștigat cu primăria, dar nu mai poate primi toți acei 2.500.000 de lei, pentru că acel buget era prevăzut pentru intrarea în Liga a 2-a. În condițiile în care nu a promovat, nu poate atrage acei bani pentru nu-i poate justifica. Are deplasări mai scurte, iar salariile nu au cum să crească în Liga a 3-a”, a declarat primarul Ion Lungu, citat de Gazeta Suceava.

Foresta Suceava nu ia în calcul înlocuirea antrenorului Ivan Gvozdenovic

În ceea ce privește schimbarea antrenorului principal sârb Ivan Gvozdenovic, chiar dacă nu a reușit să promoveze echipa în Liga 2, acesta nu va pleca. Cel puțin așa reiese din afirmațiile lui Ion Lungu.

Nimeni nu poate să ne garanteze că, dacă îl punem pe X antrenor sau pe Y președinte, sigur promovăm. Până nu va veni un investitor privat, nu se poate face performanță doar din banii sucevenilor”, a mai declarat primarul.

Foresta Suceava nu a putut trece de SC Oțelul în turul 1 al barajului pentru Liga 2 

Foresta Suceava a obținut matematic calificarea în barajul pentru promovarea în Liga 2, în urma rezultatelor din etapa a 17-a, penultima a sezonului regular. La finalul tuturor meciurilor programate în campionatul regular, 18, a adunat 36 de puncte. A terminat pe 2, sub Bucovina Rădăuți.

Foresta Suceava nu a putut trece însă de primul tur al barajului. A fost împerecheată cu SC Oțelul, liderul Seriei 2 la finalul sezonului regular, în fața căreia a cedat cu 0-3 la general, 0-3 în tur, 0-0 în retur.

Foto: ACS Foresta Suceava Oficial și Gazeta Suceava

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u18-a-pierdut-ambele-amicale-cu-serbia-u18-din-lot-au-facut-parte-10-jucatori-din-liga-2-si-unul-din-liga-3-19188496

https://liga2.prosport.ro/liga-4/o-noua-tentativa-de-mituire-in-fotbalul-romanesc-arbitrul-unui-meci-de-baraj-de-promovare-mentinere-in-liga-3-sesizare-catre-departamentul-de-integritate-al-frf-exclusiv-19188487

https://liga2.prosport.ro/liga-3/situatie-critica-la-unirea-alba-iulia-fotbalistii-au-vazut-doar-un-salariu-intreg-sezonul-trecut-iar-in-2021-n-au-luat-un-leu-sperantele-clubului-sunt-in-nicolae-stanciu-si-suma-pe-care-o-va-primi-19188435

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 08 Jun. 2021, 17:08 Liga 3
Pe aceeași temă