CS Hunedoara a reușit să iasă cu fruntea sus din confruntarea cu FCSB din 16-imile Cupei României, în care roș-albaștrii au avut nevoie de prelungiri pentru a se impune cu 5-3.
Laurențiu Buș (34 de ani), experimentatul căpitan al formației ardelene, a catalogat revenirea de la 0-3 la 3-3 a echipei sale drept o mică minune, mai ales în contextul atmosferei de la joc.
Buș a precizat că sunt echipe de Liga 1 care nu bifează asemenea reveniri. ”Cred că am făcut un meci frumos, plăcut ochiului. Am reușit să facem o mică minune, să nu uităm că i-am întors de la 0-3, ceea ce foarte puține echipe de Liga 1 pot să facă. Ne-am bucurat de fotbal și cred că am ieșit cu fruntea sus din această confruntare. Cred că nu se aștepta nimeni să revenim de la 0-3. Am dovedit că putem. Ei au drumul lor, bineînțeles, o echipă de eșalon superior, care se bate an de an la campionat în România. Noi avem obiectivele noastre, pe care sperăm să le îndeplinim”, a declarat Buș după meci.
Căpitanul Hunedoarei spune că el și colegii s-au motivat și la pauză, când oaspeții aveau 2-0. Buș spune că diferența de două eșaloane nu a fost vizibilă.
”Ne motivam chiar credeam că e posibil să-i întoarcem, să câștigăm de fapt, acest meci. Dar n-a fost să fie. Cred că rezultatul după primele 90 de minute s-a văzut. Diferența nu a fost așa de mare cum se aștepta lumea. Nu cred că a fost o diferență între cele două ligi”, a precizat jucătorul originar din Cluj-Napoca.
Cu două minute înainte de final, Buș a ratat o ocazie imensă de a reduce diferența la 5-4. Jucătorul a rămas câteva secunde bune prăbușit în careu. ”Mai erau un minut, două… Minuni se întâmplă. Așa a fost să fie și mergem înainte”, a precizat Buș.
Atmosfera impresionantă de pe bătrânul stadion ”Michael Klein” a dat aripi jucătorilor Hunedoarei, aspect punctat și de Buș. ”Atmosfera a fost foarte frumoasă. Le mulțumim pe această calea hunedorenilor și celor din alte părți care au venit să ne susțină”, a mai zis Buș.
Pe de altă parte, portarul Ștefan Lefter (16 ani) a avut mai multe intervenții spectaculoase în meciul cu FCSB, care au ținut CS Hunedoara în joc. Jucătorul împrumutat de la Rapid și-ar dori să joace cu actuala sa echipă și în Liga 2, în următorul sezon.
”Este o seară de neuitat pentru noi. Dacă eram puțin mai concentrați, cred că am fi reușit să scoatem mai mult. Am avut respect pentru FCSB până când am intrat pe teren, apoi a fost ca orice echipă.
Dacă vom fi serioși și vom munci sunt sigur că vom promova, iar atunci voi face tot posibilul să rămân aici. Atmosfera a fost incredibilă, îți dă o energie și un imbold de necrezut”, a declarat și portarul echipei CS Hunedoara, care îl are ca idol pe Marc-Andre ter Stegen, actualul jucătorul al Barcelonei.
Pentru a ajunge în 16-imi, CS Hunedoara a trecut de patru tururi, învingând Aurul Brad (Liga 3, 5-4 în deplasare), CSM Deva (Liga 3, 5-3 acasă, după lovituri de departajare), CSM Jiul Petroşani (Liga 3, 5-0 în deplasare) și CS Comunal Şelimbăr (Liga 2, 8-7 acasă, după lovituri de departajare).
Pentru CS Hunedoara rămân de acum înainte doar meciurile din campionatul Ligii 3, unde după primele patru etape este lider invincibil în Seria a 9-a, cu 12 puncte. Următorul meci îl are sâmbătă, acasă, de la ora 17:00, cu Gloria Bistrița Năsăud (locul 6, 6 puncte).
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Lucian Danciu (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/florin-maxim-entuziasmat-ca-cs-hunedoara-a-revenit-de-la-0-3-cu-fcsb-si-a-dus-meciul-in-prelungiri-m-am-asteptat-sincer-ce-le-a-transmis-jucatorilor-si-cum-a-catalogat-pentru-ora-19202298
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/sarbatoare-in-ploaie-sub-furnale-fcsb-a-trecut-cu-ceva-emotii-de-cs-hunedoara-dupa-prelungiri-pe-un-stadion-arhiplin-si-o-atmosfera-incendiara-19202226
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-hunedoara-a-sperat-la-un-miracol-cu-fcsb-prima-pe-care-au-ratat-o-jucatorii-lui-florin-maxim-exclusiv-19202294
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/edi-iordanescu-a-promis-sanctiuni-jucatorilor-sai-dupa-meciul-de-la-hunedoara-si-si-a-ironizat-echipa-in-incercarea-de-a-i-gasi-scuze-pentru-intrarea-in-prelungiri-cu-o-adversara-din-liga-3-19202302
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1630-intra-la-joc-sapte-echipe-din-liga-2-si-doua-din-liga-3-19202088