Prima mare surpriză a actualei ediții a Play-off-ului Cupei României, sezonul 2023-2024, a avut loc la Oradea, pe stadionul ”Iuliu Bodola”, miercuri seara, acolo unde echipa din Liga 3 FC Bihor a câștigat în fața divizionarei secunde Campionii FC Argeș.
Bihorenii au reușit să învingă cu 1-0 formația retrogradată din prima ligă și aflată într-o criză în acest moment, una generată de propria conducere, care a decis să schimbe antrenorul după doar patru etape trecute în acest sezon și să intre în dispute cu un antrenor pe care l-a dorit pe bancă, Nicolae Dică.
La acest joc, Argeșul a fost condus de pe margine de antrenorul secund Eugen Beza, despre care conducerea clubului susține că este o variantă pentru a i se oferi locul vacant lăsat de cel care l-a luat după el la Pitești!
Până să marcheze golul care avea să fie cel decisiv și să asigure calificarea în premieră în faza grupelor Cupei României, FC Bihor, susținută din spate de un public frenetic în unele momente, nu a fost mai prejos deloc decât adversara din liga superioară, ba chiar a fost ea cea care a arătat ca și cum ar juca în Liga 2, nu Liga 3.
Prima mare ocazie avută a fost în minutul 22, atunci când Florin Chitaș a trimis periculos din interiorul careului, dar puţin pe lângă bară. La scurt timp, în minutul 27, Ionuţ Ban a executat bine o lovitură liberă de pe dreapta, iar Ricardo Farcaş a reluat cu capul tot puţin pe lângă buturi. Argeșul a replicat abia în minutul 38, când Buhăcianu a scapat spre poartă, l-a driblat în fața careului pe portarul Pînzariu, ieșit la întâmpinare, dar Călin Jurj l-a deposedat din spate și a trimis în corner. Buhăcianu a cerut penalty, însă intervenția lui Călin Jurj a fost prima dată la minge, astfel că atacantul Argeșului a rămas cu o mare frustrare.
După pauză, jucătorii lui Florin Farcaș parcă au fost şi mai motivaţi, şi-au intensificat atacurile, iar prima acţiune ofensivă au avut-o în minutul 48, când Călin Jurj a centrat de pe dreapta, iar Sergiu Jurj a reluat din careu peste poartă. Răzvan Gunie (51) a fost și el aproape de gol cu un șut din marginea careului, dar portarul a respins de sub transversală.
Apărarea Argeșului a cedat apoi. Alexandru Sorian a centrat din stânga în careu, balonul s-a lovit de Ioviță și Rizzi și a ricoșat la Daniel Stan, iar acesta a tras puternic din 12 metri, din poziţie centrală și a înscris, cu toată opoziția portarului Bucur. A fost momentul în care tribuna a explodat, iar echipa orădeană a fost ovaţionată ca în vremurile în care evolua măcar în Liga 2.
Bucur a salvat și la șutul bun al lui Andrei Moga (63), apoi Argeșul s-a instalat în față și a căutat cu disperare egalarea. Berdrand (72, șut din careu), Angelov (75, cap din fața porții pe lângă bară), din nou Bertrand (90+4, șut din afara careului scos spectaculos de Pînzariu) și Scarlatache (90+4) nu l-au putut învinge pe portarul orădean Mihai Pînzariu, dar și FC Bihor a mai avut situații de a înscrie prin Gunie (82, șut de la mare distanță scos greu de Bucur), Hosu (83, mingea trimisă cu capul a lovit transversala) și Chindlea (90+6, scăpat singur spre poartă a șutat pe lângă).
S-a terminat 1-0 pentru FC Bihor, iar la Oradea a început fiesta calificării în grupele Cupei României.
Fost jucător la CS Beiuș sau CA Oradea, aceasta din urmă fiind echipa care i-a dat Bihorului actualul loc în Liga 2, în vara anului trecut, Daniel Stan (24 de ani) a reușit la acest meci cu Campionii FC Argeș cel mai important gol din cariera sa.
”Este cel mai important gol din cariera mea de fotbalist. A fost o atmosferă foarte frumoasă, cu suporteri foarte frumoşi, iar acum sperăm să aducem o echipă cât mai mare aici la Bihor. Am avut puţine emoţii la început, dar au fost emoţii constructive, iar ca drept dovadă, eu cred că am făcut un meci mare, un joc reuşit, care ne-a adus calificarea în grupele Cupei României. În repriza a doua am jucat mai bine tactic şi chiar puteam să mai marcăm. Acest rezultat ne-a adus o mare bucurie, iar acum aşteptăm şi alte echipe valoroase aici la Oradea”, a declarat Daniel Stan.
În fazele anterioare ale acestui sezon al Cupei României, FC Bihor a trecut de Lotus Băile Felix (3-0 la Sânmartin) și Sănătatea Cluj (2-0 la Cluj-Napoca). Acum a întâlnit un adversar dintr-o ligă superioară, din Liga 2, s-a aflat la primul joc acasă, iar cei aproximativ 5 mii de spectatori strânși în tribune au purtat echipa condusă de Florin Farcaș spre succes.
”Este o bucurie de nedescris, este un pas important pentru noi, pentru jucătorii noştri. Asta a fost dorinţa lor, de a merge mai departe în Cupa României. Nu pot decât să-i felicit, să felicit publicul acesta minunat, care a fost alături de noi, care ne-a susţinut şi ne-a împins de la spate. Jucătorii au depus un efort fantastic, pentru că am întâlnit un adversar de nivel superior, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere fotbalistic, cu jucători de Liga 1. Drept dovadă, eu cred că ne-am ridicat cât de cât la nivelul competiţiei şi cred că am făcut o figură frumoasă”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul echipei orădene.
”Vreau să felicit echipa pentru victoria de azi, victorie care au adus-o în primul rând cu inima. Mă bucur pentru rezultatul acesta foarte important pentru noi, care ne-a adus în premieră calificarea în faza grupelor. Le mulţumesc suporterilor care au fost într-un număr foarte mare alături de noi şi îi aştept şi la celelalte meciuri să fie alături de echipă”, a comentat și preşedintele clubului, George Tătar.
În faza grupelor Cupei României, FC Bihor va întâlni, cel mai probabil, cel puțin două echipe din prima ligă, pe care le va găzduit la Oradea. Tragerea la sorți va avea loc în data de 6 septembrie, de la ora 15:30.
Daniel Stan 52′
FC Bihor Oradea: Pînzariu – C. Jurj, D. Stan, Farcaș (cpt.), Ioviță (Al. Stoian 85′) – Gunie, Sorian (Drăgan 61′) – Ban, Moga (Chindlea 85′), Chitaș (Tib. Serediuc 61′) – Sg. Jurj (Hosu 61′)
Rezerve neutilizate: Bob – Paublusztig, Andr. Popa, Bactăr
Antrenor: Florin Farcaș
Campionii FC Argeș: Andr. Bucur – Tofan (cpt.), Balaur, Scarlatache, Rizzi (Bertrand 58′) – Andr. Panait, Babin (Bg. Rusu 46′) – Rădescu, Haită, P. Dulce (Y. Pîrvu 46′) – Buhacianu (M. Angelov 58′)
Rezerve neutilizate: G. Micle – M. Tudose, Balgiu, D. Bujor, Mitoi
Antrenor secund: Eugen Beza
Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor). Arbitru central: Mihai Motan (Târgovişte). Arbitri asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Doru Zamfir (Slatina). Arbitru de rezervă: Andrei Florin Vremăroiu (Târgovişte). Observator de arbitri: Ştefan Szilaghi (Satu Mare). Delegat de joc: George Valentin Gîdea (Bucureşti).
Foto: FC Bihor Oradea
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/progresul-pecica-s-a-calificat-in-grupele-cupei-romaniei-19283002#google_vignette
https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-reziliat-definitiv-cu-pelici-iar-nicolae-dica-are-interzis-la-cfc-arges-19282919
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/play-off-cupa-romaniei-primul-meci-al-zilei-incepe-de-la-ora-1700-la-oradea-altele-sase-au-loc-de-la-1730-19282904