ASU Poli s-a calificat în optimile Cupei României după un succes cu 3-1 pe ”Ion Oblemenco”, cu ”FC U” Craiova, liderul Ligii 2. Meciul a fost unul influențat și de arbitrajul foarte slab al lui Andrei Țiții. Cum timișorenii au profitat de eliminarea aiurea a lui William Baeten, Dan Alexa nu s-a plâns că și echipa sa a luat avertismente la faze la care nu se impunea. ”Chirurgul” a spus că cheia succesului alb-violeților e legată de unitatea grupului și de dorința foștilor jucători din Liga 1 de a demonstra că încă mai fac față.
Poli a fost toată săptămâna plecată de la Timișoara, deoarece miercuri au avut meci la Bacău. Echipa a fost cazată la București și s-a antrenat în Regie.
Dan Alexa a spus că elevii săi au avut sete de afirmare. ”E al treilea joc în șapte zile, plus deplasări. Cred că am făcut mai mult de 1700 de km în perioada aceasta. Am preferat să jucăm cu jucătorii care au mai evoluat. Ne-am dorit foarte mult să ne calificăm, în primul rând pentru suporterii noștri. Suntem o echipă care e susținută de suporteri. Ei își doresc foarte mult accederea în Cupă. Mă bucur pentru jucătorii mei, pentru că am jucători cu mare experiență, iar victoriile acestea îi fac să revină în prim-plan, pentru că sunt jucători care au zis ceva în fotbalul românesc, Mera, Scutaru, Popovici… Cupa îți dă anvergură, mai ales când joci împotriva Craiovei, primul loc, e un meci televizat și au posibilitatea să arate că încă mai înseamnă ceva în fotbal”, a declarat Alexa la finalul jocului de la Craiova.
Interesant este că antrenorul sugerează că atmosfera bună ca la ASU Pol nu prea se mai găsește în fotbalul românesc. ”Am un grup excepțional. Asta de fapt ține Poli în viață. Avem cel mai mic buget din primele, cred, 12-13 echipe din Liga 2, dar avem jucători cu inimă, avem oameni care susțin echipa, care sunt focusați. În momentul acesta, din păcate, ce e la Timișoara e greu să găsești în fotbalul românesc”, a mai spus Alexa.
Alexa a mai precizat că nu are preferințe la tragerea la sorți pentru optimile Cupei României. ”Ne dorim orice adversar. Vom trata Cupa foarte serios. E un obiectiv pentru noi să accedem cât mai multe tururi. Suntem conștienți că va fi mult mai greu. Vom întâlni, probabil, o echipă de Liga 1 și între Liga 1 și Liga 2 e o diferență de valoare clară și pe care nu trebuie să o ascundem”, a conchis antrenorul timișorenilor.
Până în acest moment, pe lângă ASU Politehnica Timișoara, în optimile Cupei României, au mai obținut calificare echipele: Chindia Târgoviște, U Craiova, Turris Oltul Turnu Măgurele, Dunărea Călărași, Farul Constanța, FC Botoșani, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și FCSB, aceasta din urmă va câștiga la ”masa verde” cu SCM Gloria Buzău, deoarece formația lui Ilie Stan are o mulțime de cazuri de COVID-19.
În ultimul meci pe care îl are de desfășurat în 2020, în campionat, ASU Poli, a doua clasată din Liga 2, are meci chiar de Moș Nicolae, la 6 decembrie, de la 13:30, acasă, cu Rapid.
Foto: Remus Badea (Mediafax Foto) și Cătălin Ciupureanu (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/asu-poli-o-elimina-pe-fc-u-craiova-din-cupa-romaniei-dupa-un-meci-cu-arbitraj-absolut-dezastruos-care-a-influentat-rezultatul-19160128
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/valentin-david-siderat-de-arbitrajul-plin-de-greseli-al-lui-andrei-titii-din-fc-u-craiova-asu-poli-am-mai-jucat-fotbal-am-mai-antrenat-in-anumite-locuri-dar-asa-ceva-n-19160132
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-turris-oltul-sepsi-osk-e-primul-meci-al-zilei-de-la-ora-1100-csc-sanmartin-dunarea-calarasi-il-urmeaza-19159992