CSM Reșița s-a desprins pe final de Voința Lupac și a trecut în turul următor al Cupei României. Călin Cheregi a utilizat destul de mulți jucători dintre cei folosiți în prima etapă a Ligii 2

Marius ANGHEL 10 Aug. 2023, 14:48 Cupa României

CSM Reșița, una dintre cele două echipe din Liga 2 introduse de Federația Română de Fotbal în Turul 2 al acestei ediții a Cupei României, alături de Ceahlăul Piatra Neamț, a avut de tras pentru a trece de Voința Lupac și a se califica în faza următoare, cea în care va intra și celelalte 18 formații din liga secundă.

Egalată până în pauză, formația antrenată de Călin Cheregi a reușit să reintre în avantaj și să se desprindă pe final pentru un succes cu 3-1 în fața echipei din Liga 3.

CSM Reșița a trecut în Cupa României de Voința Lupac, după goluri marcate târziu

În meciul din Cupă disputat miercuri seară pe stadionul Voinţa din Lupac (Caraş Severin), Călin Cheregi a început în primul ”11” cu Fota, Cristea și Negru dintre cei utilizați ca titulari în prima etapă din campionat, 0-1 cu Unirea Slobozia, sâmbăta trecută. Dintre cei care au intrat ca rezerve cu ialomițenii și acum au fost titulari au fost Godwin, Velcotă și Romovecz, iar cei care au intrat pe parcurs cu Unirea și au jucat din postura de rezervă și cu Voința au fost Sabău și Chera. Rus, Domil, Dolghi și Cega au fost în lotul primului joc din campionat, nu au evoluat, însă au făcut-o acum, în competiția KO.

În partida de la Lupac, Joseph Godwin a deschis scorul în minutul 9 pentru Reșița, iar Voința a egalati prin Alexandru Avramovici în minutul 44, din lovitură de pedeapsă. În partea secundă, CSM Reșița și-a asigurat victoria și calificarea după reușitele lui Cristian Domil și Alexandru Sabău, venite destul de târziu, în minutele 76, respectiv 78.

Și adversarul Reșiței din etapa a 2-a a Ligii 2 a jucat în acest tur al Cupei

Nu doar CSM Reșița a evoluat în această fază a Cupei României, dintre echipele din Liga 2, ci și Ceahlăul Piatra Neamț, care a trecut cu 3-0 de Șomuz Fălticeni. Interesant este că cele două echipe vor evolua în meciul direct din sezonul regular al ligii secunde chiar în acest weekend, duminică, de la ora 12:00, la Piatra Neamț, în etapa a 2-a.

Probabil acesta a și fost motivul pentru care FRF le-a introdus pe ambele în acest tur al Cupei României. Avea nevoie de două echipe din Liga 2, dintre nou-promovate, să completeze tabloul Turului 2, au văzut că acestea joacă în etapa a 2-a și au zis să le bage pe ele în competiție, pentru a nu se supăra niciuna că una a jucat meci la mijlocul săptămânii.

În prima etapă a Ligii 2, CSM Reșița a pierdut acasă cu Unirea Slobozia, scor 0-1, iar Ceahlăul a evoluat la Hunedoara, unde a cedat cu 1-2 în fața altei nou-promovate, Corvinul.

În ceea ce o privește pe Voința Lupac, aceasta a fost eliminată acum din Cupa României după ce în Turul 1 trecuse cu victorie la ”masa verde” de Progresul Ezeriș, care nu s-a prezentat la joc. Acum, echipei antrenată de Adrian Enășescu nu-i rămâne decât să se pregătească pentru startul noului sezon al Ligii 3, care va avea loc în data de 26 august. Până atunci, vineri își află programul în campionat, după ce ieri și-a aflat colegele din Seria 7.

Voința Lupac: Mereu – Dalea (Stoia 78), Giurică, Plută, Banac, Jinga (Marius Musteța 70), Ivașcu, Danci, Săndescu, Marian Musteța, Avramovici
Rezerve: Petruț – Popa, Ursu, Șalariu, Podină, Cheda, Kawagoe
Antrenor: Adrian Enășescu

CSM Reșița: I. Rus – Cega, Ardei, Rimovecz (Al. Sabău 46), Fota, Domil, Fl. Cristea (I. Popescu 46), Dolghi (Drăghiceanu 46), Al. Negru (Gomboș 71), Godwin (Chera 65), Velcotă
Rezerve neutilizate: Ct. Căpățână – Gurin, Abel Ursu, Bărboianu
Antrenor: Călin Cheregi

Călin Cheregi: ”Victorie pe deplin meritată, după un joc consistent.” Ce spune despre meciul cu Ceahlăul

Antrenorul Călin Cheregi a considerat că echipa sa ar fi putut tranșa soarta meciului mult mai devreme și a avut cuvinte de laudă pentru jucătorii adverși, deoarece au dat dovadă de sportivitate.

”A fost o victorie, din punctul meu de vedere, pe deplin meritată, după un joc consistent. Am avut în prima repriză, pe lângă golul marcat, încă două sau trei ocazii în care puteam să înscriem sau să închidem meciul. Dar vreau să felicit pe această cale și echipa din Lupac pentru modul cum a jucat și pentru sportivitatea de care a dat dovadă. La asemenea joc se nasc tot felul de rivalități. Felicit jucătorii de la Lupac pentru modul în care au înțeles fenomenul sportiv, fiind doar așa se poate progresa, prin condiții de genul ăsta. Cred că pentru cei care au fost prezenți la joc cred că a fost un meci disputat în limitele regulamentului, care a făcut cinste jucătorilor care au participat la joc”, a spus Cheregi, care a vorbit și despre următorul meci al Reșiței, cel cu Ceahlăul, din campionat.

”Ne așteaptă o deplasare lungă și grea. Ceahlăul este o echipă cu jucători interesanți, mulți dintre ei au jucat la Liga 2, au avut și ei o campanie de transferuri bună, dar cred că suntem capabili să scoatem punct sau puncte din această deplasare! Sigur că este o deplasare lungă, dar suntem pregătiți ca să mergem să aducem punct sau puncte de la Piatra Neamț”, a spus antrenorul trupei din Valea Domanului despre prima echipă pe care Reșița o va întâlni în deplasare în acest sezon de Liga 2.

”Am putea spune că am avut o evoluție acceptabilă, ținând cont că ne aflăm încă în faza de pregătire. Am prins acest meci oficial în fața unei echipe de nivel superior și era normal să avem un joc greu. Jucătorii au făcut un efort mare și și-au atins obiectivele în mare parte. Era clar faptul că Reșița are un plus pe faza ofensivă datorită pregătirii, dar și a calității jucătorilor. Mă declar mulțumit de prestația jucătorilor mei, cu precizarea că am fi putut evita unele greșeli personale. Cred că este o victorie meritată a Reșiței, iar pentru noi urmează alte meciuri amicale, cu echipe destul de puternice precum Ghiroda sau Periam”, a declarat, potrivit Caraș Online, și Adrian Enășescu, antrenorul echipei Voința Lupac.

Foto și video: CSM Reșița

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ceahlaul-a-trecut-de-somuz-falticeni-in-primul-joc-din-cupa-19279747

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-2-al-cupei-romaniei-29-de-meciuri-au-loc-acum-19279644

https://liga2.prosport.ro/liga-3/componenta-seriilor-de-liga-3-pentru-sezonul-2023-2024-tragerea-la-sorti-a-programului-va-fi-efectuata-in-curand-19279632

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-pierdut-meciul-revenirii-in-liga-2-calin-cheregi-dupa-esecul-cu-unirea-slobozia-era-clar-ca-doar-o-greseala-de-genul-asta-poate-sa-pecetluiasca-rezultatul-final-19278964

Marius ANGHEL 10 Aug. 2023, 14:48 Cupa României
Pe aceeași temă