Liderul din teren al Corvinului și-a sacrificat sănătatea pentru a pune umărul la câștigarea Cupei României: ”Numai noi știam. Nu eram apt de joc.” Alexandru Neașca abia așteaptă meciurile din Europa League

Marius ANGHEL 16 May. 2024, 02:20 Cupa României

Liderul din teren al Corvinului, mijlocașul Alexandru Neacșa, a jucat accidentat în finala Cupei României cu SC Oțelul Galați, câștigată la lovituri de departajare de echipa hunedoreană, 5-4 per total.

Fotbalistul în vârstă de 32 de ani, unul dintre cei mai tehnici jucători ai lui Florin Maxim, a părăsit terenul aproape de finalul celor 90 de minute, însă echipa s-a descurcat bine în fața prim-divizionarei și fără el pe gazon, ba chiar și la loteria penalty-urilor, unde s-au ratat jumătate din execuții.

După joc, Neacșa, care a primit și a dus coechipierilor săi trofeul Cupei României, a spus că ”Gașca nebună” de la Hunedoara ”nu se oprește aici!”

Alexandru Neacșa a jucat accidentat în finala cu SC Oțelul Galați

Alexandru Neacșa nu a mai înscris și nici nu a mai pasat decisiv în acest meci important pentru Corvinul, prima finală de Cupa României pe care a disputat-o în istoria sa de peste 100 de ani. A contribuit cu reușitele sale în precedentele jocuri, iar acum a făcut tot ce a putut pentru ca coechipierii săi să facă față cu brio unui nou adversar din prima ligă întâlnit în competiția KO.

”E magic. E încununarea la tot ceea ce am muncit până acum. Dumnezeu nu te lasă când muncești corect, faci lucrurile cum trebuie, îți aduce aduce și satisfacții enorme”, a spus Neacșa la microfonul DigiSport, după jocul cu Oțelul.

Mijlocașul care are meciuri în prima ligă pentru CS Turnu Severin, Corona Brașov, U Craiova și Viitorul Constanța a fost primul înlocuit de Florin Maxim contra Oțelului, în minutul 88, iar motivul a fost dezvăluit după joc: ”Am avut o accidentare acum trei zile. Numai noi știam. Nu eram apt de joc. Mulțumesc lui Dumnezeu și oamenilor care au avut încredere în mine să mă bage să joc. Îmi cer scuze pentru că am făcut un penalty care a fost așa și așa, dar până la urmă uitați aici munca tututor. Le mulțumesc. E incredibil.”

Golul de 2-1 al Oțelului, venit în minutul 58 din penalty, după execuția lui Anes Rusevic, a picat după ce trei minute mai înainte arbitrul Bîrsan a considerat fault în careu intrarea lui Neacșa asupra lui Bodișteanu.

”Suntem cei mai buni din România în Cupa României”

Sleit de puteri, după un sezon încărcat cu meciuri în două competiții, în Liga 2 și în Cupa României, Neacșa a spus că echipa sa merită trofeul, fiindcă este cea mai bună din acest sezon.

”Sunt foarte pregătit să ridic trofeul. Sper că nu e foarte greu, pentru că mai am puteri, dar pentru ei fac orice. E de departe cea mai mai frumoasă noapte din viața noastră. De departe, e un trofeu. Până la urmă e un trofeu. Suntem cei mai buni din România în Cupa României. Cele mai bune echipe s-au întâlnit în seara asta. Dacă erau altele trebuia să joace finala. Așa că… mulțumim tuturor celor care au venit să ne susțină”, a declarat Alexandru Neacșa, care în Liga 2 a avut 28 de meciuri jucate dintr-un total de 29, 26 le-a început ca titular și a înscris 5 goluri, iar în Cupa României a evoluat în toate cele opt jocuri din acest sezon, de fiecare dată ca titularși a înscris două ori.

Echipele întâlnire de Corvinul în acest sezon al Cupei României, ediția 2023/24: Jiul Petroșani (4-1 în deplasare, în turul 3 / Liga 3), FK Miercurea Ciuc (4-2 acasă, în play-off / Liga 2), Chindia Târgoviște (2-0 acasă, în grupe / Liga 2), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (1-0 acasă, în grupe / Liga 1), Progresul Pecica (6-0 în deplasare, în grupe / Liga 3), CFR Cluj (4-0 acasă, în sferturi / Liga 1), FC Voluntari (3-1 acasă, în semifinală / Liga 1) și SC Oțelul Galați (2-2 după 90 și 120 de minute și 3-2 la lovituri de departajare, în finală / Liga 1).

Corvinul va juca în Europa League: ”Gașca nebună nu se oprește aici!”

Prin câștigarea Cupei României, Corvinul, chiar dacă este o echipă care va continua să joace în Liga 2, a obținut calificarea în preliminariile Europa League.

”Nu ne oprim. Peste orice adversar am da ne dăm viața pe teren, pentru că e fotbal, ne place să facem lucrul ăsta, zi de zi venim cu plăcere și o să o facem în continuare. Gașca nebună nu se oprește aici!”, a spus Neacșa despre faptul că echipa hunedoreană va evolua într-o competiție europeană dacă va primi licența UEFA.

Neacșa are, în cariera sa de fotbalist, și o experiență în afara României. În 2015 a evoluat în 8 meciuri de primă ligă pentru Dinamo Minsk, echipă din Belarus cu care a terminat campionatul pe locul 2.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/florin-maxim-e-antrenorul-momentului-in-fotbalul-romanesc-dupa-ce-a-castigat-cupa-romaniei-cu-corvinul-19316256

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/corvinul-hunedoara-a-castigat-cupa-romaniei-reactiile-lui-marius-coman-si-stefan-lefter-19316220

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/corvinul-a-castigat-cupa-romaniei-dupa-finala-cu-otelul-19316209

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/sc-otelul-a-pierdut-finala-cupei-romaniei-reactia-lui-dorinel-munteanu-19316252

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/corvinul-hunedoara-otelul-galati-finala-cupei-romaniei-19316002

Marius ANGHEL 16 May. 2024, 02:20 Cupa României
Pe aceeași temă