UTA se deplasează la Bistrița, pentru derby-ul etapei cu Gloria, fără doi mijlocași cu experiență. Norbert Varga și Florin Hidișan sunt suspendați, primul după „roșul” primit la Turnu Severin, iar cel de-al doilea pentru cumul de cartonașe „galbene”.
Dacă fostul fotbalist al Wislei Cracovia va fi înlocuit fără mari probleme în primul „unsprezece” de Alin Ignea, absența lui Hidișan îi dă ceva bătăi de cap lui Adrian Falub. Nici Alex Capătă nu are nicio șansă să joace sâmbătă și asta pentru că s-a ales cu o ruptură fibrilară ce-l ține în afara gazonului cel puțin o săptămână.
Nici gazdele confruntării de la finalul săptămânii nu stau foarte bine la capitolul efectiv. „Am pierdut la Severin, fiindcă nu am avut jumătate de echipă și nu cred că vom sta mult mai bine la partida cu UTA. Cu siguranță, vor reveni Năstase și Feher, care și-au ispășit etapa de suspendare, dar Peteleu, Silvășan, Curtuiuș, Stan și Tudose încă mai au probleme medicale. Orice ar fi, îmi doresc să câștigăm sâmbătă, la fel cum mi-am dorit să batem și la Turnu Severin, dar au fost prea multe improvizații în echipa aliniată acum o săptămână. Căci, altfel, Gazul nu m-a impresionat cu nimic, chiar mă așteptam ca UTA să bată acolo”, a precizat Nae Manea, tehnicianul Gloriei.
Delegația „textilistă” pleacă joi spre Bistrița, după un ultim antrenament în Calea Aurel Vlaicu, la finalul căruia stafful tehnic va alcătui lotul ce va da piept sâmbătă dimineață cu liderul campionatului.
Năstase și Mara, revedere după 12 ani
Foști colegi la Dinamo în sezonul 1999-2000, cei mai experimentați fotbaliști ai Gloriei Bistrița, respectiv UTA se vor reîntâlni sâmbătă din postura de adversari. Mai mult, vor fi destule dueluri directe în atacantul Bogdan Mara și fundașul Vali Năstase vor încerca să dea toată măsura valorii și experienței lor, câștigate în campionate externe, precum cele din Spania și Italia.
„Într-adevăr, va fi un duel palpiatnt al veteranilor, sper ca Vali să iasă mai bine și împreună cu el toată echipa. Va avea un adversar special și puternic în Mara, un fotbalist care nu mai are nevoie de nicio prezentare, care știe jocul, fiind un mare câștig pentru UTA”, este de părare Nicolae Manea, tehnicianul bistrițenilor.
Sursa: Sport Arad