Chindia s-a impus în meciul de acasă cu CSM Olimpia Satu Mare (scor 3-2), în etapa 11 din Liga 2, a ajuns aproape de fruntea clasamentului după o serie de cinci victorii consecutive – toate cu Leo Grozavu pe bancă ,- iar între două meciuri de campionat joacă în Cupa României, cu Dinamo, miercuri seară, de la ora 19:00.
Ultima apariție a formației din Târgoviște pe Arena Națională, unde va avea loc jocul cu ”câinii”, s-a produs în data de 14 august 2022. Atunci, dâmbovițenii pierdeau cu 2-3 în fața FCSB, după ce au condus cu 2-0, cu jucător eliminat (Neguț), din minutul 7. La finalul acelui sezon, 2022-2023, Chindia avea să retrogradeze în Liga 2, de unde, acum, e printre favoritele la promovare.
La conferința de presă de după victoria cu CSM Olimpia, Leo Grozavu a prefațat meciul de la mijlocul acestei săptămâni, din Grupa D a fazei principale a Cupei României.
În prima etapă, Chindia a pierdut acasă cu FC Voluntari, scor 0-1, iar Dinamo a câștigat cu 4-1 la Galați, împotriva formației din Liga 3 Sporting Liești.
”Avem meci la trei zile de când am jucat în campionat, practic avem două zile și a treia zi jucăm. Am fost luat un pic așa pe sus când am vorbit că lotul… Cu toate că au venit între timp patru jucători, lotul nu este la cel mai bun nivel. Vedeți, atunci când intervin înlocuirile nu avem același ritm, toată lumea. Îmi doresc să introducem jucători care merită să fie în lotul Chindiei. Vor intra și o parte din jucătorii care au fost cu Olimpia. Sunt două competiții care ar fi trebuit mai bine analizate și lotul să fie mai echilibrat pentru a le putea aborda pe amândouă”, a spus Grozavu.
În stilul său obișnuit, Grozavu a continuat conferința cu atacuri la adresa libertății presei, afirmând că i se pun cuvinte în gură și că a ajuns subiectul unor titluri pompoase. Liga2.ro a scris, de curând, despre nemulțumirile antrenorului Chindiei, exprimate într-o emisiune de la Bazar TV. ”Numai aberații”, a comentat ofițerul de presă, deși materialul a fost însoțit de probe video, pagina noastră reproducând mot a mot declarațiile lui Leo Grozavu.
Ultimul a fost întrebat duminică la prânz despre aspecte organizatorice, după ce a afirmat, pentru sursa amintită, că ar trebui să facă mult mai mult la Chindia decât prevede înțelegerea pentru funcția de pe bancă: (întrebare: ”Organizatoric, e pregătită Chindia să facă pasul la Liga 1?”) ”Îmi e destul de greu să răspund la întrebarea asta. Probabil ar trebui să răspundă altcineva. Nu vreau să fac valuri mai mari decât sunt. De fiecare dată se exploatează astfel de vorbe. Mi se pun cuvinte în gură, titluri pompoase care probabil fac deliciul unora. Mă rezum să vorbesc despre echipă, iar despre alte aspecte, organizatorice și așa mai departe, să vă răspundă conducerea”.
Dinamo a stabilit prețuri pe care le-a autocatalogat drept ”accesibile” pentru jocul programat miercuri seară pe Arena Națională.
Cele mai ieftine tichete costă 20 lei, atât în PCH, cât și pentru fanii oaspeților. La tribuna 0, prețurile sunt 60 și 90 lei, în timp ce VIP Experience costă 300 lei.
Un amănunt important, clubul organizator a anunțat că abonații nu au accesul gratuit în baza cardului de abonat, ci trebuie să își cumpere bilet pentru acest meci.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures)