Pelici, nevoit să facă schimbări importante în echipa de start a Ripensiei pentru meciul cu Mioveni. „Vom încerca să jucăm, să recuperăm din puncte”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 18 May. 2019, 09:02 Campionat
Pelici, nevoit să facă schimbări importante în echipa de start a Ripensiei pentru meciul cu Mioveni.**

Duminică, de la ora 11:00, Ripensia bifează penultima deplasare a sezonului, de această dată în orașul Daciilor, Mioveni. După înfrângerea cu Petrolul, meci cu ceva durități, roș-galbenii au absențe importante în lot. Alexandru Pelici e nevoit să facă mutări în aproape un sfert din formula de start.

Teoretic, niciuna dintre echipe nu are stresul vreunui obiectiv pe acest final de sezon, ci doar o clasare cât mai bună. După înfrângerile cu FC Argeș și Petrolul, Pelici vrea însă victoria echipei sale cu Mioveni, pentru a nu ajunge la o triplă negatigă. „Fiecare meci e important pentru noi până la final. Trebuie să ne recuperăm în primul rând fizic, pentru că duminică vom juca din nou, iar sâmbătă va fi o zi lungă pe drum. Avem jucători suspendați. Am pierdut trei jucători pentru următorul joc din punct de vedere al cartonașelor galbene. Să vedem care e starea fizică, să ne recuperăm cât mai bine. Vom încerca să jucăm, să recuperăm din puncte la Mioveni”, a punctat tehnicianul Ripensiei despre joc.

Cei trei jucători suspendați sunt titularii Andrei Tînc, Adrian Zaluschi și Andrei Dumiter. De asemenea, sunt tot accidentați George Monea și Adrian Ungureanu. În aceste condiții, pentru cei trei jucători U21 Pelici are de ales dintre portarul Horațiu Moldovan, fundașul central Darius Țiereanu, închizătorul Alin Burdeț și mijlocașul de bandă Vlad Chera. „Suntem nevoiți automat, e clar că va trebui să intre alții”, a punctat Pelici despre schimbările din formula de start.

CS Mioveni vine după un sec 6-0 înregistrat la ultima clasată Dacia Unirea Brăila și acum e condusă de Marius Stoica, el fiind antrenorul din cadrul clubului preferat de șefi după demiterea lui Daniel Oprița.

CS Mioveni e de multe runde pe locul 7, cu 52 de puncte. Ripensia e pe 11, cu 45 de puncte. Partida de la Mioveni începe duminică, la ora 11:00.

În tur, cele două echipe au terminat la egalitate meciul desfășurat la Timișoara. Pentru argeșeni a deschis scorul Valentin Balint (36), în timp ce pentru Ripensia a egalat Alexandru Bădăuță (77). În precedenta partidă de la Mioveni, în sezonul trecut, roș-galbenii au câștigat cu 2-1.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 18 May. 2019, 09:02 Campionat
Pe aceeași temă