„Alb-negrii” au stins litigiul cu fostul „căpitan” Răzvan
Dâlbea, iar meciul din etapa a 20-a dintre Unirea Alba Iulia și
Arieșul Turda se va juca.
„Domnul” Dâlbea nu a uitat ca a fost supus de către șefii de pe
Cetate la trei antrenamente pe zi, după ce și-a înaintat memoriu,
iar Unirea a fost nevoită să scoată bani din piatră seacă pentru a
putea juca sâmbătă cu Arieșul Turda!
În jur de 19.000 de euro a trebuit să-i plătească Alba fostului
„căpitan”, ce a fost de negăsit pentru a trata o eventuală amânare.
Ba mai mult, oficialii albaiuliani au încercat să-l implore pentru
a-și primi banii luni, însă mijlocașul aiudean nu s-a lăsat
impresonat! Nici măcar ex-uniristul Aurel Șunda, antrenorul său de
la Săgeata Stejarul, prin intermediul căruia „alb-negrii” au
încercat să dea de Dâlbea nu l-a putut convinge să ajungă la un
acord cu Alba.
În cele din urmă uniriștii și-au rezolvat problema, datorită
banilor primiți de la Pandurii Târgu Jiu, în schimbul mijlocașului
Călin Cristea.
Articol scris de Lucian
DANCIU