Sâmbătă, revelația ediției trecute de campionat va întâlni pe
teren propriu puternica formație bihoreană, Luceafărul Oradea,
favorita certă la promovare din C5.
Antrenorul lui ACS Recaș, Cosmin Petruescu, își laudă adversarul
dar nu e foarte îngrijorat de faptul că echipa pregătită de el a
stat în etapele precedente. „Ne așteaptă o partidă
dificilă împotriva liderului la zi al campionatului. Luceafărul e
echipa cea mai constantă, cea mai puternică din serie, prin
rezultate. S-au și întărit puternic în această iarnă cu jucători
din B, precum Lupașcu, Schwarzkopf sau Fl. Neaga. Plecăm cu un ușor
handicap pentru că am stat în primele două etape din retur. Avem
însă atuurile noastre și putem compensa prin
dăruire”, a declarat „Conferențiarul” pentru www.liga2.ro.
Tehnicianul susține de asemenea că pentru „alb-verzi” clasamentul
din C5 nu e prima preocupare anul acesta. „Nu ne
interesează clasamentul. Pentru noi e important să ne facem o
echipă, să avem plăcerea fotbalului. Sunt mulțumit în privința
lotului și a achizițiilor din această iarnă. Am încredere totală în
jucători și cred că vom face un retur bun”, spune
Petruescu. Acesta are din această iarnă câteva soluții interesante
noi în lot, precum experimentatul goalkeeper Petru Țurcaș
(ex-Bistrița) sau talentatul mijlocaș Răzvan Trandu (Poli
II).
Luceafărul sau
Hunedoara, în Liga a II-a
Întrebat în privința șanselor la promovare din C5, antrenorul
timișenilor vede doar două echipe implicate în luptă.
„Luceafărul e greu de ajuns, e urmat de Hunedoara, cele
două sunt favorite la promovare, realist e greu să mai fie altă
echipă în discuție”, conchide Cosmin Petruescu.
Chiar dacă au început cu o pauză sezonul de primăvară, recășenii nu
s-au odihnit. După jocul amical cu CSM Școlar Reșița (scor 0-0),
„atleticii” au jucat în weekendul trecut un amical la Belinț (L5)
câștigat cu 3-0 (goluri: Rogozinaru, B. Steop și Andronic).
Singurele probleme din lotul Recașului sunt reprezentate de mai
vechile accidentări ale lui Vucea și Al. Petrescu.
Articol scris de Cornel BIHOLARI