Farul nu va putea fi încurajată de
galerie la Ploiești, la meciul cu Petrolul. În urma sesizării
clubului constănțean, Federația Română de Fotbal a lăsat în sarcina
factorilor locali (Jandarmeria, Poliția Comunitară, clubul gazdă)
responsabilitățile organizatorice și luarea deciziei în privința
posibilității de a-i găzdui pe suporterii constănțeni.
Răspunsul, primit ieri de Farul, a
fost că Petrolul nu are cum să asigure condiții pentru galeria
oaspeților, astfel că, lucru definitiv, „marinarii” nu vor putea
deplasa un grup organizat de suporteri la Ploiești. Miercuri,
constănțenii trimiseseră o nouă înștiințare Petrolului cum că
doresc să vină cu 100 de fani la meci.
„Ne pare rău de
situația creată, dar trebuie să ne conformăm acestei decizii. Am
luat deja legătura cu liderii grupurilor de suporteri și le
transmitem și pe această cale fanilor noștri, cu regret, să nu mai
facă pregătiri de deplasare”, a declarat Constantin
Stamate, directorul de organizare al Farului.
Sursa: cugetliber.ro