„Mă bucur că am câștigat toate meciurile”

07 Dec. 2009, 18:01 Campionat
„Mă bucur că am câștigat toate meciurile

Antrenorul interimar al Farului,
Gică Butoiu, a declarat, la finele meciului cu Gloria Buzău, că
„marinarii” vor avea o vacanță liniștită după această victorie.

„Mă bucur că am
terminat turul cu bine și că am câștigat toate cele trei meciuri pe
care le-am condus. Însă, după mine, locul trei nu este un obiectiv
împlinit pentru Farul, chiar dacă suntem la un punct de poziția
secundă. Normal, trebuia să fim în primele două.”
, a
spus Butoiu.

„Farul a meritat
victoria. E o echipă bună, pragmatică; deține jucători care au
experiența primei ligi, capabili să tragă la promovare. Însă și noi
am avut sâmbătă patru absențe, printre care Marincău, iar acest
lucru s-a cunoscut în angrenajul echipei. Farul are șanse bune la
promovare, dar cea mai puternică echipă din serie, până acum, mi
s-a părut Sportul Studențesc”
, a arătat antrenorul
Gloriei, Nicolae Anton.

Președintele executiv al Farului,
Sevastian Iovănescu, a remarcat echipa, „jucătorii au
dat și sâmbătă dovadă de caracter. Jocul a fost bun, la fel ca de
la Steaua II”
, și meritele lui Butoiu, dar l-a
amintit și pe fostul antrenor, Marius Șumudică: „Îi
mulțumim și lui pentru ce a făcut la clubul
nostru”.

Antrenorul secund și jucător al
Farului, Bogdan Andone, a remarcat că succesul cu Gloria Buzău e
unul important pentru „marinari”, „pentru că ne-a
ajutat să terminăm turul la un punct de locul doi și la patru de
prima poziție”
.

Andone e convins că, după o
pregătire bună de iarnă, Farul va obține rezultatele care să o ducă
în Liga 1. Mijlocașul de 34 de ani nu e mulțumit cu locul trei
actual, „pentru mine contează doar poziția
întâi”
, apreciind că, la începutul campionatului,
echipei i-a lipsit mentalitatea de învingătoare.

Sursă: cugetliber.ro

07 Dec. 2009, 18:01 Campionat
Pe aceeași temă