Azi la prânz, în cadrul turneului de juniori republicani, organizat la București, Farul Constanța a învins și în cel de-al doilea meci al său și va întâlni în finala de marți pe Dinamo. După un meci foarte disputat, pe contre și cu răsturnări de scor, Dunărea Galați s-a înclinat în fața constănțenilor care au reușit să înscrie nu mai puțin de patru goluri.
Â
Dunărea Galați a început mai bine, mai decis, Eduard Bica, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren pe tot parcursul jocului, chiar dacă înălțimea sa nu l-a ajutat foarte mult, a dat dovadă de mult curaj și a fost poate cel mai bătăios jucător al gălățenilor. Startul mai bun al Dunării Galați s-a concretizat și pe tabela de marcaj, Cojocaru deschizând scorul după o acțiune bine organizată.
Â
După gol, Farul face prima schimbare, tânărul Forminte, nimeni altul decât fiul lui Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, intrând în locul lui Ștefănescu la mijlocul terenului.
Această mutare a antrenorului Dumitru Antonescu a dat roade, constănțenii reușind egalarea zece minute mai târziu prin Uche, care a înscris nemarcat din mijlocul careului, după ce fundașii gălățeni au sărit pe lângă mingea centrată de Mansur.
Â
Cea de-a doua parte a jocului a avut cinci minute de foc. Mai întâi, în minutul 60, Farul preia conducerea pe tabelă prin reușita căpitanului Ștefan Sandu. După doar două minute, vine rândul căpitanului gălățenilor să marcheze de la marginea careului mare cu un șut plasat. Nebunia continuă și la faza imediat următoare mai vine un gol, însă la cealalată poartă, Angelis Anastasis reușind să înscrie după un corner de pe partea dreaptă, la care portarul Dunării a sărit pe sub minge.
Â
Până la finalul meciului, Dunărea a trecut din nou la cârma jocului. Deși a avut mai multe ocazii de poartă, gălățenii nu au reușit să mai înscrie. În al patrulea minut de prelungiri, Farul înscrie ultimul gol al meciului. Cu toți jucătorii Dunării adunați în careul advers în speranța egalării, mingea ajunge la nou-intratul Drăghici care, după o cursă de 50 de metri cu mingea la picior, reușește să stabilească scorul final, 4-2 pentru marinari.
Caseta meciului
Farul Constanța – Dunărea Galați 4-2
(Uche, Șt. Sandu, Angelis, Drăghici / Cojocaru, Cioinac)
Â
Farul: Velicică – I. Sandu, Tudorache, Lăzărescu, Ciocicu – Șt. Sandu, Ștefănescu, Angelis, Iovănescu – Mansur, Uche
Au mai jucat: Forminte, Drăghici, M. Tararache, Giti
Dunărea Galați: Vlăsie – M. Iordache, Petrea, M. Șerban, Petică – V. Velicu, Huhulea, Cioinac, Cojocaru – Grosu, Bica
Au mai jucat: Adamache, Cojiță, G. Brașoveanu, Gazdă
Â
Articol și foto de Cosmin MANEA
Â
Â