Mulțescu: „M-ar tenta să revin în fotbalul hunedorean”

02 Apr. 2009, 12:40 Special
Mulțescu:** „M-ar tenta să revin în fotbalul hunedorean

Fostul jucător al Jiului Gigi Mulțescu spune că ar fi tentat să revină în fotbalul hunedorean chiar la Jiul.

 

 

„M-ar tenta o revenire în fotbalul hunedorean pentru că aș fi acasă. În primul rând la Jiul, că e cel mai aproape de mine, dar acum este unul dintre elevii mei acolo și eu îl sprijin și e clar că nu mă interesează în momentul ăsta. Daniel Timofte mi-a fost elev apropiat și eu îl sprijin ca să reușească”, a afirmat Mulțescu pentru săptămânalul Informația de Hunedoara
 

 

Proaspăt demisionat din funcția de antrenor principal de la Progresul fostul mare jucător al Jiului spune că ar fi tentat de o revenire în fotbalul hunedorean. „ Deocamdată nu continui, pentru că jucătorii nu au fost plătiți și nu au mai vrut să facă antrenamente de luni. Niciun conducător nu a venit să spună ceva, era o dată scadentă cu plata unor datorii ca echipa să fie programată în campionat și asta a fost ieri. Nu s-au plătit și automat săptămâna asta nu suntem programați. Așa că nu mai continui. Să vedem. Dacă vreun conducător vine să ne spună că după aceea se vor plăti datoriile și vom fi programați, e în regulă, se continuă, dacă nu, atunci vine a doua etapă de neprogramare și automat excluderea din campionat. M-ar tenta o revnitre în fotbalul hunedorean pentru că aș fi acasă. În primul rând la Jiul, că e cel mai aproape de mine, dar acum este unul dintre elevii mei acolo și eu îl sprijin și e clar că nu mă interesează în momentul ăsta. Daniel Timofte mi-a fost elev apropiat și eu îl sprijin ca să reușească. Mureșul Deva merge destul de bine, are antrenor care am înțeles că e în regulă” a spus Mulțescu.

 

Întrebat care mai e relația lui cu patronul Jiului Alin Simota, Mulțescu a  răspuns: „M-a dat afară nejustificat și apoi a recunoscut că a greșit. A fost ceva incredibil. O echipă pe care am luat-o la jumătatea campionatului, mi-a cerut să fac niște lucruri pe care le-am făcut, disciplină, ordine și tot ce mai trebuia și să mă dea afară după ce eram pe primul loc, cu cinci puncte avans! E clar că nu mi-a convenit și a fost ceva incredibil. Ulterior a recunoscut că a fost presiunea unor jucători care nu jucau și atunci el a cedat nejustificat.


Eu am amintiri plăcute de peste tot. Cea mai bună perioadă a mea de antrenorat a fost în Turcia, la Samsun. Am stat patru ani și cu rezultate bune. Am promovat jucători, am fost în primele cinci locuri în campionatul Turciei, am câștigat Cupa Balcanică, am făcut niște transferuri extraordinare. Am avut multe realizări în Turcia. Și la Timișoara am fost de două ori, în două mandate și am ajutat la salvarea echipei de la retrogradare, deci am și eu o contribuție la faptul că Timișoara este acum în Liga I. Atunci erau foarte puțini bani, dar jocul nostru era un joc ofensiv, spectaculos. Chiar dacă nu aveam bani, nu aveam putere sau sprijin prea mult, nici un lot foarte valoros. Era echipa care promovase din B, de la fostul Rocar".

 

„S-au făcut greșeli de la selecție”

 

Cu privire la Naționala României Mulțescu a  afirmat că s-au făcut unele greșeli în ceea ce privește selecția.  ”S-au spus multe. Fie aria de selecție s-a redus și când lipsește un jucător sau doi de bază selecția e în suferință, nu prea sunt soluții. Chiar și în condițiile astea s-au făcut greșeli de la selecție și până la alinierea primului 11. sunt și greșeli obiective și subiective. Dintre antrenorii din noua generație sunt câțiva care au reușit să confirme. E vorba de Răzvan Lucescu, Dan Petrescu, ei în mod deosebit. Mai este și Neluțu Sabău, dar el nu poate să se exprime acum. Trebuie să ajungă la o altă echipă decât Bistrița, unde are posibilități să facă performanță. Deocamdată, acolo, mai puțin”.

 

Vrea o școală de fotbal

 

Mulțescu spune că vrea să  vină mai aproape de orașul unde stau rudele sale, Hațeg.”În ceea ce mă privește voi rămâne alături de fotbal, nu știu sub ce formă. Poate o școală de fotbal, fie în Hunedoara, fie în București. O să mă retrag la Hațeg, de unde sunt rudele mele, la Subcetate mai exact. Și poate de acolo o să continui sub o formă sau alta. În orice caz voi fi lângă fotbal, nu încape discuție. Poate o să mă ocup de nepot, dacă reușește să confirme. De abia a început fotbalul. Deci tot lângă sport”.

 

Gigi Mulțescu nu a uitat nici situația Corvinului. „Ce se mai poate spune… Omul sfințește locul, iar în Hunedoara nu prea sunt oameni din ăștia. Nu poți să lași o echipă care a fost în Divizia A și a avut prezențe și în cupele europene, a dat jucători mulți la echipa națională, să dispară pur și simplu. Este un vot de blam pentru oamenii politici. Dar noi știm că au fost oameni care au spus că sportul nu se numără printre primele 10 priorități naționale, așa că nu mă miră".

 

articol scris de Loredana Juglea
 

02 Apr. 2009, 12:40 Special
Pe aceeași temă