Campionii FC Argeș a jucat două meciuri amicale în 24 de ore. Dacă sâmbătă au întâlnit CSM Slatina (scor 1-1), duminică, 28 iulie, piteștenii au dat peste o formație din Liga 3, Cetatea Turnu Măgurele, pe care au învins-o cu scorul de 4-1.
Întâlnirea s-a disputat în localitatea Albota, unde CFC Argeș a organizat unul din cantonamentele din această vară, iar Nicolae Dică și-a văzut la treabă jucătorii, în probabil ultima întâlnire de verificare până la startul noului campionat de Liga 2.
Campionii FC Argeș a deschis repede scorul, când unul din jucătorii veniți în această vară, Emanuel Gronner, a punctat, în minutul 11, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări venite de la Florin Borța. La un minut după, piteștenii au fost nevoiți, din cauza unei accidentări probabil, să facă o primă modificare. A ieșit tânărul Mario Mitoi și a intrat Valentin Buhăcianu.
Până la golul de 2-0, CFC Argeș a mai trecut de două ori pe lângă gol. Același Gronner a ratat ținta pentru doar câțiva centimetri, iar Marco Dică și-a încercat, în minutul 19, șansa cu un șut de la distanță.
Vlăduț Morar a făcut, până la urmă, diferența de două goluri, marcând în minutul 28, din centrarea lui Ionuț Rădescu, după cum a relatat chiar echipa din Liga 2 pe pagina de Facebook.
Două minute mai târziu, Andrei Stoica a ratat din poziție unu contra unu cu portarul, iar ulterior, în minutul 37, Cetatea Turnu Măgurele a redus din diferență prin Daniel Dumitrescu. După primele 45 de minute, CFC Argeș avea 2-1.
La șase minute de la reluare s-a refăcut diferența de două goluri pe tabelă, când a punctat Andrei Șerban, iar scorul final a fost stabilit de Alexandru Dinoci, care a șutat de la 20 de metri, direct în vinclu, în minutul 62.
Astfel, trupa lui Nicolae Dică și-a trecut în CV a doua victorie ca diferență de goluri în această vară.
Referitor la meciurile amicale din această vară ale piteștenilor, în prima parte a pregătirii de vară CFC Argeș a întâlnit AFC Câmpulung Muscel (scor 1-1) și LPS HD Clinceni (scor 5-1). În Slovenia au urmat teste cu ND Ilirija 1911, scor 2-0, NK Varazdin, cedat cu scorul de 0-1, cu NK Bistrica, care a fost câștigat cu scorul de 3-0, și cu NK Sesvete, scor 2-0.
Înainte de întâlnirea cu Cetatea Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș a remizat cu CSM Slatina (scor 1-1).
Foto: CFC Argeș și Cetatea Turnu Măgurele