CSC Dumbrăvița reia, sâmbătă dimineață, meciurile din Liga 2 cu un joc pe teren propriu cu Unirea Slobozia, contând pentru etapa a 16-a a campionatului.
Antrenorul Cosmin Stan vede formația oaspete ca pe o echipă cu defensivă de tip ”catenaccio”, dar și ca principală favorită la promovarea în elită.
Cosmin Stan nu poate conta pe Fabiano Cibi, accidentat, dar nici pe al treilea portar, noua achiziție Șerban Secoșan, și el indisponibil. Antrenorul dă de înțeles că echipa trebuie să se trezească pentru a obține ceva din jocul cu Unirea Slobozia.
”Ieri am avut un joc-școală cu juniorii U17 de la Galaxy, care joacă pentru noi. Parcă arătăm mai bine decât săptămâna trecută. Am lucrat mai mult tactic. Sper că fiecare jucător e conștient că începe campionatului și trebuie de la început să fim într-o formă sportivă bună, să facem puncte încă din prima etapă, deoarece meciurile sunt mai puține decât în toamnă. Fiecare jucător trebuie să conștientizeze lucrul acesta. Mai mult ca sigur, buba noastră în momentul de față e omogenitatea. Dar noi tot timpul am făcut schimbări multe în pauzele competiționale. Față de acum doi ani și jumătate, când am pornit la drum, cred că mai sunt cinci-șase jucători acum”, a declarat Stan.
Antrenorul dumbrăvițean o vede din vară pe Unirea Slobozia în prima ligă. În acest moment, ialomițenii sunt pe locul 3, primul direct promovabil, ținând cont că echipele de pe primele două locuri, CSC Șelimbăr și Corvinul, nu au drept de promovare.
”Unirea Slobozia cred că e principala favorită la promovare. Momentan e pe locul 3, dar primele două clasate nu au drept de promovare. Ei ar fi primii care, după clasament, ar intra în prima divizie în momentul de față. E o echipă în stil italian, care se apără foarte bine și primește foarte greu gol. Au doar șase goluri primite în 15 etape, iar mai mult decât atât, în cele opt meciuri pe care le-au jucat în deplasare au primit doar două goluri”, a spus Stan despre echipa antrenată de Adrian Mihalcea.
Stan se așteaptă la un public numeros, dar se plânge că a doua parte de campionat are prea puține jocuri. ”Cred că dacă va fi vremea bună sâmbătă, va fi mai multă lume. Într-adevăr, venim după o perioadă lungă de la ultimul meci oficial. Dar nu lungimea pauzei e problema, ci faptul că după această pauză de iarnă se joacă foarte puține meciuri în comparație cu meciurile care s-au jucat în toamnă. Ne pregătim mult ca să jucăm foarte puțin…”, a conchis principalul echipei din Dumbrăvița, citat de site-ul timișenilor.
Cu patru runde rămase de desfășurat din sezonul regular al Ligii 2, CSC Dumbrăvița ocupă locul 14, cu 19 puncte, după ce în multe etape din prima parte a campionatului s-a aflat pe loc de play-off.
Unirea Slobozia ocupă locul 3, cu 31 de puncte, fiind la egalitate cu a doua clasată Corvinul.
Meciul dintre CSC Dumbrăvița și Unirea Slobozia are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul ”Ștefan Dobay” din Dumbrăvița. Partida poate fi urmărită live-text pe Liga2.ro și va fi transmisă în direct pe FRF.tv.
Foto: CSC Dumbrăvița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-meci-cu-csc-dumbravita-la-reluarea-ligii-2-19300215
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-ceahlaul-primul-meci-de-liga-2-in-2024-19300227
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-intalneste-csm-slatina-la-hunedoara-in-etapa-16-din-liga-2-19300220
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-remizat-in-amicalul-cu-phoenix-buzias-19299851
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapelor-16-si-17-din-liga-2-primele-din-2024-19299764