Curtat insistent în ultima perioadă de ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, fundașul central Răzvan Tincu, de la Politehnica Iași, a refuzat oferta echipei din Liga 2.
Dorit de antrenorul Cristian Pustai, experimentatul fundaș central în vârstă de 36 de ani a fost contactat de către conducerea Ceahlăului, dar în cele din urmă fotbalistul a decis să continue la Poli Iași până la vară, când își va încheia cariera.
Pus pe liber de Politehnica Iași, echipă cu care a promovat în SuperLigă în vara anului trecut, fundașul central Răzvan Tincu a fost principala țintă a Ceahlăului pentru întărirea centrului defensivei.
Fotbalistul de 36 de ani a fost contactat de către președintele nemțenilor, Cătălin Anton, dar a declinat oferta grupării de sub Pietricica. Decis să pună punct carierei la vară, Tincu spune că nu mai este dispus să o ia de la zero într-un alt oraș, pentru doar câteva luni.
”M-au sunat de la Ceahlăul, am vorbit cu domnul președinte și i-am transmis că nu merg la Piatra Neamț. Le mulțumesc pentru interes, dar am refuzat oferta. Nu știu dacă aș merge în altă parte (n.r. dacă va primi o ofertă foarte bună). Nu vreau să mă tot mut, mă gândesc și la familie”, a declatat Răzvan Tincu pentru Liga2.ro.
Venit la Iași în vara anului 2022, de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Răzvan Tincu a contribuit la promovarea în SuperLigă, a doua din cariera sa cu Iașiul în primul eșalon, dar în actuala stagiune a evoluat sporadic. Deși clubul i-a prelungit contractul în vară, Tincu a jucat puțin în prima parte a campionatului, iar din acest an nu mai intră în vederile lui Leo Grozavu.
În aceste condiții, Tincu nu a prins lotul pentru cantonamentul de la București, rămânând acasă să se pregătească separat alături de ceilalți jucători puși pe liber, sub comanda ”secundului” Costel Ilie.
Deși este conștient că nu va mai juca la Iași, Tincu nu vrea să plece în orice condiții de la Poli, dar a anunțat că acesta va fi ultimul sezon din cariera sa.
”Dacă aceasta a fost decizia clubului, o respect. Dar eu sunt jucătorul Politehnicii Iași, mă antrenez în fiecare zi așa cum am făcut-o de fiecare dată de când am venit la Iași, iar antrenorul secund Costel Ilie poate confirma acest lucru. Sunt un fotbalist profesionist, mai am contract cu clubul până în vară și îl voi duce până la capăt. Dacă voi ajunge la o înțelegere în condițiile dorite de mine, voi rezilia. Dacă nu, voi rămâne la Iași. Pentru mine acestea vor fi ultimele luni din carieră, din vară voi spune stop”, a mai spus Răzvan Tincu.
Tincu și-ar fi dorit să-și încheie cariera pe teren la echipa cu care a reușit două promovări în prima ligă, în anii 2012 și 2023.
”Sigur, e o dezamăgire că nu voi mai juca, dar viața merge mai departe. Surprize din acestea poți să ai oricând. Dar eu cred că mi-am respectat meseria. Am aproape 300 de meciuri în prima ligă, nu am stat degeaba. Cred că am făcut ceva pentru echipa asta, am promovat cu Iașiul de două ori. Când am venit la Iași, în 2022, am avut trei oferte, dar am fost dorit cu insistență aici și în 5 minute ne-am înțeles. Am venit cu sufletul 200 la sută aici, dornic să promovăm în prima ligă și consider că am făcut ceva pentru echipa asta, nu am trecut degeaba pe aici. Acum trebuie să mă conformez, dar voi rămâne în continuare la fel de serios până în ultimul moment, pentru că așa am fost educat toată viața și nu mă voi schimba”, a completat Răzvan Tincu.
Tras și el pe linie moartă de Poli Iași încă din toamnă, când a fost scos de pe lista A, mijlocașul Gabriel Vașvari (37 de ani), a fost și el dorit de antrenorul Cristian Pustai, la Ceahlăul, dar discuțiile nu s-au materializat.
Ca și Răzvan Tincu, fotbalistul a decis să continue la Iași, urmând ca din vară să se întoarcă definitiv acasă, la Zalău, orașul său natal.
”Sunt la final de carieră și cred că e timpul să mă gândesc acum ce este mai bine pentru familia mea. Nu mai puteam să ne mutăm iarăși cu copiii în alt oraș, pentru câteva luni. Din vară, când îmi expiră contractul cu Poli, ne vom întoarce definitiv acasă, la Zalău. Rămâne de văzut din ce postură, dacă voi mai juca”, a declarat Gabriel Vașvari pentru Liga2.ro.
Acesta a obținut deja licențele B și C de antrenor, iar în vară va obține carnetul de antrenor și se va înscrie la cursurile pentru licența A.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-buziuc-se-desparte-de-steaua-si-continua-la-ceahlaul-19297373
https://liga2.prosport.ro/seria-1/preparatorul-fizic-al-ceahlaului-este-imobilizat-la-pat-19297307
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-isi-doreste-jucatori-de-la-sc-otelul-si-poli-iasi-19297225
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-petra-si-alexandru-faragau-nu-mai-continua-cu-ceahlaul-19297017