Corvinul Hunedoara se menține pe locul 2 la finalul etapei a 6-a de Liga 2, la egalitate cu locurile 3 și 4, Unirea Slobozia și Gloria Buzău, și la două puncte sub liderul CSC Șelimbăr.
În partida de sâmbătă, nou-promovata a trecut de altă nou-promovată, CSM Reșița, scor 2-0.
Corvinul Hunedoara părea și pe hârtie, la începutul primei runde din acest sezon, că este promovata din Liga 3 cu cele mai mari șanse să aibă prestații bune în Liga 2. Cu toate acestea, nu numai că nu a pierdut până acum, având patru victorii și două egaluri, dar și jocul a fost unul foarte bun pentru trupa lui Florin Maxim.
Acum a învins CSM Reșița, grație a două goluri marcate după pauză, iar președintele clubului, Dan Colesniuc, a lăudat evoluția echipei, dar e convins că vor veni partide tot mai grele, pentru că formațiile care vor promovarea, care nu au început Liga 2 prea bine, vor începe să își revină și, poate, să lege victoriile.
”Suntem o echipă matură, pentru că a fost un meci destul de greu, Reșița ne-a surprins puțin. Dar, după pauză, lucrurile s-au așezat și cu maturitatea jucătorilor am câștigat. Sunt serioși, motivați și am reușit să luăm cele trei puncte. Nu este ușor ce facem, este greu, Liga 2 e echilibrată, iar echipele de la care ne așteptam mai puțin, au făcut surprize.
Noi mergem mai departe și vrem și în Cupa României cât mai sus, să ne maturizăm pentru anii următori. Nu este ușor, suntem pe locul 2 dar nu e ușor. Cu cât curg etapele, cu atât se va face o distanțare între echipe, pentru că diferențele vor începe să se vadă.
Florin Maxim e un antrenor bun, ține în priză jucătorii și și cei care intră, care nu au fost folosiți până acum, dau dovadă de maturitate și joacă bine. La noi e surpriză dacă fundașii centrali nu au jucat, cu Reșița nici nu s-a văzut”, a spus Dan Colesniuc la Metropola TV.
Corvinul Hunedoara nu a ratat ocazia să-și prelungească seria pozitivă în competițiile pe puncte și mai ales pe teren propriu, unde nu mai pierde din data de 10 aprilie 2021, din Liga 3, când era CS Hunedoara și ceda cu scorul de 2-4 contra Unirii Dej.
”Corbii” au șters cu buretele peste o repriză modestă făcută în compania celor de la CSM Reșița (scor 2-0) cu două goluri în poarta lui Contra, autori Antoniu Manolache (62) și Antonio Bradu (73).
”Clasamentul se poate modifica, de aceea noi suntem foarte serioși și încercăm să luăm toate punctele cât mai repede posibil, ca să putem ajungem în play-off cât mai curând.
Suntem conștienți că nu e ușor, Liga 2 e o ligă a surprizelor, iar acestea vor continua. Echipele care au pornit mai greu vor face surprize pe viitor, iar noi suntem conștienți de asta. Nu ne bazăm pe un entuziasm nefondat, ne pregătit de la etapă la etapă, pentru că vor fi meciuri tot mai grele”, a mai spus conducătorul.
În runda a 7-a, Corvinul Hunedoara are meci pe teren advers, cu Viitorul Pandurii. Corvinul e pe locul 2, cu 14 puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia și Gloria Buzău, care au tot 14 puncte.
Viitorul Pandurii e pe locul 11, cu 7 puncte, în urma a patru egaluri, o victorie și un eșec. În runda a 6-a a trecut de Progresul Spartac, în deplasare, scor 2-1.
Foto: Cătălin Crăciun
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-remiza-cu-cs-mioveni-0-0-in-etapa-6-de-liga-2-19285217
https://liga2.prosport.ro/liga-3/valentin-neaga-sustine-ca-a-fost-o-cursa-in-cazul-sporting-rosiori-19285208
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-acuza-arbitrajul-dupa-remiza-cu-csm-slatina-19285204
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-florin-maxim-dupa-corvinul-csm-resita-2-0-19285196
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-si-a-anuntat-demisia-de-la-cs-tunari-19284981