Chindia a încercat să organizeze astăzi, 1 septembrie 2023, o conferință de presă, la orele prânzului, la stadionul ”Eugen Popescu”, ca și prefață a meciului cu Unirea Slobozia, de duminică, ora 11:00, netelevizat pe teren propriu, premieră pentru clubul dâmbovițean în ultimii aproape cinci ani.
La ceea ce s-ar fi dorit o întâlnire cu jurnaliștii au fost prezenți antrenorul principal Vasile Miriuță și jucătorii Andrei Marc și Alexandru Gîț. De partea cealaltă, un singur ziarist (foto text), care probabil jenat și el de situație a pus întrebare după întrebare, vreme de nouă minute, câtă vreme amfitrionilor nu a avut cine să le facă o prezentare, așa cum se obișnuiește.
În sală s-au mai aflat fostul arbitru deghizat Silviu Posteucă, acum responsabil de PR al clubului și fotograful contractat prin agenția sa de marketing. Rugat să comenteze recentele despărțiri de echipă, ale lui Dodoi, Matiș, Blejdea, Zamfir și Petre, Vasile Miriuță a șocat cu răspunsul său. Pe lângă cei cinci, de la Târgoviște a plecat și Mihai Kereki, care s-a antrenat cu Chindia, dar nu a mai apucat să semneze după ce Militaru a fost înlătura, el întorcându-se la Unirea Dej, unde a debutat în acest sezon, la mijlocul săptămânii, în Cupa României.
”Nu Miriuță face transferuri aici, nu Miriuță dă afară jucători. Întrebați conducerea. Eu nu exclud pe nimeni din lot, cine e nemulțumit se auto-exclude. Blejdea? Îi doresc să joace bine și să dea goluri. Nu este un subiect pentru mine”, a comentat cel care l-a înlocuit pe Dragoș Militaru după doar etape în acest sezon.
Ba chiar a plusat Miriuță, anunțând că niciunul dintre cei veniți de curând nu va fi în lot pentru meciul de duminică: ”Nu voi folosi cu Slobozia vreun jucător dintre cei abia sosiți. Rămân la ideea mea că dacă ceva merge bine, nu schimbi.”
În meciul de la mijlocul acestei săptămâni din Cupa României, cu Phoenix Buziaș (scor 3-0), dintre nou-veniții de la instalarea lui Vasile Miriuță a jucat Negoescu, tot meciul, astfel că este posibil ca cel puțin acesta să prindă lotul cu Unirea Slobozia, din moment ce a debutat deja la echipă.
Sătui de critici după două meciuri acasă în care au cerut bani pentru orice copil, de orice vârstă, șefii Chindiei – a se citi Andrei Cordoș & .co – au schimbat macazul de astăzi!
Copiii până la 7 ani au accesul gratuit pe stadion, însoțiți de adulți plătitori de bilet, așa cum se întâmplă pe orice stadion.
Cele mai ieftine bilete la meciul cu Unirea Slobozia costă 15 lei, iar cele mai scumpe, 60 lei. Clubul pune în vânzare și parking-uri, la 15 lei/locul.
În etapa a 5-a a Ligii 2, Chindia joacă duminică, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Unirea Slobozia. Ialomițenii sunt antrenați de Adrian Mihalcea, primul antrenor al Chindiei în sezonul trecut de SuperLigă, și stau mai bine în clasament, pe locul 3, cu 8 puncte, față de locul 8, unde este trupa târgovișteană, cu 6 puncte.
”O echipă bună, solidă, cu un antrenor bun. Adrian Mihalcea a fost și la Târgoviște, anul trecut a ajuns în play-off cu Buzăul, cu siguranță ne așteaptă un meci greu. Mă bucură faptul că Plămadă și Dinu sunt apți de joc, alte probleme de lot nu avem. Sperăm să avem mulți suporteri în tribune, cum a fost și la meciul cu Buzăul, au venit și într-o deplasare lungă, la Lugoj, alături de noi, le mulțumim pe această cale”, a spus Miriuță despre jocul cu Unirea Slobozia.
Chindia a jucat marți în Cupa României, la Lugoj, unde a câștiga cu 3-0 cu Phoenix Buziaș, echipă din Liga 3. Unirea Slobozia a evoluat abia joi, acasă, cu prim-divizionara FC Hermannstadt, pe care a condus-o și a egalat-o înainte de timpul regulamentar, s-a intrat apoi în prelungiri la scorul de 2-2, iar la capătul a 120 de minute a fost 5-2 pentru sibieni.
Privind acest detaliu, Unirea va vi într-un mic dezavantaj față de Chindia.
Altfel, în această săptămână, Chindia s-a mai despărțit de un jucător.
Iulian Zamfir (19 ani) a fost împrumutat la FC Pucioasa, ca și Alexandru Petre, alt jucător tânăr.
Zamfir a fost înștiințat de președintele Andrei Cordoș că nu mai face parte din planurile clubului, chiar în prima zi după victoria de la Lugoj, din Cupă, 3-0 cu Buziaș, în care a evoluat din minutul 87, în locul lui Golofca. În campionat nu apucase să debuteze în primele patru etape.
Jucătorul și-a găsit repede un angajament, la FC Pucioasa.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/chindia-succes-accesibil-in-cupa-romaniei-cu-phoenix-buzias-19282861
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-netelevizata-si-de-la-ora-11-in-liga-2-19283027
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-blejdea-mesaj-ironic-dupa-despartirea-de-chindia-19282567
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nu-e-liniste-nici-cu-miriuta-unii-vin-altii-pleaca-trei-jucatori-ai-chindiei-pusi-pe-liber-unul-a-debutat-cu-gol-la-noua-sa-echipa-in-liga-3-19282420