”Una manita” sub funicular: CSM Reșița a spulberat-o pe ACSO Filiași! Călin Cheregi: ”Avem și contestatari, înseamnă că avem valoare”

Anda DELIU 28 May. 2023, 02:03 Liga 3

CSM Reșița nu a mai avut nicio emoție în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2, căci a câștigat pe teren propriu cu 5-0 în fața doljenilor de la ACSO Filiași.

În tur, în Oltenia, a fost 2-2, iar formația lui Victor Naicu a avut speranțe, spulberate brutal însă în Valea Domanului, sub aburii ridicați deasupra pădurii, pe o ploaie torențială specifică finalurilor de primăvară din Banat.

La final, Călin Cheregi a avut și polițe de plătit fanilor cărășeni, căci a transmis că locuiește în continuare în Bihor.

Pe ploaie, la Reșița, mingea a alunecat de trei ori în poarta Filiașiului

Deși gazonul e acceptabil, furtuna iscată în Banatul Montan a făcut ca terenul stadionului ”Mircea Chivu” să băltească, mai ales în debutul partidei, iar echipele s-au chinuit puțin.

Deși, la un moment dat, oltenii au încercat să joace mai mult aerian, Reșița a continuat să pun mingea jos și a reușit să deschidă seria de goluri. Mai întâi, la o urcare a lui Fota, cu mingea deviată în poartă însă și de Adrian Voinescu. Autogolul a adus ghinion filieșenilor. În minutul 34, după șutul curajos al lui Sebastian Velcotă, în adâncime, iar Bogdan Szijj, intrat după accidentarea lui Aboubacar, a marcat. În prelungirile primei reprize, Marian Drăghiceanu a primit o pasă peste apărarea și a nu a ratat ocaia de a scăpă singur și marca pentru 3-0.

Final de meci en-fanfare pentru ”locomotiva” reșițeană

Ploaia, care din prima repriză a ridicat aburi pe dealul din spatele tribunei unde stă galeria reșițeană, s-a mai domolit în repriza a doua, și a devenit din ploaie de vară mai degrabă o ploaie de început de toamnă. Tot la fel s-a domolit și ritmul de joc, în condițiile scorului de forfait de pe tabela electronică montată în acest sezon la stadion.

Chiar și așa, deși oltenii au avut un moment în care au fost periculoși, nu au reușit să înscrie golul de onoare. În minutul 70, Sebastian Velcotă, un jucător neglijat de fotbalul timișorean, acum ajuns în stare deplină de retrogradare, a marcat din nou, cu capul. La 4-0, un grup de susținători ai oltenilor a părăsit tribuna oficială, descumpăniți.

Pe teren însă, evenimentele au continuat. În minutul 83, când Reșița se pregătea de o faxă fixă, fundașul dreapta Teodor Chirițoiu de la oaspeți a primit cartonașul roșu direct, deoarece arbitrul asistent l-a văzut cum a scuipat un adversar pe tricou, fără jenă. După executarea fazei, același Velcotă a marcat din nou, iar reșițenii au ridicat cu bucurie toate degetele de la o mână.

Apel la echilibru al lui Călin Cheregi

Antrenorul Reșiței, Călin Cheregi, nu a vrut să facă ”nuntă” după semifinala barajului.

”Vreau în continuare să rămânem echilibrați. Ne așteaptă un duel final. Trebuie să ne bucurăm ponderat. Au dreptul timp să se bucure, pentru că merită, într-adevăr, pentru ceea ce au demonstrat azi. Într-adevăr, suntem echipa care ne-am respectat obiectivul. Îi felicit pe acești minunați suporteri. Chiar dacă a plouat afară torențial au fost alături de noi și vreau să le dedic această victorie tuturor spectatorilor, chiar și celor care ne contestă în continuare, pentru că așa este frumos. Avem și contestatari, înseamnă că avem valoare”, a declarat Cheregi.

Marian Drăghiceanu, remarcatul special al antrenorului

Orădeanul a dezvăluit că furtuna, una pentru care s-au dat și mesaje Ro-Alert, l-a făcut să facă o tactică variată, care s-a dovedit a fi câștigătoare. ”A alunecat mingea mai ușor pe ploaie. E o întrebare destul de incomodă. Important e că am înscris și am câștigat. Am pregătit meciul pe uscat și am jucat pe ploaie… Am schimbat sistemul cu o jumătate de oră, dar am pregătit două sisteme. Am fost, pot să spun curajos. Am antrenat acest sistem (n.r cu două vârfuri), nu puteam să-l punem în practică imediat cum se schimbă vremea. Țin să-i felicit pe cei doi atacanți, care, într-adevăr, și-au văzut obiectivele bine stabilite acolo în fața porții. Dar cu o notă definitorie pentru acest Drăghiceanu, care, din punctul meu de vedere, de vreo 6-7 etape este sufletul și creierul acestei echipei. Jos pălăria pentru acest copi. Țin să-i felicit pe toți, dar pe Drăghiceanu în mod deosebit”, a explicat Cheregi.

CSM Reșița: Zimmermann (cpt.) – Bărboianu, C. Ardei, Rimovecz, Fota (Breșneni 77’) – Drăghiceanu, I. Popescu, Velcotă (Domil 85’) Al. Negru (Rob. Petre 85’) – Gakou (Szijj 30’), Dane (Gomboș 77’). Rezerve neutilizate: Ct. Căpățână – Dudea, Trancă, Mereu.

Toate gândurile sunt la finala cu CSM Deva

Peste o săptămână, CSM Reșița nu mai joacă la umbra funicularului industrial, ci la umbra Cetății devene. Cheregi se gândește deja la finală. Altfel, el a avut și săgeți spre unii cărășeni, care ar fi spus despre el că sta la sat, lângă Oradea.

”Dacă o să abordăm meciul cum l-am abordat azi, va fi un meci deschis oricărui rezultat. Dacă îl vom aborda cum am abordat primele 15 minute de la Filiași, vom avea probeme. Pentru asta vreau să rămânem ehcilbirați. Vreau să merg să mă bucur cu ei și să ajung cât mai repede acasă, la casa mea de lângă Oradea, ca să răspun unor oameni care nu că-și bat joc de mine, dar mă terfelesc în tot felul. Țin să rămân echilibrat, puternic și să demonstrez că pentru asta am venit. Ne dorim în continuare să promovăm. Din păcate, lista de accidentați e cu încă un jucător. Aboucabar s-a accidentat, dar cred că vom putea să-l recuperăm, de asta nici nu l-am ținut mult pe teren. Faptul îmbucurător este că revine Dudea. Era și azi o varianta, dar am ținut să-l țin, pentru că terenul era foarte greu și era predispus să se accidenteze, dar el se antrenează la parametri normali”, a conchis antrenorul principal al Devei.

În faza finală a barajului de promovare în Liga 2, manșa tur are loc cu cu CSM Deva, pe terenul acesteia din urmă. Jocul e programat în data de 3 iunie, de la ora 18:00, iar returul se dispută la Reșița, de la ora 17:30.

Alte declarații date de Călin Cheregi la finalul meciului CSM Reșița – ACSO Filiași 5-0:

Foto: CSM Reșița
Video: ACSO Filiași

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dezamagire-mare-pentru-acso-filiasi-dupa-eliminarea-din-lupta-pentru-liga-2-victor-naicu-dupa-esecul-drastic-cu-resita-n-am-reusit-sa-realizam-ca-mingea-nu-se-poate-cara-19272923

https://liga2.prosport.ro/liga-3/meciurile-din-faza-finala-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-si-datele-in-care-se-joaca-foresta-ceahlaul-e-cel-mai-important-duel-vor-urca-in-liga-2-o-echipa-din-moldova-una-din-ilfov-si-cel-puti-19272905

https://liga2.prosport.ro/liga-3/returul-fazei-semifinale-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-cele-zece-jocuri-incep-la-ora-1730-19272806

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-deva-a-avut-probleme-la-returul-barajului-cu-soimii-lipova-dar-merge-in-finala-cu-csm-resita-stefan-nanu-nu-ma-asteptam-sa-suferim-atat-de-mult-adrian-abrudean-ramane-cu-regr-19272952

https://liga2.prosport.ro/liga-3/meciurile-din-faza-finala-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-si-datele-in-care-se-joaca-foresta-ceahlaul-e-cel-mai-important-duel-vor-urca-in-liga-2-o-echipa-din-moldova-una-din-ilfov-si-cel-puti-19272905

Anda DELIU 28 May. 2023, 02:03 Liga 3
Pe aceeași temă