Achiziționat în iarnă de la Farul Constanța, echipă cu care a început sezonul, mijlocașul Robert Ion (22 de ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Iașiului în victoria categorică obținută în fața lechipei Dinamo, scor 4-1, în ultima etapă a paly-off-ului Ligii 2.
Tânărul fotbalist al Politehnicii a reușit să înscrie de două ori în primul sfert de oră al jocului și a contribuit decisiv la succesul echipei sale. A fost al treilea gol pentru Poli Iași reușit de ”matematicianul” Robert Ion, cel care afirma, în iarnă, că este pasionat de matematică. Interesant este faptul că în aceeași zi în care a primit trofeul de campion al Ligii 2, în Copou, fosta sa echipă, Farul, se încorona campioană a SuperLigii, după victoria cu FCSB (scor 3-2).
Într-un interviu acordat pentru Liga2.ro, Robert Ion a explicat de ce este importantă ”dubla” contra lui Dinamo și cum a reușit să-i motiveze Leo Grozavu înaintea partidei, una fără miză pentru Poli. De asemenea, Robert Ion a detaliat care este, în opinia sa, explicația succeselor obținute de Poli Iași în play-off în fața unor echipe mai importante.
Robert, cum e să reușești ”dubla” cu Dinamo?
E un sentiment foarte frumos să dai două goluri cu Dinamo. Mai ales că Dinamo, s-a văzut și la meciul de la Iași, indiferent în ce divizie joacă, că e prima, că e a doua, rămâne un club important. Toți ochii sunt pe ei, pe Steaua. E foarte plăcut să știi că toată lumea se uită la tine și să reușești să înscrii două goluri. Într-un meci în care, știți cum e, ultima impresie contează.
Te referi la insinuările cum că nu vă veți apăra corect șansele?
Da. Atât eu, cât și colegii mei am lăsat o impresie foarte bună. Am auzit și noi că toată lumea ne dădea drept victimă sigură la ultimul meci, că le dăm meciul, că e Dinamo. Dar le-am demonstrat tuturor că ne-am apărat șansa corect și ne-am respectat blazonul. Jucam acasă, în fața unui stadion arhiplin, nu puteam să-i dezamăgim pe oamenii care au venit să ne vadă. Și așa cum a zis și Mister (n.r. antrenorul Leo Grozavu), era o zi de sărbătoare și era urât să o umbrim cu un rezultat negativ împotriva lui Dinamo.
Chiar, ce v-a spus Mister înainte de meci?
Exact asta, că ultima impresie contează. Chiar dacă am demonstrat până acum că suntem cei mai buni din campionat și am promovat direct, ne-a spus că trebuie să ne facem treaba până la final, să nu lăsăm impresia vreo secundă că putem să facem cărțile altcuiva. Să ne jucăm șansa corect și că dacă noi jucăm fotbalul pe care îl știm și pe care l-am arătat până acum, nu avem cum să nu câștigăm acest joc. Să fim serioși și să ne bucurăm de cei 10.000 de oameni care au venit să sărbătorească alături de noi. Și vreau să spun că nu ne-a lăsat Mister nicio clipă de relaxare. A fost greu să te gândești că ai promovat și nu te poți relaxa. Atmosfera a fost foarte bună până la ultimul joc, avem un grup foarte unit, cum de mult nu am văzut.
Ai fost aproape să reușești chiar un hattrick.
Da, sunt sigur că dacă mai jucam dădeam și golul 3. Am mai avut la un moment dat un contraatac și m-am gândit dacă să dau pasă la Ștefanovici, dar nu am găsit momentul oportun să i-o pasez și am rămas în pană de idei, am zis că finalizez eu. Sunt sigur că dacă mai jucam dădeam și golul 3.
A contat și trecutul tău la FCSB? Te-a motivat și rivalitatea asta?
Nu știu dacă a contat. E plăcut să știi că ai fost acolo, că era rivalitate mare, dar în fotbal când joci pe teren uiți că ai fost la FCSB, la Farul sau la Rapid sau pe unde ai mai fost. A contat foarte mult faptul că Dinamo este o echipă cu suporteri minunați. Ați văzut că au fost 1.000 de spectatori veniți de la București. Atmosfera a fost de așa natură. A fost foarte plăcut să dai două goluri într-un astfel de meci.
E interesant că ai dat gol la debutul la Poli Iași și la ultimul meci al sezonului. Ai deschis anul și l-ai închis.
Da. Păi nu știți cum se spune, prima și ultima impresie contează. La debut și la final de campionat.
Îmi spuneai când ai venit la Iași că vrei să dai 7 goluri și 7 pase decisive. Câte ai reușit?
Păi 3 goluri și 3 pase decisive. Undeva la jumătate din ce mi-am propus. E ok. Mi-aș fi dorit mai multe, dar e ok și așa. Mai bine să-ți fixezi planuri mai mari și să realizezi mai puțin decât să-ți propui puțin și să nu realizezi nimic.
Dacă te uiți la parcursul tău la Poli Iași, cum l-ai caracteriza? Ești mulțumit?
Am început cu un mic disconfort la picior, cam cu frâna de mână trasă, să zic așa. De-abia pe parcursul sezonului mi-am căpătat încredere și ritm, au fost și meciurile acestea de play-off, care ți-au dat un pic de nerv. Sunt mulțumit de ce am realizat, dar sunt conștient că pot mult mai mult. Și sper că ce nu am arătat până acum, să arăt în SuperLigă la Poli Iași. Pentru mine, acesta era obiectivul principal. Eram sigur că vom promova, altfel nu aș fi venit la Iași. Iar de acum contează ce se întâmplă în viitor. E bucurie, sunt fericit că am promovat, e normal, dar munca de-abia acum începe. În SuperLigă contează. Mă bucur că am bifat a doua promovare din carieră, după cea cu Academica Clinceni. Dar atunci a fost de pe locul 2, după Chindia, acum cu Iașiul am reușit să câștigăm seria.
Crezi că îți poți pune calitățile mai bine în valoare în prima ligă?
Exact. În Liga a 2-a e un fotbal mai închis, destinat jucătorilor mai bătăioși. În SuperLigă e un fotbal mai aerisit, bazat mai mult pe tehnică, e respectul acela pe care ți-l arată jucătorul advers, nu te atacă direct. În Liga 2, unde e mingea erau și ceilalți jucători. Noi și alte două echipe ce mai făceau abstracție de la regulă, Steaua și Dinamo. Noi pentru că aveam niște pretenții impuse de un antrenor de Liga 1, și anumiți jucători care au jucat la Liga 1 multe meciuri și știu despre ce este vorba.
Farul, echipa cu care ai început sezonul, a devenit campioană a României? Aștepți o medalie de campion și de la prima ligă?
Să fac o glumă, mai mult sau mai puțin glumă, sunt campion în două campionate, în aceeași zi, la sute de kilometri distanță. Am jucat și la Farul 3 meciuri și deja am văzut că pe site-ul Transfermarkt apare și titlul de campion al Ligii 1, și cupa de campion al Ligii 2.
Și pe care o alegi?
În mod normal ai alege titlul de campion al Ligii 1, dar eu o aleg pe cea de la Iași, firesc. Aici am jucat, m-am simțit bine, m-am bucurat de fotbal. Acolo nu prea am jucat. Dar se pune. Aștept o medalie de campion și de la Farul. Se pun meciurile din campionat.
Ai văzut finala campionatului dintre Farul și FCSB?
De-abia ce ajunsesem acasă, de la Iași, am văzut meciul relaxat. M-aș fi bucurat pentru oricare dintre cele două echipe să câștige, pentru că erau formațiile cu cel mai frumos fotbal din SuperLigă. Chiar a fost frumos că au jucat finala între ele și a fost un meci plin de tensiune. Conduce FCSB cu 2-0 și se întoarce totul imediat… Dar acesta e fotbalul și de asta e frumos. Până la urmă, Farul a dominat tot campionatul. Cele mai multe victorii, cele mai puține înfrângeri, era pe undeva normal să câștige titlul de campioană.
Cum vezi Iașiul în sezonul viitor. E clar că vă va fi foarte greu din postura de nou-promovată.
Dacă ne uităm în anii trecuți, majoritatea echipelor care au promovat au avut probleme în primul an. Exceptând Hermannstadt, care a fost aproape de play-off dacă nu avea probleme cu depunctarea. Adică se poate. Nu văd de ce să nu se poată! Mai ales că Iașiul e unul dintre cele mai mari orașe din țară. Mister știe deja foate bine ce se întâmplă în prima ligă, știe ce se cere, ce se joacă, nu văd o misiune imposibilă să ajungem în play-off. Dar nici ușoară, firesc.
Cel mai frumos moment de la Iași?
Cred că a fost momentul în care am promovat matematic, după meciul cu Oțelul Galați. Când am câștigat și au intrat suporterii pe teren, am simțit în momentul acela că sunt aproape de noi. Și cu Steaua a fost o atmosferă foarte frumoasă, și cu Dinamo, dar niciodată nu i-am simțit mai aproape ca la meciul cu Oțelul. Au venit pe teren, au făcut poze cu noi, a fost foarte frumos.
Dar momentul cel mai important de când ești tu la Iași?
Pentru mine, victoria de la Galați a fost cel mai important moment. A fost și un moment important în bine, dar și în rău în același timp oarecum, pentru că ne-am relaxat cumva. Am văzut că am bătut următoarea clasată, eram la 7 puncte de ei și ne-am culcat așa un pic pe-o ureche, am ajuns după aceea să facem două egaluri acasă, cu Dej și cu Buzău. Egaluri acasă, unde în mod normal ar fi trebuit să defilăm.
Paradoxal, ați dat 7 goluri cu Dinamo, 7 cu Steaua, 4 cu Oțelul în play-off, dar nu ați marcat cu Dej, iar cu Buzău ați dat doar două. Este vorba despre concentrare mai mare cu echipele mai puternice?
Nu aș spune că este vorba de concentrare, te contrazic aici. Știți de ce am bătut Steaua și Dinamo? Pentru că joacă un fotbal asemănător cu ce se întâmplă la prima ligă. Echipele ies la joc, se desfac și îți oferă spații, ție, ca adversar. Îți dă timp de manevră, culoar de pasare. Când am jucat ambele meciuri cu Dej nu am reușit să marcăm un gol. Două de 0-0. De ce? Pentru că la noi au stat pe două linii, iar la ei, la fel, un teren greu, mic, te atrag în jocul lor și e normal să se întâmple asta. Dar echipele care au jucat fotbal au luat 7, pentru că au ieșit la joc. Și noi am făcut un joc foarte bun împotriva acestor echipe, le-am dat multe. Asta e diferența pe care am simțit-o eu. Nu cred că a fost vorba de o concentrare mai scăzută sau mai mare în anumite meciuri. Este vorba și de stilul de joc al adversarului. Când o echipă se apără, nu ai spațiu și poate nu ești pregătit să-i desfaci, să ai răbdare, intri într-o stare de alertă. Nu le-am dat gol, suntem favoriți… Dar când joci cu Dinamo și Steaua, ele nu-și permit să vină aici să se facă de râs, să se apere pe două linii. Ies la joc și lasă spații, inevitabil.
Ce șanse crezi că are Dinamo la baraj?
Eu m-aș bucura pentru clubul Dinamo, pentru fotbalul românesc. E păcat să nu fie Dinamo în Liga 1. S-ar reface multe derby-uri în prima ligă, Rapid – Dinamo, Dinamo – FCSB. Ar fi frumos pentru fotbalul românesc, dar e foarte greu pentru orice echipă din Liga 2 să bată o echipă din Liga 1. Foarte greu! Mai ales în două meciuri de baraj. Într-un meci de 90 de minute se poate întâmpla orice, dar în dublă manșă e dificil. Nu spun că Dinamo nu are forța să o facă, dar părerea mea este că orice echipă din Liga a 2-a e dificil să treacă de baraj.
Unde vei petrece vacanța?
Probabil pe litoral, undeva în Spania.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/revolta-iesenilor-vrem-stadion-suporterii-politehnicii-au-umplut-pana-la-refuz-tribunele-arenei-din-copou-la-ultimele-jocuri-ale-sezonului-iar-la-final-l-au-taxat-cu-huiduieli-pe-19272293
https://liga2.prosport.ro/seria-1/declaratia-unui-dinamovist-i-a-zgandarit-orgoliul-lui-leo-grozavu-inaintea-jocului-cu-cainii-totusi-suntem-echipa-de-pe-primul-loc-care-a-promovat-en-fa-19272151
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-clacat-in-meciul-in-care-victoria-ii-putea-aduce-o-promovare-directa-ovidiu-burca-explicatii-dupa-umilinta-cu-poli-iasi-imi-fac-si-eu-mea-culpa-antrenorul-mesaje-catre-19272148
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-poli-iasi-a-primit-trofeul-ligii-2-jucatorii-au-facut-turul-de-onoare-al-stadionului-cu-medaliile-de-campioni-razvan-burleanu-a-fost-huiduit-de-un-intreg-stadion-19272075
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-final-en-fanfare-de-sezon-echipa-lui-leo-grozavu-a-spulberat-dinamo-cu-goluri-marcate-de-doi-jucatori-fosti-la-fcsb-19272009
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-a-play-off-ului-ligii-2-sc-otelul-unirea-dej-poli-iasi-dinamo-si-steaua-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-1300-19271895
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-robert-ion-debut-cu-gol-la-poli-iasi-e-inceputul-perfect-pentru-mine-victorie-si-gol-marcat-primul-dupa-sapte-luni-ce-spune-despre-unul-dintre-cele-mai-ciudate-goluri-19261533
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-matematicianul-din-copou-student-la-ase-robert-ion-explica-de-ce-a-ales-poli-iasi-cate-goluri-si-pase-de-gol-si-a-propus-si-cum-se-rezolva-ecuatia-promovarii-dezvaluir-19257019
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primele-achizitii-din-aceasta-iarna-in-copou-alexandru-musi-si-robert-ion-prezentati-oficial-de-poli-iasi-19256949