Dinamo a obținut prima victorie în meciurile amicale din această perioadă de pregătire de iarnă din a treia încercare. După două remize, trupa antrenată de Ovidiu Burcă s-a impus la scor în fața unui adversar din Liga 3. Acesta pe care tocmai l-a învins a fost și cel mai bine clasat dintre cei pe care i-a întâlnit până acum.
După 0-0 cu CS Păulești (locul 7 în Seria a 5-a a Ligii 3) și 1-1 cu CSO Plopeni (locul 2 în Seria 5), Dinamo a reușit să treacă cu 5-0 de CS Blejoi, liderul Seriei a 5-a a Ligii 3, echipă deja calificată în play-off.
Dinamo ar fi trebuit să întâlnească astăzi Gloria Buzău într-un meci amical, însă și acest joc, ca și precedentele două pe care le-a avut programate, cu Progresul Spartac și CSM Slatina, au picat din motive diferite. De această dată însă, echipa bucureșteană și-a stabilit totuși un alt adversar, astfel că a ajuns să întâlnească tot un oponent din Liga 3, chiar din aceeași serie din care fac parte și primii doi adversari și primele partide test disputate în 2023.
Cu toate că pe hârtie întâlnea cel mai puternic oponent din primii trei cu care juca amicale, CS Blejoi s-a dovedit însă cel mai ușor de întrecut de către Dinamo. A fost 4-0 la pauză și 5-0 la final.
Partida s-a desfășurat sâmbătă, 4 februarie, pe terenul sintetic al Centrului Național de Fotbal de la Buftea.
Cătălin Țîră a fost omul primei reprize. A deschis scorul rapid, în minutul 10, iar la scurt timp, în minutul 12, a scos penalty-ul pe care tot el l-a transformat. Atacantul abia utilizat în campionat putea reuși hattrickul, dar a ratat din postura de singur cu portarul. Valentin Borcea a avut și el o bună șansă de a înscrie, dar a făcut-o din a doua încercare, în minutul 27.
Țîră a reușit până la urmă să marcheze și al treilea său gol în acest amical. De această dată Ghezali a centrat în fața porții în mitnuul 43, iar singurul ”vârf” trimis de Burcă în această repriză a punctat.
Partea secundă a jocului a mai adus un singur gol, tot în dreptul lui Dinamo, însă abia pe final, în minutul 85, când a înscris Andrei Florescu. Evoluția din această repriză a fost influențată și de multiplele schimbări efectuate de cei doi antrenori.
De notat ar fi faptul că Dinamo a terminat jocul în inferioritate numerică, după ce în urma unei greșeli a lui Neluț Roșu, Giafer a faultat din postura de ultim apărător și a primit direct cartonașul roșu. Chiar și așa, jucătorii lui Ovidiu Burcă aveau să înscrie golul de 5-0.
În acest amical, Ovidiu Burcă a avut în probe și un jucător care nu aparține de Dinamo, cu toate că clubul nu poate face în acest moment transferuri, având interdicție din partea FIFA.
Potrivit Radio Dinamo1948, în minutul 75, la Dinamo a intrat în echipă Denis Fărăgău. Acesta a fost legitimat în prima parte a sezonului la Progresul Spartac, însă echipa adversară a ”câinilor” în Liga 2 a renunțat la jucător în această iarnă.
Fărăgău are 19 ani, este mijlocaș, este originar din Câmpia Turzii și a fost crescut de Viitorul Cluj, echipă aflată acum în Liga 3. Acesta a fost împrumutat la Progresul Spartac în chiar ultima zi a perioadei de transferuri din vară, în 5 septembrie 2022, însă nu a avut prea multe șanse să confirme sub comanda lui Andrei Erimia. A fost utilizat în cinci meciuri de Liga 2 (0-1 la Viitorul Pandurii, 2-2 cu Unirea Dej, 0-2 la Concordia Chiajna, 1-4 cu Unirea Slobozia și 2-2 la Minaur Baia Mare), de fiecare dată intrând în repriza a doua, o dată chiar fiind schimbat (cu Minaur), astfel că a totalizat doar 125 de minute pe teren.
Dinamo nu l-a inclus pe Fărăgău pe foaia cu jucători făcută publică la acest amical.
Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Patriche (cpt.), Demici – N. Roșu, Iul. Roșu – Borcea, Bani, Ghezali – Țîră
Au mai evoluat: Dujmovic – Bena, Cr. Ionescu, Cune, Bobea, Al. Irimia, Amzăr, A. Șerban, Al. D. Pop, Delciu, Andr. Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă
Daniel Iglesias și Gorka Larrucea sunt accidentați.
CS Blejoi: Bălănică – Andr. Șerban, Tib. Giuroiu, Ad. Nicolae, Ghinea, D. Munteanu, Dima, Rob. Enache, Mănescu, G. Bălașa, Brăilă
Au mai evoluat: Marinache – Drăgoi, Toporan, M. Moise, Ant. Pop, Seb. Oprea, Dav. Ilie, Nițescu
Antrenor: Răzvan Vlad
Singurul dintre cei care au fost trecuți pe foaie și nu a jucat a fost David Popenciu.
Dinamo s-a aflat acum la al treilea amical disputat în această perioadă de pregătire de iarnă, după ce în primele obținuse remize cu CS Păulești (0-0) și CSO Plopeni (1-1).
Echipa antrenată de Ovidiu Burcă mai are stabilite alte patru jocuri până la reluarea campionatului Ligii 2, cu ACS Muscelul Câmpulung Elite (8 februarie), Unirea Slobozia (10 februarie), Farul Constanța (11 februarie) și FC Brașov (18 februarie).
Campionatul Ligii 2 se va relua în ultimul weekend al lunii februarie, iar Dinamo, clasată pe locul 8, cu 24 de puncte, va întâlni Unirea Constanța pe teren propriu, în cazul în care echipa ”satelit” neoficial al FCSB își va mai relua activitatea.
https://www.youtube.com/watch?v=ny2D2tj_0tg
Foto și video: Radio Dinamo 1948
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alin-dudea-s-a-dus-in-liga-3-dupa-despartirea-de-dinamo-va-incerca-pentru-al-doilea-sezon-consecutiv-sa-promoveze-cu-csm-resita-19259474
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-neicutescu-fostul-atacant-al-lui-dinamo-in-liga-3-19259429
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-si-a-ajustat-programul-de-pregatire-dupa-ce-i-au-picat-si-amicalele-cu-csm-slatina-si-gloria-buzau-cainii-si-au-stabilit-un-nou-adversar-19259261
https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-plecare-de-la-dinamo-clubul-a-scapat-de-bogdan-gavrila-neutilizat-deloc-de-ovidiu-burca-in-acest-sezon-19259183