”Călăreții roșii” au schimbat antrenorul, nu și obiceiurile! CS Comunal Șelimbăr a terminat la egalitate al șaselea meci consecutiv din cele considerate acasă.
Sâmbătă, în etapa a 14-a a Ligii 2, la Râmnicu Vâlcea, CS Comunal Șelimbăr și CSM Slatina au încheiat confruntarea cu același scor pe tabelă ca în minutul 1, 0-0.
Claudiu Niculescu, mai are de așteptat două săptămâni cel puțin în încercarea de a bifa prima victorie la noua sa echipă.
Precizia n-a fost cuvântul de ordine pentru jucătorii celor două echipe în primul sfert de oră al întâlnirii de pe stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, astfel că de-abia în minutul 15 Raicea a încercat să-l surprindă pe Ionuț Pop, goalkeeperul împrumutat la Slatina de FC Hermannstadt, cu un șut din unghi, fără succes însă.
A urmat o nouă perioadă cu puține realizări în preajma celor două porți, întreruptă de șutul lui Arhirii, cu 10 minute înainte de pauză. Fundașul moldovean a pătruns în centru cu mingea la picior și a șutat sub transversală, Pop respingând în corner (35).
În urma loviturii de la colțul terenului, Pop a respins cu piciorul mingea șutată de Cîrstean, de la 11-12 metri, lateral dreapta, dintr-un adversar mingea a ajuns la Radu Crișan, care a scos în stânga, pentru Manole, mijlocașul a fost blocat de același Pop, în marginea careului mic, apoi tot Crișan a trimis șutat în fața porții, unde Raicea l-a faultează pe portarul Slatinei, în încercarea de a relua în plasă, din apropiere (36).
Repriza a fost închisă de șutul în plasa laterală al lui Ciocâlteu (44), precedat de accidentarea lui Cătălin Doman, căpitanul oaspeților fiind nevoit să părăsească terenul chiar înainte de pauză, după ce a călcat greșit, în încercarea de a-l dribla pe Arhirii.
Pentru prima dată Mitrovic, goalkeeperul Șelimbărului, a avut ceva emoții la 6 minute de la reluare, când mingea expediată de David Oprescu, de pe la 25 de metri, a căzut pe plasă.
Intrat de puține minute, Lucian Buzan putea debloca în sfârșit tabela, însă a trimis în plasa laterală (83), dar cel mai aproape de gol a fost căpitanul Șelimbărului, Alex Dandea, care a reluat în bară, cu capul, în urma unei lovituri de la colțul terenului (90).
Claudiu Niculescu a debutat cu o remiză, rezultatul preferat al șelimbărenilor în actualul sezon, capitol la care sunt campioni, cu șase egaluri, nicio altă echipă din Liga 2 neegalându-i.
”Clau-gol” a avut însă la dispoziție doar patru zile pentru a pregăti partida cu CSM Slatina, însă până la următorul test, cel cu FK Miercurea Ciuc, sunt două săptămâni, timp suficient pentru a pune la punct jocul din deplasare în cele mai mici detalii.
Nici Slatina nu o duce prea bine în ultimele etape, trupa olteană ajungând la trei meciuri consecutive fără victorie, în care nu a reușit să înscrie. În 14 jocuri disputate în Liga 2, cinci le-a terminat la egalitate. Ar putea marca și câștiga în etapa a 15-a, când privește vizita ultimei clasate Poli Timișoara.
CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Arhirii (Cărăruș 65′), Dandea (cpt.), R. Crișan, Riza – Al. Luca, Rob. Boboc (Monea 65′) – Raicea (Oct. Ursu 65′), Ciocâlteu (Buzan 82′), Mir. Manole – Cîrstean (Gele 61′)
Rezerve neutilizate: Silveanu – Natea, Tud. Man, Tătar
Antrenor: Claudiu Niculescu
CSM Slatina: I. Pop – Trașcu, Sălcianu, M. Manea (Palade 74′) – Mitran (Cr. Dinu 68′), Doman (cpt.)(M. Șerban 45′), D. Toma (Alexandre Oliveira 68′), Dav. Oprescu, Pisăru, Leață (Cr. Dinu 74′) – L. Nițu (C-tin. Radu 68′)
Rezerve neutilizate: Preduț – A. Stan, Trancă, Al. Dinu
Antrenor: Daniel Oprescu
Stadion: 1 Mai (Municipal) (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Arbitru central: Andrei Baciu (Botoşani). Arbitri asistenți: Sebastian Păduraru (Gura Humorului) și Daniela Constantinescu (Craiova). Arbitru de rezervă: Claudiu Andrei Filip (Craiova). Observator de arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat de joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
Foto: CS Comunal Șelimbăr
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-nu-mai-stie-cum-e-sa-castigi-octavian-benga-foarte-suparat-dupa-infrangerea-cu-metaloglobus-echipa-care-i-a-predat-lanterna-nu-trebuie-sa-devenim-zana-mas-19253642
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-si-poli-iasi-egale-dupa-un-meci-extrem-de-tensionat-dan-alexa-catre-sfaiter-cornele-esti-cel-mai-bun-atacant-al-lui-poli-chirurgul-despre-arbitraj-19253587
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-oferta-din-superliga-cine-l-a-contactat-pe-antrenorul-care-face-minuni-in-liga-2-cu-unirea-dej-raspunsul-a-venit-fara-ezitare-19253592
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-penibil-george-roman-ajuta-fk-miercurea-ciuc-sa-castige-un-meci-cu-copii-a-anulat-un-gol-valabil-iar-pustii-unirii-constanta-s-au-pus-in-genunchi-spectator-bai-19253549
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-14-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-printre-care-si-derby-ul-suferintei-dintre-poli-timisoara-si-metaloglobus-19253418