Ciprian Danciu a ieșit din scenă ca un domn: ”Tot ce am făcut la Minaur Baia Mare, am făcut cu sufletul”. Mesaj pentru jucători și răspuns pentru contestatari: ”Dacă nu jignesc, pot spune orice”

Răzvan STÎNGĂ 18 Oct. 2022, 15:30 Liga 2
Ciprian Danciu a ieșit din scenă ca un domn: ”Tot ce am făcut la Minaur Baia Mare, am făcut cu sufletul”. Mesaj pentru jucători și răspuns pentru contestatari: ”Dacă nu jignesc, pot spune orice”

Ciprian Danciu a ieșit precum un domn din experiența Minaur Baia Mare, una presărată și cu bune, dar și cu rele. Antrenorul a vorbit la cald despre despărțire, fiind vizibil apăsat de perioada pe care o traversează. Însă, a ținut un discurs parcă citit de pe hârtie.

Danciu nu a lăsat dezamăgirea să i se înțeleagă din cuvinte, dar atitudinea asta a transmis, din pricina faptului că a plecat de la Minaur Baia Mare după numai 10 etape consumate din Liga 2.

A avut un mesaj sincer pentru echipă, căreia i-a urat baftă și pe care speră să o vadă în momente mai bune decât cele prin care trece.

Ciprian Danciu, vizibil afectat după despărțirea de Minaur Baia mare, dar discurs frumos: ”Tot ce am făcut aici, am făcut cu sufletul”

Danciu va veni în continuare la meciurile Minaurului, va susține echipa ca suporter și o vrea cât mai sus în clasamentul Ligii 2, departe de problemele retrogradării. Antrenorul a acceptat condițiile despărțirii de club, considerând că, la cum arătau lucrurile, chiar era nevoie de un șoc.

În primul rând, motivele sunt clare, lipsa rezultatelor. Orice om de bună credință își dă seama că, dacă nu sunt rezultate, e normal să pui punct undeva. Acum, că nu ni-l doream să fie așa repede, în 10 etape să nu reușim să acumulăm mai multe puncte… s-a întâmplat.

În perioada petrecută aici nu-mi pare rău de nimic, tot ce am făcut aici, am făcut cu sufletul. Echipa e a orașului, nu ține nimeni de scaun. Am reziliat, nu a fost o discuție foarte lungă, nu a fost interesul pentru a atinge un scop. A fost o decizie pentru binele orașului, pentru binele echipei și sper ca acest șoc să fie înțeles, în primul rând, de băieți.

Acest șoc trebuia făcut! E greu de tras concluzii, pentru că va trebui o perioadă lungă să-mi revin, dar cu ajutorul familiei o să trec peste, a început Ciprian Danciu discursul de adio.

Ciprian Danciu, despre jucători și contestatari după plecarea de la Minaur Baia Mare

Danciu a avut un mesaj și pentru jucători, dar și pentru contestatari. A preferat să le mulțumească fotbaliștilor pentru perioada petrecută împreună și și-a asumat că vina e în totalitate a lui, pentru poziția pe care se află Minaur Baia Mare.

Referitor la contestatari, Danciu le-a mulțumit și lor și acceptă și viitoarele critici dacă ele vor veni, nedorind să intre în conflict cu cineva dintre cei care au avut cuvinte contra experienței sale la club.

(N.r. – Despre jucători) ”Filozofia unui antrenor e diferită, eu am încercat să înțeleg fotbalistul, să îl duc unde pot să îl pun în valoare. Poate că nu am reușit, poate că trebuia să folosesc alte metode, dar nu îmi pare rău, pentru că nu te poți schimba ca om de la o zi la alta.

Respect jucătorii, și eu am fost jucător, și eu am fost la echipe care au dus-o mai bine, mai rău. Ca jucător, nu mi-au plăcut antrenorii care mă înjură sau mă jignesc. Asta nu pot să fac, indiferent că plec de undeva.

Jucătorul este un om care își exercită funcția cât poate de bine. Poate că nu e doar vina lui când nu are momente bune, poate că e vina mea. Mental, am încercat să îi țin bine și sus să fie cu moralul, dar această decizie în fața porții ne-a făcut să pierdem multe puncte.

Cred că era unica soluție să plec și să vină alt antrenor. Trebuie făcut ceva pentru ca echipa să rămână în Liga 2.

Sper ca totul să fie bine la meciul următor, pentru că băieții sunt puțin descumpăniți la capitolul moral, din cauza momentelor prin care am trecut, fără victorii. Îmi doresc să nu piardă cu FC Argeș și să învingă Șelimbăr.

(N.r. – Despre contestatari) Le mulțumesc foarte mult, pentru că mă întăresc. Pe mine nu mă descumpănește o critică. Pe mine mă întăresc aceste lucruri. E normal să nu fii plăcut de toată lumea, nu e normal să ai oameni care să zică faptul că ești bun, ești frumos, ești tânăr. E normal să ai și contestatari, să te țină cu picioarele pe pământ.

Eu oricum voi veni la meciuri, sunt în oraș, poate că dacă vor fi rezultate bune îmi vor zâmbi, nu mă vor mai critica. Dacă vor fi rezultate mai puțin bune, poate că mi se vor pune mie în cârcă aceste lucruri.

Nu voi răspunde cumva, indiferent de reproș, pentru că lumea e liberă să spună ce vrea. Dacă nu mă jignesc și nu îmi jignesc familia, eu nu am problemă cu ei”, a mai spus Danciu.

Ciprian Danciu îl ajută cu sufletul deschis pe următorul antrenor

Ciprian Danciu îi stă la dispoziție lui Mihai Iosif, dacă acesta, ca și numit în locul lui, va avea nevoie de informații:

Este un antrenor care știe să unească grupul, ceea ce are nevoie echipa, eu zic că va face treabă. Îi urez baftă, îl voi ajuta dacă are nevoie de informații acum, pentru că probabil nu îi cunoaște pe băieți.

Dacă are nevoie de o sugestie sau vrea să mă întrebe de cineva, cu drag voi răspunde la telefon.  Ne întâlnim, discutăm, facem bine echipei”.

Minaur Baia Mare, meci cu Campionii FC Argeș, joi

Runda a 10-a din Liga 2, a adus pentru Minaur Baia Mare o nouă înfrângere a sezonului, 0-1 pe terenul formației Unirea Constanța. Echipa are 9 puncte adunate până acum, mai înregistrând trei egaluri, 1-1 cu FC Brașov, 1-1 cu Ripensia și 1-1 cu Dinamo, patru eșecuri, 0-3 cu Unirea Slobozia, 0-3 cu FK Miercurea Ciuc, 3-4 cu CSC Dumbrăvița și 0-2 cu Poli Iași, și două victorii, 1-0 cu Metaloglobus și 2-1 cu CSM Slatina.

În runda a 11-a, Minaur Baia Mare, acum pe locul 16 din 20 de echipe, va întâlni CS Comunal Șelimbăr, locul 8 cu 16 puncte, pe teren propriu. Până atunci, joi, de la ora 15:30, Minaur Baia Mare va debuta în grupele Cupei României, cu Campionii FC Argeș, pe teren propriu.

Foto: Minaur Baia Mare
Video: Baia Mare Sport

https://liga2.prosport.ro/seria-1/contestatul-ciprian-danciu-a-reziliat-cu-minaur-baia-mare-viceprimarul-a-dat-o-iar-in-bara-si-l-a-numit-prieten-dupa-ce-i-a-pus-la-indoiala-caracterul-noul-antrenor-ca-si-numit-19249886

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-incepe-faza-grupelor-primul-meci-al-zilei-csm-alexandria-farul-de-la-ora-1530-urmeaza-sa-intre-la-joc-dumbravita-si-dinamo-19249963

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tot-mai-bine-e-cu-el-florin-stinga-s-a-intors-la-viitorul-pandurii-la-sapte-zile-dupa-despartire-iar-clubul-l-a-prezentat-sub-forma-ghicitoare-19249957

https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-erimia-descumpanit-dupa-esecul-dur-cu-steaua-daca-e-sa-ne-uitam-statistic-dar-na-nu-asta-conteaza-ci-rezultatul-final-ce-si-propune-sa-schimbe-la-progresul-spartac-in-19249956

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-catalin-hlistei-a-scuturat-din-nou-plasa-pentru-poli-iasi-dupa-o-pauza-de-8-luni-imi-lipsea-golul-il-asteptam-ca-painea-calda-jucatorul-vrea-sa-ierneze-in-fotoliul-de-19249952

Răzvan STÎNGĂ 18 Oct. 2022, 15:30 Liga 2
Pe aceeași temă