Dinamo, mai bună decât Concordia. Daniel Iglesias întrerupe seria de înfrângeri consecutive a ”câinilor” și aduce victoria la Chiajna

Marius ANGHEL 04 Sep. 2022, 12:59 Liga 2

La fix o lună de la meciul în care evolua pentru prima dată în Liga 2 și se impunea cu 1-0, cu Progresul Spartac, Dinamo a reușit să obțină o nouă victorie în acest campionat, 1-0 în deplasare cu Concordia Chiajna, după ce între timp înregistrase trei înfrângeri consecutive.

Echipa lui Ovidiu Burcă a avut o prestație mai bună decât cea a lui Ianis Zicu și a reușit să dea lovitura în minutul 71, când spaniolul Daniel Iglesias l-a învins pe Chesneau.

Daniel Iglesias a întrerupt seria de eșecuri a dinamoviștilor. A înscris unicul gol al meciului cu Concordia

Prima repriză a meciului desfășurat pe terenul secund al bazei sportive din Chiajna a fost una destul de echilibrată, mai mult de luptă pentru posesie, și fără situații mari de gol. Alexandru Pop (9, 14) a avut două șuturi pe și spre poartă în dreptul dinamoviștilor, iar de partea cealaltă Ndiaye (26) a trimis cu capul și a prins Dujmovic, iar Ghimfus (36) a prins un șut bun din lovitură liberă, însă portarul a anticipat direcția și a prins aproape de vinclu.

Partea secundă a jocului a fost una cu un ritm mai bun, dar și cu Dinamo aflată mai tot timpul în ofensivă, inclusiv după ce a deschis scorul.

Patriche (53) a ”șters” transversala cu o lovitură de cap, Amzăr (58) a fost egoist și a finalizat modest o fază de contraatac care putea aduce desprinderea, iar Bordușanu (69) a fost aproape de gol, însă Chesneau a deviat suficient cu vârfurile degetelor pentru a trimite pe lângă bară.

Golul a venit în minutul 71, din piciorul lui Daniel Iglesias, care a preluat în careu și a tras cu dreptul la colțul lung.

Și Concordia a avut un șut bun prin Ndiaye (57), respins cu efort de Dujmovic, dar ar fi putut egala rapid prin Mihai Constantinescu (73), însă Amzăr a fost mai rapid și și-a răscumpărat greșeala, fiindcă tot el intervenise în fața propriului goalkeeper și deviase spre poartă.

Cu Rusescu și Voinea introduși pe teren, Concordia nu a fost capabilă să marcheze măcar o dată, în timp ce Dinamo a mai avut situații la șuturile lui Iglesias (74), Buhăescu (82) și Bordușanu (85 și 90+2), însă nici ea nu a mai înscris.

Dinamo e pe locul 12 și o așteaptă pe Steaua. Concordia a ajuns pe locul 17

S-a terminat 1-0 pentru Dinamo, care își întrerupe seria de trei eșecuri consecutive și urcă pe locul 12, cu 6 puncte, iar în runda următoare e gazdă în derby-ul cu Steaua (vineri, ora 21:30).

Concordia, picată pe locul 17, cu 4 puncte, va întâlni sâmbătă, de la ora 11:00, Unirea Constanța, în deplasare, la Clinceni.

Foto: Eduard Vînătoru (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a

COMENTARIUL LIVE

CONCORDIA CHIAJNA – DINAMO 0-1

Daniel Iglesias 71′

Concordia Chiajna: Chesneau – R. Simion, Palmeș (cpt.), Stănică, Bușu – Cierpka, Pațurcă (Alb. Voinea 81′) – Mustacă (Mih. Constantinescu 62′), Ghimfus (Negoi 62′), Llullaku – Ndiaye (Rusescu 70′)
Rezerve neutilizate: Duțu – Leo. Alexandrescu, Maric, Vl. Mihalcea, Catrina
Antrenor: Ianis Zicu

Dinamo: Dujmovic – Moura, Patriche (cpt.), Bena (Giafer 46′), Amzăr – Dudea, N. Roșu (Țone 90+3′) – Iglesias, Ghezali (Val. Lazăr 78′), Bordușanu – Al. D. Pop (Buhăescu 76′)
Rezerve neutilizate: Oncescu – Iul. Roșu, Bani, A. Șerban, Buleică
Antrenor: Ovidiu Burcă

Stadion: Concordia 2 (Chiajna – Ilfov). Arbitru central: Claudiu Marcu (Constanţa). Arbitri asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş). Arbitru de rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observator arbitri: Ionuț Borcan (Ploieşti). Delegat joc: Adrian Petre (Buzău).

Min 90+4 Final de joc la Chiajna. Dinamo învinge cu 1-0 Concordia și își întrerupe seria de trei înfrângeri. Spectatorii dinamoviști ”erup” în momentul fluierului final și scandează numele clubului, apoi strică: ”Dinamo bate pe Steaua!”
Min 90+3 Ultima schimbare la Dinamo, la trecerea timpului. Intră David Țone în locul lui Neluț Roșu
Min 90+2 Bordușanu preia în careu o minge întoarsă, șutează violent din 10 metri lateral, Chesneau deviază ușor și balonul se duce peste transversală
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
♦În etapa următoare, Dinamo joacă acasă cu Steaua, vineri, de la ora 21:30. Concordia va evolua în deplasare la Unirea Constanța, la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11:00.
Dacă se termină cu acest rezultat, Dinamo acumulează 6 puncte și urcă pe locul 12. Concordia rămâne cu 4 puncte și este pe locul 17.
Min 85 Bordușanu trage cu stângul din fața careului, mingea e deviată și iese în corner, după ce se duce în plasa laterală a porții, în exterior
Min 82 Buhăescu scapă în dreapta, e liber, pătrunde în careu, însă nu în centru, ci avansează drept în față, până aproape de linia de fund, de unde are o execuție dezastruoasă. A șutat tare, în aut de margine, în partea opusă terenului. Probabil visa ca din acel unghi înschis să aibă o execuție cu efect la colțul lung. Suporterii și-au pus mâinile pe cap
Min 81 Ultima schimbare la Concordia, tot ofensivă. Iese Paul Pațurcă și intră Albert Voinea
Min 78 Încă o schimbare la Dinamo. Intră Valentin Lazăr și iese Lamine Ghezali
Min 76 Iese Alexandru Pop și intră Vasile Buhăescu
Min 74 Iglesias prinde un șut bun din fața careului, mingea e deviată și trece puțin peste transversală
Min 73 Minge trimisă în față, Amzăr preia în 16 metri și intervine în fața portarului, Mihai Constantinescu pare că are prim-planul, însă Amzăr revine și respinge din cădere, evitând golul egalizator
Min 71 0-1 Centrare din stânga, mingea este deviată în sus dintr-un duel aerian, Daniel Iglesias preia, îl fentează pe Stănică și își așează mingea pentru un șut cu dreptul, trage din 10 metri și înscrie la colțul lung, în dreapta. Fanii dinamoviști își fac simțită prezența pe stadion abia acum, după gol, și încep să strige în cor numele clubului. Până acum au fost simpli spectatori
♦Min 70 Intră Raul Rusescu, în aplauzele spectatorilor, și iese Mediop Ndiaye
Min 69 Ocazie mare pentru Dinamo. Bordușanu pătrunde în careu prind dreapta și trage pe jos spre colțul lung, Chesneau deviază cu vârful degetelor, suficient pentru a redirecționa mingea pe lângă bară
♦Min 65 ||| Radu Simion primește cartonașul galben după o intervenție târzie asupra lui Amzăr
Min 62 Dublă schimbare la Concordia. Ies Robert Mustacă și Giovani Ghimfus și intră Mihai Constantinescu și Claudiu Negoi
Min 58 După un corner al Concordiei, Dinamo scapă pe contraatac, Amzăr avansează pe stânga, pătrunde în careu, nu pasează în partea opusă, unde avea un coechipier liber, se complică și șutează slab, mult pe lângă poartă
Min 57 Ndiaye șutează bine din fața careului, după ce trece de Dudea, Dujmovic plonjează în dreapta sa și respinge cu brațul peste poartă. A început să plouă la Chiajna
Min 53 Dinamo controlează jocul în debutul părții secunde, are două cornere și la al doilea, centrat din stânga, Patriche reia cu capul din careul mic, însă mingea șterge transversala și se duce peste
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 La Dinamo, intră Deniz Giafer și iese Alexandre Bena
Min 45+3 Pauză la Chiajna. Concordia și Dinamo sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză de luptă, fără ocazii de gol
Min 45+2 ||| Paul Pațurcă îl faultează pe Iglesias și primește cartonașul galben
Min 43 ||| Adrian Cierpka primește cartonașul galben după ce îl lovește într-un duel pentru minge pe Neluț Roșu, acesta fiind fost jucător la Chiajna în sezonul trecut
Min 36 Ghimfus bate bine o lovitură liberă de la 25-30 de metri ușor lateral stânga, mingea s-ar fi dus probabil în transversală, aproape de vinclul din stânga, însă Dujmovic a anticipat bine și a prins cu siguranță
Min 26 Bușu centrează din stânga, Ndiaye reia cu capul din careul mic, dintre doi dinamoviști, iar Dujmovic prinde. Amzăr a fost lovit în față cu cotul de Ndiaye, acuză impactul și are nevoie de îngrijiri. Arbitrul nu-i acordă cartonaș atacantului Concordiei, considerând că Amzăr, de o înălțime mai mică, s-a băgat în brațul africanului
Min 23 ||| Dudea intră târziu și tare, la mijlocul terenului, asupra lui Cierpka și polonezul acuză lovitura primită în tibia piciorului drept. Acesta are nevoie de îngrijiri medicale, iar arbitrul îi acordă cartonașul galben lui Alin Dudea
Min 15 Arbitrul îi cheamă la discuții pe Llullaku și Moura, după ce primul l-a împins din spate pe dinamovist și apoi s-au contrat la marginea terenului. ”Centralul” păstrează cartonașul galben în buzunar
Min 14 Amzăr centrează din stânga, Pop reia dintr-o poziție dificilă, din cădere, din fața careului, peste poartă
♦Min 9 Alexandru Pop are prima ocazie a meciului. Șutează din prima, din colțul careului mic, din stânga, după o minge venită din aceeași parte a terenului, însă trimite pe lângă poată, la bara a doua
Tribuna terenului 2 al stadionului secund al Concordiei este destul de populată, însă nu plină. Dinamo nu o galerie la acest joc
Dinamo joacă în culorile tradiționale, roșu și alb, iar Concordia, deși evoluează acasă, a ales un echipament galben-negru pentru acest meci
Min 1 A început partida de la Chiajna, cu o întârziere de patru minute


Etapa a 5-a a Ligii 2 continuă astăzi, duminică, de la ora 11:00, cu un meci, penultimul al rundei. La Chiajna, pe terenul 2 al complexului sportiv din comuna ilfoveană, se întâlnesc Concordia și Dinamo, două echipe care suferă în acest debut de sezon și care se află în partea inferioară a clasamentului.

Concordia Chiajna, parcurs oscilant în acest start de sezon

Concordia are o evoluție oscilantă în acest sezon, cel puțin din punct de vedere al rezultatelor, cele care rămân și sunt cele mai importante.
Trupa din Chiajna a surprins, în sensul negativ, în fața a două nou-promovare, pierzând la Buftea, acolo unde și-a organizat primele două jocuri de acasă din acest campionat, cu CSM Slatina (0-3) și mai apoi remizând cu CSC Dumbrăvița (2-2). În prima deplasare a câștigat cu 1-0 la Miercurea Ciuc, iar în a doua, runda trecută, a pierdut jocul cu Poli Iași, scor 1-2.

După acest meci din Copou, antrenorul Ianis Zicu vorbea că este dispus să renunțe la poziția sa dacă șefii clubului consideră că pentru echipă ar fi un lucru bun despărțirea. Acest lucru nu s-a produs, deoarece Zicu are în continuare susținerea superiorilor săi.

”Dacă lucrurile nu merg, întotdeauna șocul este prin schimbarea antrenorului. Nu am niciun fel de problemă să mă dau la o parte, eu sunt primul. Am avut toate condițiile, doar că vreau ca jucătorii mei să înțeleagă că trebuie să facem sacrificii mult mai mari în momentul în care suntem pe teren, să fim mult mai responsabili în momentele importante ale jocului. Suntem o echipă cu jucători cu experiență destul de mulți, cu toate astea am făcut foarte puține puncte. Ne așteptam ca după patru meciuri să avem 8-9 sau 10 puncte, dar avem doar 4”, a spus Ianis Zicu după meciul de la Iași.

Concordia și-ar fi dorit să organizeze acest meci pe terenul principal, refăcut în această vară, însă s-a optat pentru terenul secund.

Dinamo are trei înfrângeri consecutive

De partea cealaltă, Dinamo are un start și mai modest. După ce a început cu un succes cu nou-promovata Progresul Spartac (1-0), trupa bucureșteană a pierdut apoi următoarele trei jocuri, 1-3 cu SC Oțelul Galați, 0-2 la Viitorul Pandurii Târgu Jiu și 2-3 cu Unirea Dej.

Dinamo este într-o continuă schimbare, nu s-a oprit din adus jucători, însă rezultatele întârzie să apară sub conducerea lui OVidiu Burcă.

”Suntem pe drumul cel bun. Am văzut multe cifre care spun că facem progres. Suferim, nu avem luciditate. Am adus un portar nou, Patriche vine după șase săptămâni. E dureros când pierzi, dar rezultatele vor veni în urma unui proces. E nevoie de timp pentru a construi un club aproape de la zero, spunea, în această săptămână, antrenorul Ovidiu Burcă.

Claudiu Marcu arbitrează Concordia Chiajna – Dinamo

Înainte de acest meci și cu altul rămas de disputat din etapa a 5-a a Ligii 2, Concordia Chiajna se află pe locul 15, cu 4 puncte și golaveraj 4-7, iar Dinamo e pe poziția a 18-a, cu 3 puncte și golaveraj 4-8.

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2019, când evoluat în prima ligă, în acel an Dinamo câștigând toate cele trei confruntări: 2-1 și 3-2 în ”Ștefan cel Mare” și 2-0 la Chiajna. În total, cele două echipe s-au întâlnit de 23 de ori în meciuri oficiale. 14 le-a câștigat Dinamo, 5 Concordia, iar 4 s-au terminat la egalitate.

Partida de astăzi de la Chiajna va fi arbitrată de centralul Claudiu Marcu (Constanţa) și de asistenții Alexandru Filip (Constanţa) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş). Arbitru de rezervă este Mihai Motan (Târgovişte), iar observator de arbitri a fost delegat Ionuț Borcan (Ploieşti). Delegatul jocului este Adrian Petre (Buzău).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a

https://liga2.prosport.ro/special/opinii/cum-a-ajuns-destinul-lui-dinamo-pe-mana-unui-fost-pretendent-la-sefia-sri-editorial-andrei-trifan-19243629

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-vrea-promovarea-dar-lipsurile-sunt-mai-mari-decat-se-vad-la-suprafata-ovidiu-burca-sincer-am-adus-bucatari-inca-nu-avem-magazioner-revenirea-in-elita-fotbalului-trebuie-sa-se-fa-19243304

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-dimineata-aglomerata-in-esalonul-secund-cu-sase-meciuri-care-debuteaza-de-la-ora-1100-liderul-joaca-la-targu-jiu-ultimele-doua-clasate-au-meci-direct-la-timisoara-19243662

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1630-in-deschiderea-etapei-a-5-a-a-ligii-2-echipa-lui-oprita-revine-terenul-unde-ultima-data-a-fost-umilita-19243553

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scandal-pe-functii-la-dinamo-unul-dintre-liderii-ddb-constanta-a-fost-angajat-la-club-desi-unul-dintre-suporterii-marcanti-voia-sa-lucreze-gratis-19243564

Marius ANGHEL 04 Sep. 2022, 12:59 Liga 2
Pe aceeași temă