Etapa a 5-a a Ligii 2 a început vineri cu meciul dintre Steaua și Poli Iași, câștigat de echipa lui Daniel Oprița cu 2-1. ”Militarii” au legat două victorii consecutive în acest sezon și le-au produs moldovenilor primul eșec în această ediție de campionat.
Sâmbătă va fi o zi scurtă și intensă în eșalonul secund. De la ora 11:00 au loc șase meciuri, iar de la ora 11:30 începe al șaptelea și ultimul al zilei. Se va juca la Timișoara (Electrica), Târgu Jiu, Slobozia, Buftea, Dej, Baia Mare și Galați.
Duminică, de la ora 11:00, la Chiajna, se joacă Concordia Dinamo, iar ultimul meci al rundei are loc luni, de la ora 16:30, între Gloria Buzău și CSC Dumbrăvița.
Cu Poli Iași învinsă de Steaua, în restul meciurilor din etapa a 5-a rămân trei echipe care nu au pierdut în acest sezon și merită de urmărit parcursul lor. Este vorba despre primele două clasate CS Comunal Șelimbăr și Unirea Slobozia, cât și SC Oțelul.
Nicio formație nu mai are punctaj maxim, iar în acest moment, incluzând și victoria Stelei cu Poli Iași, pe primele patru poziții se află la egalitate CS Comunal Șelimbăr, Unirea Slobozia, Poli Iași și Steaua, departajarea dintre ele fiind făcută în acest moment de golaveraj.
Cel mai slab în clasament stau Ripensia și Metaloglobus, ambele cu doar câte un punct strâns în primele patru etape. Aceste două formații se întâlnesc în meci direct chiar în această rundă, pe terenul timișorenilor.
Desfășurarea LIVE-TEXT a tuturor meciurilor din campionatul Liga 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.
sâmbătă, 3 septembrie 2022, ora 11:00
Stadion: Electrica (Timişoara – Timiş).
Arbitru central: Marius Omuţ (Satu Mare). Arbitri asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu). Arbitru de rezervă: Răzvan Lădar (Zalău). Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat joc: Cristian Petropulos (Alba Iulia).
Ripensia: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu, Fridrich, Gladun – Stoi (cpt.), Mogoș – Mihart, Zimța, Piftor – Gavra
Rezerve: Toroc – Zamfirescu, Lalic, Vermeșan, Zetu, Rz. Morariu, Tud. Călin, Sofran, Rob. Stoica
Preparator sportiv: Iulian Muntean / Antrenor principal: Robert Ivan
Metaloglobus: Gavrilaș – Andr. Sava, Cazan, Andr. Răuță, Pătlăgică, Moisie, Rob. Neacșu, Huiban, Cl. Herea, Dav. Ilie, Ov. Herea (cpt.)
Rezerve: Nedelcovici – Potecea, Caramalău, Gab. Șerban, R. Cristea, Al. Gheorghe, Șt. Coman, Dav. Liță, Ad. Sîrbu
Antrenor: Eugen Trică
♦Ripensia câștigă derby-ul durerii cu Metaloglobus, scor 2-1
♦Min 90+5 Gladun trage din careu, după ce a primit de la Gavra, dar portarul apără
♦Min 90 Darius Țieranu, accidentat, e înlocuit de Nenad Lalic
♦Min 88 2-1 Corner de pe dreapta bătut de Potecea, mingea ajunge la Ovidiu Herea, care reia la colțul lung, în plasă
♦Min 86 Gavra reia din 6 metri cu capul, pe lângă poartă
♦Min 85 Alexandru Mogoș e înlocuit de Tudor Călin și Ianis Mihart e schimbat cu Ioan Vermeșan
♦Min 85 Gavra trage din 11 metri, portarul respinge în corner
♦Min 80 Centrare din stânga, Mihart reia din 6 metri peste
♦Min 77 Atac al gazdelor, Sîrbu trage din 8 metri, din cădere, dar portarul reține
♦Min 69 Claudiu Moise e înlocuit de Adrian Sîrbu și David Ilie e înlocuit de Alexandru Gheorghe
♦Min 68 Alexandru Piftor înlocuit chiar când voia să bată cornerul de Nicolae Sofran. Muntean a strigat la arbitru de rezervă să nu se facă înlocuirea, dar acesta a replicat că se ceruse. Piftor se conformează
♦Min 64 Atac al bucureștenilor. Neacșu trage din apropierea colțului careului mare, partea stângă, la firul ierbii, dar portarul reține
♦Min 60 2-0 Execuție de manual a lui Cristian Gavra, la vinclu, din 14 metri. Atacantul era blocat, a evitat la șut, dar și-a dat seama că poate încerca o execuție tehnică
♦Min 58 Atac al Ripensiei, Mogoș primește în dreapta, la 23 de metri, de unde trage mult peste poartă
♦Min 57 Dragoș Huiban e înlocuit de Gabriel Șerban
♦Min 55 Potecea trage din 18 metri, dar mult peste poartă, după ce reușise să recupereze mingea
♦Min 52 Claudiu Herea e înlocuit de Alexandru Potecea
♦Min 52 Gavra trage din fața careului, portarul reține
♦Min 45+3 Claudiu Herea cade în careu, se dă penalty după ceva parlamentări. Ovidiu Herea trage, dar Dobre apară
♦Min 45 1-0 Gavra primește o pasă și scapă spre poartă. Un fundaș se culcă pe jos, încercând să-l blocheze, atacantul driblează, Gavrilaș iese disperat, Cristian Gavra îl driblează și pe el și înscrie. A fost offside nesemnalizat, iar Eugen Trică face scandal și arbitrul Omuț merge să poarte discuții cu el
♦Min 39 Indicațiile le dă tot Iulian Muntean. La un moment dat se răstește la colaboratorii de pe bancă, de unde se urla pe mai multe voci
♦Min 39 Contraatac al oaspeților, Claudiu Herea pătrunde în careu, până spre linia de aut, în dreapta. Trage pe corpul lui Dobre
♦Min 36 Zimța trage din fața careului, la firul ierbii. Gavrilaș reține
♦Min 28 Ianis Mihart trage de la 18 metri, portarul reține
♦Min 21 După o combinație de pase, Mogoș primește la 20 de metri, trage la poartă, dar mingea se duce pe lângă
♦Min 13 Atac al gazdelor, Stoi trage de la 25 de metri, peste
♦Min 12 Atac al gazdelor, Ovidiu Herea primește în dreapta, pătrunde în careu și trage de la 10 metri, dar nu destul pentru a-l învinge pe Dobre
♦La meci asistă circa 200 de spectatori
♦Min 11 După un început mai curajos al Ripensiei, prima ocazie mare o au oaspeții. Centrare din dreapta, de la 23 de metri central, Neacșu trage puțin peste poartă
♦Metaloglobus a ajuns azi-noapte la ora 12:00 la Timișoara, fiindcă avionul cu care a făcut deplasarea a avut întârziere
Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj).
Arbitru central: Sergiu Anton (Bucureşti). Arbitri asistenți: Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa) și Patrik Ștefan Sandu (Timișoara). Arbitru de rezervă: Claudiu Gaitin (Timişoara). Observator arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea). Delegat joc: George Constantinescu (Slatina).
Viitorul Pandurii: Opric – Dănescu, Core, Rogac, Pîrcălabu, Răsdan, Țegle, Vl. Toma, Dodoi, Al. Dulca, Cl. Dragu (cpt.)
Rezerve: Geantă – Chelariu, Ad. Stoian, Misarăș, Vulpe, Banu, Micle, Gîrbiță, P. Mitrică
Antrenor: Florin Stîngă
CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Monea, Natea (cpt.), R. Crișan, Arhirii – Curtean, Al. Luca – Mir. Manole, Ciocâlteu, Oct. Ursu – Gele
Rezerve: Silveanu – Vișa, Buzan, Tud. Man, Cîrstean, Rob. Boboc, Cărăruș, D. Ursu, Riza
Antrenor: Eugen Beza
♦Final de joc la Târgu Jiu, unde liderul CS Comunal Șelimbăr suferă prima înfrângere a sezonului și va pierde prima poziție. Viitorul Pandurii câștigă cu 1-0 și realizează o surpriză a etapei
♦Min 89 Răsdan îi pasează lui Dragu, atacantul gazdelor îl driblează pe Mitrovici, ieșit la marginea careului, dar, cu poarta goală, trimite peste transversală, din 14 metri
♦Min 82 Țegle trage puternic, de la 22 de metri, dar Mitrovici respinge, cu dificultate, din vinclu
♦Min 81 Ies Alexandru Ciocâlteu și Ciprian Natea, intră Lucian Buzan și Robert Boboc
♦Min 75 Raul Opric agață cu piciorul balonul trimis, din întoarcere, de Gele, din 8 metri
♦Min 71 Iese Gabriel Dodoi, intră Adrian Stoian
♦Min 70 Iese Vlad Toma, intra Alex Micle
♦Min 66 Dodoi recuperează la 22 de metri, pătrunde în careu și trimite balonul, de la 14 metri, pe lângă stâlpul din dreapta lui Mitrovic
♦Min 64 Iese Mircea Manole, intră Adrian Cîrstean
♦Min 62 Iese Alexandru Dulca, intră Paul Mitrică
♦Min 49 Manole recentrează cu capul pentru Ciocâlteu, al cărui șut, din 13 metri, trece pe lângă stâlpul din stânga lui Mitrovici
♦Min 48 Cornerul lui Dulca, de pe partea dreaptă, este reluat peste poartă de Țegle, din 8 metri, cu latul
♦Min 46 Ies Igor Arhirii și Alexandru Curtean, intra Robert Riza și Ion Cărăruș
♦Min 42 Dulca profită de indecizia fundașilor adverși, preia balonul în careu și din 8 metri lateral stânga nu reușește să-l învingă pe Mitrovici, care respinge cu piciorul
♦Min 39 Gele deviază pentru Manole, al cărui șut puternic, ușor din unghi, din 10 metri, este trimis în picioarele lui Opric
♦Min 32 Ciocâlteu centrază de pe partea dreaptă, iar Ursu, nemarcat în careu, reia cu capul, din 7 metri, chiar pe direcția cu Opric, care respinge de sub transversală
♦Min 23 Dodoi trimite cu efect, de la 20 de metri, în stânga portarului, dar Mitrovici șterge balonul și arbitrul acordă corner
♦Min 9 1-0 Lovitura de colț executată de Florin Răsdan, de la partea stângă de atac, este reluată cu capul, din 6 metri, de Alin Țegle
♦Min 3 Gele pătrunde în careu și trage din 13 metri, pe jos, iar Opric respinge cu dificultate
♦Min 2 Șutul lui Gele, de la 18 metri, trimis la firul iernii, este reținut de portarul Raul Opric
Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa).
Arbitru central: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba). Arbitri asistenți: Mihăiță Necula și Vlad Bârleanu (ambii din Bucureşti). Arbitru de rezervă: Marius Chițu (Târgovişte). Observator arbitri: Petre Radu (Bucureşti). Delegat joc: Lucian Cîrjă (Constanţa).
Unirea Slobozia: M. Contra – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.), Coadă, Ekollo, Boțogan, Rob. Silaghi, Cruceru, Cip. Rus
Rezerve: Păguraru – Bolohan, Milotin, Mih. Lemnaru, Afalna, Dorobanțu, M. Ciobanu, Gab. Lazăr, Golda
Antrenor: Constantin Enache (suspendat, în tribună)
FK Miercurea Ciuc: Gyenge – Gal-Andrezly, M. Kovacs, Kelemen (cpt.), Apro, Ivanovici, L. Kovacs, Panos, Jebari, El Sawy, Jelena
Rezerve: Moga – Nemanic, R. Takacs, Sandor, Csiszer, Schieb, Bărăbaș, T. Suciu, Csuros
Antrenor: Francisc Dican
♦Unirea Slobozia a rămas fără tribuna oficială, arsă peste noapte din cauza unui fulger care a lovit-o, dar a pierdut și meciul cu FK Miercurea Ciuc, scor 0-1
♦Min 90+1 Iese Florinel Ibrian și intră Gabriel Lazăr
♦Min 83 Șut Coadă de la 22 metri, portarul este depășit, mingea șterge bara din dreapta și iese afară
♦Min 81 Centrare Perju, Nemanic dă pe lângă minge, Bolohan pune latul dar mingea se duce pe lângă poartă
♦Min 80 Unirea rămâne și ea în 10 după ce Antonio Cruceru este eliminat pentru cumul de cartonașe galbene
♦Min 80 Iese Lorant Kovacs și intră Klemen Nemanic
♦Min 75 Iese Mickael Panos și intră Attila Csuros
♦Min 67 Intră Christo Bolohan și Christ Afalna, la Unirea, ies Ciprian Rus și Robert Silaghi
♦Min 58 Schimbări la ciucani. Ies Omar El Sawy, Petre Ivanovici și Soufiane Jebari și intră Toni Suciu, Marvin Schieb și Rareș Takacs
♦Min 57 Schimbare la Unirea. Iese Serges Ekollo și intră Denis Golda
♦Min 55 Alin Boțogan intră pe dreapta în careu, centrează, Rus șutează din prima de pe linia careului mic, dar apără portarul
♦Min 50 Șut violent al lui Perju, de la 25 de metri, mingea e respinsă cu greu de sub transversală de portar
♦Min 42 FK Miercurea Ciuc va continua restul meciului fără Richard Jelena, care a faultat din spate la mijlocul terenului și a primit al doilea cartonaș galben în acest meci. Pe primul l-a văzut în secunda 20, pentru lovire cu cotul
♦Min 40 Minge respinsă greșit de Mark Kovacs până la Ionuț Dinu, care șutează de la 11 metri, iar portarul prinde cu greutate
♦Min 35 Corner de pe stânga, execută Toma, mingea ajunge la marginea careului, Rus reia spectaculos din cădere și Apro scoate de pe linia porții
♦Min 23 0-1 Lorant Kovacs execută penalty-ul pe jos, în dreapta, și înscrie simplu, după ce Contra a sărit în partea opusă
♦Min 22 Arbitrul consideră fault în careul mic intervenția lui Cruceru asupra lui Ivanovici, iar arbitrul dictează penalty
♦Min 13 Ekollo, pasă în adâncime către Boțogan, acesta șutează din 12 metri lateral stânga, portarul Gyenge scoate de sub transversală
♦Min 5 Corner din dreapta pentru Unirea, execută Toma, mingea e prelungită pe spate de Perju și Ibrian reia cu capul, din 7 metri, pe lângă bara din dreapta
Stadion: CNAF Buftea sintetic (Buftea – Ilfov).
Arbitru central: Mihai Amorăriței (Câmpina). Arbitri asistenți: Damian Antal (Bacău) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă: Mădălin Dicu (Bucov – Prahova). Observator arbitri: Fevronia Ion (Craiova). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova).
Progresul Spartac: Mărgărit – Bardot, Parfeon, Leafu, Ed. Radu, Eug. Lixandru (cpt.), Purice, Andr. Grigore, Florică, Al. Dițu, Visic
Rezerve: Ciontoș – I. Tudorache, Petcu, Mih. Șandru, Boiangiu, M. Dumitru, Ustinescu, Tong, Ohaci
Antrenor: Andrei Erimia
FC Brașov: Micu – Jovanovic, Fustar (cpt.), Tud. Oltean, M. Burlacu, Vas. Constantin, R. Lazăr, Dumbravă, Spătaru, Angelov, Kirilenko
Rezerve: D. Mutu – Tudor Saim, Lambrinoc, Mitrov, Negrean, Lascu, Marc, Rz. Iorga, Joao Amorim
Antrenor: Dan Alexa
♦Progresul Spartac câștigă cu 2-1 meciul cu FC Brașov, cu goluri marcate în prelungiri. Al doilea dintr-un penalty controversat
♦Min 90+4 2-1 Ionuț Tudorache bate penalty-ul pe jos, slab, în stânga, însă portarul sare în partea opusă și Progresul Spartac preia conducerea
♦Min 90+2 Minge trimisă din stânga de Șandru, în careu, Petcu plonjează din fața lui Fustar și arbitrul dictează penalty, spre stupefacția jucătorilor Brașovului și inclusiv surprinderea celor de la Progresul Spartac. PEtcu acuză o lovitură în laba piciorului drept
♦Min 90+1 1-1 Centrare dintr-un corner din dreapta, Petcu deviază cu capul de la prima bară pe colțul lung, iar Mihai Șandru e nemarcat și îndeplinește o simplă formalitate din fața barei din stânga
♦Min 90 Tudorache înscrie, însă golul e anulat pentru offside
♦Min 87 Angelov șutează în bară
♦Min 79 Iese Igor Jovanovic și intră Andrei Marc
♦Min 78 Ies Eduard Radu și Stefan Visic și intră Nicolas Tong și Ionuț Tudorache
♦Min 76 Purice are un șut bun de la 20 de metri, respinge în corner Micu
♦Min 75 Fustar reia peste poartă din 8 metri
♦Min 66 Iese Eugen Lixandru și intră Mihai Șandru
♦Min 65 0-1 Rareș Lazăr primește la 22 de metri, preia, își așează mingea pentru un șut cu dreptul, trage, mingea atinge gazonul sintetic în fața lui Mărgărit și îl păcălește pe portar. Balonul intră în plasă după goalkeeperul a încercat să îl respingă cu mâna dreaptă, însă doar a deviat-o ușor. Gol și de portar
♦Min 63 Alexandru Tudor Saim intră pe teren în locul lui Kirill Kirilenko
♦Min 46 Iese Dan Spătaru și intră Eduard Lambrinoc, la FC Brașov. La Progresul Spartac, iese Alexandru Dițu și intră Giovanni Petcu
♦Min 44 Jovanovic reia cu capul din 6 metri, puțin pe lângă poarta gazdelor. Tot după un corner
♦Min 39 Parfeon, scăpat din marcaj, reia cu capul din 6 metri, puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Micu, după un corner
♦Min 37 Visic are un șut bun de la 20 de metri, respinge Micu în corner
♦Min 11 Purice trage de la 17 metri, peste transversală
♦Min 8 Dițu șutează de la marginea careului, lateral stânga, puțin peste poarta lui Micu
Stadion: Municipal (Dej – Cluj).
Arbitru central: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu). Arbitri asistenți: Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa) și Bianca Florea (Ploieşti). Arbitru de rezervă: Alexandru Nicolae Suvar (Sibiu). Observator arbitri: Octavian Șovre (Satu Mare). Delegat joc: Romeo Malac (Timişoara).
Unirea Dej: Railean – Burdeț, D. Pop, Dav. Maftei, Roș, Kereki (cpt.), Al. Militaru, Ad. Pop, Cocian, Al. Pop, Greu
Rezerve: Cl. Chindriș – Vomir, Chira, Vl. Bogdan, Călugăr, I. Frăsineanu, Fulga, Andr. Pop, Blaj
Antrenor: Dragoș Militaru
Unirea Constanța: Udrea (cpt.) – Chirițoiu, Ardelean, Ciuciulete, Șuteu, Cană, Coza, R. Gab. Zamfir, Pandele, Al. Enache, Ad. Niță
Rezerve: M. Popescu – Cireșoiu, Arnold, R. Trif, Șerbănescu, Lăcătuș, Rob. Tudor, L. Mitrică, Malama
Antrenor: Dacian Nastai
♦Unirea Dej câștigă in extremis meciul cu Unirea Constanța, întorcând rezultatul în prelungiri și, grație și celorlalte rezultate din această etapă, este noul lider al Ligii 2
♦Min 90+3 2-1 Acțiune în stânga, se centrează în careu, mingea reluată cu capul este respinsă greșit de un fundaș, la același jucător care a trimis cu capul, acesta șutează din 2 metri și portarul blochează, balonul sare din nou la un jucător al Unirii, iar acesta îl vede liber în centru pe Angelo Cocian, îi trimite și mijlocașul pune latul din 4 metri și marchează. E entuziasm maxim la Unirea Dej, cu toată banca de rezerve intrată pe teren pentru a sărbători acest al doilea gol.
♦Min 90 1-1 Centrare din dreapta careului, Florin Blaj reia cu stângul, din colțul careului mic, pe jos, la prima bară, printre picioarele unui fundaș și pe sub portar
♦Min 84 0-1 Minge respingă în față din careul mic, Andrei Pandele preia larg la 25-30 de metri și șutează puternic cu dreptul, lângă bara din dreapta, aproape de vinclu, surprinzându-l pe Railea ușor ieșit în față
♦Min 78 Vlad Bogdan și Florin Blaj intră în locul lui Adrian Pop și Alex Pop
♦Min 76 Frăsineanu trage de la distanță, pe lângă poartă
♦Min 72 Alex Pop bate pe lângă poartă lovitura de pedeapsă, cu golakeeperul sărit în partea opusă
♦Min 71 Fulga driblează doi adversari în careu advers, este faultat și arbitrul dictează penalty
♦Min 64 Enache profită de o gafă a lui Kereki, rămâne singur cu Railean, dar portarul blochează și salvează golul
♦Min 58 Intră Gabriel Fulga și Ionuț Frăsineanu și ies Alex Militaru și Răzvan Greu
♦Min 57 Greu șutează peste poartă din interiorul careului
♦Min 52 Maftei centrează de pe dreapta, în fața porții, dar Alex Pop nu ajunge la minge, în 2 metri
♦Min 43 Cristian Chira intră pe teren în locul lui Daniel Pop, accidentat și scos cu ambulanța de pe teren
♦Min 37 Chirițoiu șutează foarte bine, mingea e deviată și se duce puțin pe lângă poartă
♦Min 34 Cocian are o execuție spectaculoasă din marginea careului mare, din semi-foarfecă, Udrea prinde
♦Min 30 Adrian Pop își încearcă ținta de la distanță, mingea e deviată, reține Udrea
♦Min 22 Ardelean șutează de puțin pe lângă poartă
♦Min 21 Alex Pop trage din întoarcele, din 3 metri, Udrea parează
♦Min 20 Roș are un șut lobat din stânga, Udrea scoate mingea de sub transversală
Stadion: ”Viorel Mateianu” (Baia Mare – Maramureş).
Arbitru central: George Cătălin Roman (Timişoara). Arbitri asistenți: Csaba Antal (Baciu – Cluj) și Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă: Mircea Salomir (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Ştefan Szilaghi (Satu Mare). Delegat joc: Sabou Daniel (Zalău).
Minaur Baia Mare: Băilă – Ct. Alexe, Rz. Lazăr, D. Simion, Al. Stoian, Gneba, Donca, Raph. Stănescu, Chinde, Ciocan, Cip. Stanciu (cpt.)
Rezerve: Al. Costache – D. Matei, Rotar, Ius. Neacșu, Oiță, Bakare, Muacir, Chitaș, Potcoavă
Antrenor: Ciprian Danciu
CSM Slatina: I. Pop – Gherghe, Al. Popovici, Doman (cpt.), Dav. Oprescu, Sălcianu, Trancă, D. Toma, Al. Dinu, Mitran, Trașcu
Rezerve: Preduț – Neicu, A. Stan, Alexandre Oliveira, M. Manea, Necșulescu, Cr. Dinu, C-tin. Radu, Leață
Antrenor: Daniel Oprescu
♦Minaur Baia Mare întoarce scorul în repriza secundă și se impune cu 2-1 în fața Slatinei
♦Min 78 2-1 Bogdan Rotar înscrie pentru Minaur și băimărenii întorc scorul
♦Min 74 1-1 Minge lungă din dreapta preluată de Bakare, care așează scurt pentru Mucir, iar acesta pasează excelent printre. Alexandru Stoian se demarcă bine în careu, rămâne singur cu portarul și înscrie cu un șut plasat
♦Min 73 Corner din stânga, mingea țopăie și ajunge în fața porții, Stoian o deviază pe poartă și Dorin Toma respinge de pe linia porții și își salvează echipa de la gol
♦Min 68 Sergiu Ciocan bate cu stângul o lovitură liberă de la circa 20 de metri central, mingea lovește bara din dreapta
♦Min 58 Alexandre Oliveira cere mingea și o primește în fața careului, trage plasat cu dreptul și mingea lovește transversala, aproape în vinclul din dreapta, și revine în teren
♦Min 55 Ciocan aveansează din dreapta în centru, așează pentru Stanciu, care trage cu dreptul, plasat, mingea lovește bara din dreapta, revine în joc, iar Bakare, scăpat din marcaj, încearcă să reia cu capul din 6 metri, însă mingea e prea jos și o lovește greșit, cu capul, apoi cu genunchiul, iar Sălcianu degajează din 5 metri
♦Min 24 0-1 Doman, nemarcat, centrează cu ușurință din dreapta careului, Andrei Trașcu se demarcă excelent în fața careului mic, de unde pune capul din 6 metri și înscrie simplu. Defensiva Minaurului, dezastruoasă la această fază
sâmbătă, 3 septembrie 2022, ora 11:30
Stadion: Oţelul (Galaţi).
Arbitru central: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş). Arbitri asistenți: Iulian Cătălin Brînză (Botoşani) și Cosmin Cercel (Piatra Neamţ). Arbitru de rezervă: Marius Naidin (Piteşti). Observator arbitri: Ion Olteanu (Bucureşti). Delegat joc: Petre Badea (Tulcea).
SC Oțelul: Dur-Bozoancă – Sil. Rus, Yabre, Azinovic, Nedelea – Cisotti, I. Neagu (cpt.), Gorovei – Laur. Maxim, Cîrjan, A. Nica
Rezerve neutilizate: R. Pop – Sîrghi, Markovic, Jardan, Bokhashvili, Mitoi, Mih. Adăscăliței, Berisha, Farcaș
Antrenor: Dorinel Munteanu
Poli Timișoara: Kurich – D. Radu, Tsvetkov, Germino, Bocșan, Oanea – Sil. Pană, Plantak, Pureca – Rz. Milea, Bîrnoi (cpt.)
Rezerve: Isvoranu – Boariu, Mada, Taub, M. Andone, C. Jurj, Tangulea, Bătănași, Mudrazija
Antrenor: Bogdan Andone
♦SC Oțelul Galați câștigă la limită, cu 1-0, meciul cu Poli Timișoara
♦Min 90+2 La SC Oțelul, iese George Cîrjan și intră Yevhen Bokascvili. La Poli, intră Armin Mada și iese Karlo Plantak
♦Min 85 Iese Alin Nica și intră Vanja Markovic
♦Min 73 Iese Cosmin Bîrnoi și intră Marin Mudrazija
♦Min 70 ”Secundul” Politehnicii, Antonio Foale, primește cartonașul roșu pentru proteste
♦Min 66 Ies Laurențiu Maxim și Răzvan Gorovei și intră Mario Mitoi și Vasile Jardan
♦Min 60 La Poli, ies Denis Radu și Răzvan Milea, intră Ionuț Bătănași și Adrian Tangulea
♦Min 46 Denis Boariu intră în locul lui Dan Pureca
♦Min 31 Ocazie imensă pentru gălățeni. Lovitură liberă din dreapta, Cîrjan reia cu capul din 7 metri central spre dreapta, mingea este atenuată de noroiul din fața porții și se întreaptă spre aut de poartă, Cisotti, nemarcat, urcă la acea bară și reia din 2 metri pe lângă poartă
♦Min 3 1-0 Neagu bate un corner din dreapta, Yabre, aflat la bara a doua, reia cu capul din 5 metri spre colțul lung, Răzvan Gorovei e acolo și împinge mingea din fața porții în plasă
duminică, 4 septembrie 2022, ora 11:00
Stadion: Concordia 2 (Chiajna – Ilfov).
Arbitru central: Claudiu Marcu (Constanţa). Arbitri asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş). Arbitru de rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observator arbitri: Ionuț Borcan (Ploieşti). Delegat joc: Adrian Petre (Buzău).
♦Min 71 0-1 Centrare din stânga, mingea este deviată în sus dintr-un duel aerian, Daniel Iglesias preia, îl fentează pe Stănică și își așează mingea pentru un șut cu dreptul, trage din 10 metri și înscrie la colțul lung, în dreapta. Fanii dinamoviști își fac simțită prezența pe stadion abia acum, după gol, și încep să strige în cor numele clubului. Până acum au fost simpli spectatori
luni, 5 septembrie 2022, ora 16:30
Stadion: Gloria (Buzău).
Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa). Arbitri asistenți: Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe) și Daniel Călin (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Ionuț Constantinescu (Galaţi). Observator arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
♦Min 63 2-1 Adrian Ungureanu, abia intrat pe teren, bate penalty-ul cu sânge rece, jos, lângă bara din stânga, iar Stoian a sărit în partea opusă
♦Min 62 Olaru pătrunde în careu și este tras de tricou de Daniel Vîrtej, iar arbitrul, aproape de fază, dictează penalty și cartonaș galben. Daniel Vîrtej avea deja un cartonaș galben luat în acest meci, astfel că este eliminat
♦Min 56 2-0 Valentin Alexandru marchează din penalty în dreapta, cu siguranță, după ce Trifon a plonjat în partea opusă careului
♦Min 55 Neicuțescu trimite în față, în careu, Trebotic reia din 15 metri mult în sus și Trifon prinde, însă Andrei Olaru intră neglijent și îl călcă pe călcâi pe Trebotic, iar arbitrul dictează penalty ;i cartonaș galben
♦Min 25 1-0 Centrare a lui Honciu din corner, din dreapta, Dinko Trebotic reia cu capul din circa 10 metri ușor lateral stânga spre colțul lung, Lopez plonjează și încearcă să devieze, însă nu ajunge, iar mingea merge în gol, în ciuda încercării lui Trifon de a evita golul
vineri, 2 septembrie 2022, ora 16:30
Stadion: Steaua (București).
Arbitru central: Robert Avram (Piteşti). Arbitri asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) și Daniel Vlase (Galaţi). Arbitru de rezervă: Eduard Ioniță (Tulcea). Observator arbitri: Laurenţiu Vărgatu (Brăila). Delegat joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş).
♦Min 89 2-1 Minge recuperată în flancul drept, se pasează în fața careului la Alin Roman, care încearcă o pasă filtrantă, însă trimite în Walace, iar din acesta balonul ricoșează în stânga, norocos pentru Mikhaylo Plokhotnyuk. Ucraineanul preia și șutează la rădăcina barei din stânga, fără șanse pentru Dincă
♦Min 63 2-0 Degajare lungă a portarului Dincă, Finica lasă mingea să pice, apoi trimite slab cu capul înapoi spre propriul portar, din colțul careului, Adrian Popa e atent și reia din prima, lobat, peste Knoflach și înscrie la colțul lung
♦Min 22 1-0 Pasă din centru în stânga terenului pentru Dragoș Gheorghe, acesta centrează perfect cu dreptul, în fața porții, Bogdan Chipirliu se demarcă bine, pune capul din 6 metri și înscrie cu capul în vinclul din dreapta, fără speranțe pentru Knoflach
https://liga2.prosport.ro/special/opinii/cum-a-ajuns-destinul-lui-dinamo-pe-mana-unui-fost-pretendent-la-sefia-sri-editorial-andrei-trifan-19243629
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1630-in-deschiderea-etapei-a-5-a-a-ligii-2-echipa-lui-oprita-revine-terenul-unde-ultima-data-a-fost-umilita-19243553
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-2-cupa-romaniei-astazi-au-loc-primele-12-meciuri-din-aceasta-faza-a-competitiei-csc-dumbravita-si-cs-tunari-sunt-calificate-direct-in-turul-urmator-19243280
https://liga2.prosport.ro/special/alexandru-pelici-la-prima-experienta-ca-selectioner-i-a-luat-locul-lui-adrian-vasii-la-nationalei-u19-a-romaniei-este-o-onoare-si-o-provocare-pentru-mine-19243503