FC Hermannstadt n-a avut mari probleme în a câștiga și meciul retur din play-off cu Concordia Chiajna. După 2-1 la Mediaș, sibienii au trecut cu 3-1 la Chiajna de echipa lui Ianis Zicu, una modestă în această grupă de promovare, deși are jucători cu experiență și stabilitate financiară.
Daniel Paraschiv a deschis scorul în minutul 25 al jocului, după un corner gândit de acasă de sibieni. Balaure a bătut lung, Mino Sota a recentrat în fața porții, pe bara a doua, iar atacantul împrumutat de la CFR Cluj a marcat simplu cu capul. Oroian (32) putea marcat și el la scurt timp, însă Aldescu a reținut de această dată lovitura de cap a mijlocașului sibienilor.
A înscris însă Paul Batin pentru Concordia, la a treia încercare. Experimentatul vârf a trimis lung în față, Batin (39) a pătruns în careu și l-a învins cu Iliev. Anterior, în debutul jocului, Batin a scăpat singur cu portarul, însă bulgarul i-a ciupit mingea în 6 metri (3), iar în minutul 15 a ratat o reluare cu capul dintr-o poziție bună, trimițând puțin pe lângă bara a doua.
În partea secundă, sibienii au revenit rapid la conducere, după ce Pancea a centrat din dreapta, Paraschiv a trimis mingea cu capul în transversală, balonul a revenit în joc, iar Ionuț Nastăsie (50) a înscris cu capul din 5 metri.
Ritmul jocului a scăzut apoi mult, Concordia neavând deloc reacție, deși Zicu a tot schimbat jucători. Plazonja (79) a trimis slab pe poartă, fără probleme pentru Ilie, iar golul lui Matiș (81) a fost anulat pentru un fault în atac.
Spiritele s-au liniștit de tot după un contraatac pornit de Bucuroiu, Buhăcianu a pătruns în careu și l-a servit ideal pe Andrei Blejdea (89), care a îndeplinit o simplă formalitate.
S-a terminat 3-1 și FC Hermannstadt (56 puncte) revine cel puțin până sâmbătă pe locul 2, direct promovabil, trecând cu două puncte peste ”U” Cluj și venind la doar un punct de liderul Petrolul, acestea două încă nejucând în această etapă. Concordia a rămas cu 40 de puncte și se menține pe locul 5, de unde oricum nu putea urca sau pica.
În runda următoarea, Concordia joacă în deplasare la Unirea Slobozia (4 mai, ora 16:30), în timp ce FC Hermannstadt va evolua acasă cu Petrolul (5 mai, ora 20:00).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Paul Batin 39′ / Daniel Paraschiv 25′, Ionuț Năstăsie 50′, Andrei Blejdea 89′
Concordia Chiajna: Aldescu – Borța, Marc (cpt.), Palmeș, Taub (Cherecheș 46′) – D. Codrea, N. Roșu (Bg. Barbu 84′) – Matiș, N. Popescu (Nic. Pîrvulescu 68′), Ad. Voicu (Sokovic 68′) – Batin (Plazonja 60′)
Rezerve neutilizate: D. Moldovan – Ct. Alexe, Pintilie, M. Dumitru
Antrenor: Ianis Zicu
FC Hermannstadt: Iliev – Pantea, Bejan, I. Stoica (cpt.), Opruț – Alhassan (I. Năstăsie 46′), Mino Sota, Biceanu – Balaure (Blejdea 77′), D. Paraschiv (Buhăcianu 59′), Al. Oroian (Bucuroiu 67′)
Rezerve neutilizate: I. Pop – Antoche, Tomșa, Issah, Hora
Antrenor: Marius Măldărășanu
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov). Arbitru: Robert Avram (Piteşti). Asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş). Rezervă: Mihail Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea). Observatori: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).
♦Min 90+5 Final de partidă la Chiajna. FC Hermannstadt câștigă cu 3-1 meciul cu Concordia, fără să se chinuie prea mult, la fel cum a făcut-o și la Mediaș, în tur. Sibienii revine pe locul 2, devansând ”U” Cluj cu două puncte și apropiindu-se la doar un punct de liderul Petrolul, pe care îl va întâlni în runda următoare, pe teren propriu. ”U” Cluj și Petrolul încă n-au jucat în această etapă
♦Min 90+4 Matiș avansează pe centru și șutează din circa 20 de metri, peste poartă, ușor în dreapta
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute
♦Min 89 1-3 Fază de contraatac a sibienilor, Bucuroiu primește în propria jumătate și pasează în față pentru Buhăcianu, care pleacă din poziție la limită de a fi offside, pătrunde în careu și trimite în centru, lăsându-l pe Andrei Blejdea singur cu poarta goală, iar atacantul venit de la ”U” Cluj îndeplinește o simplă formalitate
♦Min 84 ⇐⇒ Iese Neluț Roșu și intră Bogdan Barbu, la Concordia
♦Min 81 Matiș înscrie din colțul dreapta al careului mic, cu o execuție spectaculoasă, la bara a doua, lăsându-l pe Iliev fără reacție, însă golul e anulat, pe motiv că mijlocașul Concordiei și-a împins adversarul direct
♦Min 79 Centrare înaltă din dreapta, Plazonja reia cu capul din 7 metri central, spre dreapta, însă Iliev reține
♦Min 77 ⇐⇒ Iese Silviu Balaure și intră Andrei Blejdea
♦Min 68 ⇐⇒ Dublă schimbare și la Concordia. Ies Nini Popescu și Adrian Voicu și intră Nicolae Pîrvulescu și Nemanja Sokovic
♦Min 67 ⇐⇒ Iese Alexandru Oroian, care acuză și el probleme musculare, și intră Cosmin Bucuroiu
♦Min 64 ||| Alexandru Pantea vede și el cartonașul galben
♦Min 62 ||| Adrian Voicu primește cartonașul galben după ce îl faultează din spate, ținându-l, pe Ionuț Biceanu
♦Min 60 ⇐⇒ La Concordia, iese Paul Batin și intră Stjepan Plazonja
♦Min 59 ⇐⇒ Valentin Buhăcianu intră pe teren în locul lui Daniel Paraschiv, accidentat
♦Min 58 Daniel Paraschiv acuză probleme musculare la piciorul drept și cere înlocuirea sa
♦Min 54 Năstăsie șutează din marginea careului peste poarta lui Aldescu. În această repriză, în spatele portarului Concordiei se află cei câțiva fani ai echiei sibiene veniți la meci
♦Min 50 1-2 Pantea centrează din dreapta, Paraschiv reia cu capul la poartă, mingea lovește transversala, revine în jos și Ionuț Năstăsie, urcat în careu, înscrie cu capul din 5 metri
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ La pauză, la Concordia, intră Alexandru Cherecheș în locul lui Carol Taub, iar la FC Hermannstadt Ionuț Năstăsie i-a luat locul lui Baba Alhassan
♦||| În drumul către vestiare, Baba Alhassan a primit cartonașul galben pentru proteste
♦Min 45+2 Pauză la Chiajna. Concordia și FC Hermannstadt sunt la egalitate, scor 1-1, după ce sibienii au marcat primii, prin Daniel Paraschiv, iar ilfovenii au egalat prin Paul Batin
♦Min 45+1 Biceanu avansează în dreapta careului, fentează și așează înspre centru pentru pătrunderea lui Pantea, care șutează din prima din 16 metri, la prima bară, însă mingea trece pe lângă poartă. Aldescu plonjase acolo
♦Min 39 1-1 Marc pasează lung în față, direct pe Paul Batin, care preia cu dreptul și pătrunde în careu, protejează în fața lui Bejan și finalizează de lângă Iliev și aduce egalarea pentru Concordia
♦Min 36 Balaure are un șut slab la poartă, din afara careului, Aldescu prinde
♦Min 32 Centrare din stânga a lui Opruț în careul ilfovenilor, Oroian reia cu capul pe poartă dintre doi adversari, din 6 metri, însă o face pe direcția lui Aldescu, care reține
♦Tot Paraschiv a înscris pentru FC Hermannstadt și în meciul tur din play-off dintre cele două echipe. Atacantul de 23 de ani, împliniți la 24 aprilie, a înscris al cincilea gol al său pentru FC Hermannstadt, în zece meciuri.
♦Min 25 0-1 Balaure bate lung și înalt un corner din stânga, în partea opusă, Mino Sota e acolo, în 7 metri lateral dreapta, de unde recentrează din prima pe bara a doua, în direcția de unde venise mingea, iar Daniel Paraschiv, nemarcat în 5 metri, pune capul și trimite în poartă la prima bară. A părut o fază fixă gândită dinainte să decurgă astfel
♦Min 24 Balaure trage din marginea careului, pe centru, pe direcția lui Aldescu, care prinde fără probleme
♦Min 23 Opruț e lovit de minge în mână în propriul careu, jucătorii Concordiei cer penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue și Hermannstadt ajunge în atac
♦Min 20 Biceanu încearcă un șut din afara careului, din lateral dreapta, însă o face mult peste poartă. Ritm modest de joc până acum
♦Min 15 Centrare din dreapta, Batin se demarcă bine în careul oaspeților, însă doar șterge mingea cu capul și o deviază pe lângă bara a doua. Batin era într-o poziție excelentă de a înscrie, dacă ar fi ajuns ca lumea la minge și ar fi trimis pe poartă
♦Min 3 Pasă pe culoar în careul sibienilor, Batin scapă singur cu portarul, însă Iliev agață mingea și o deviază în stânga și evită o mare ocazie de gol a Concordiei
♦Min 1 A început partida de la Chiajna, cu lovitura de start dată de Neluț Roșu
Etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2 începe astăzi seară, joi, de la ora 20:00, cu meciul dintre Concordia Chiajna și FC Hermannstadt, echipele situate pe locul 5, respectiv 3 în grupa de promovare în Liga 1, despărțite de 13 puncte.
Concordia Chiajna vine după trei eșecuri consecutive înregistrate în cele șase etape de play-off, turneu în care a obținut doar patru puncte până acum. În ultimul meci a cedat cu 0-3 în Ghencea, cu Steaua.
Pe teren propriu, echipa ilfoveană a început play-off-ul cu o remiză, 2-2 cu Steaua, apoi a câștigat jocul cu Unirea Slobozia (1-0), iar în ultimul joc de acasă a cedat cu 0-1 cu Petrolul.
Concordia e în continuare pe locul 5 în play-off, poziție de pe care a și intrat în acest turneu, însă acum diferența de puncte față de primele trei clasate a crescut simțitor, astfel că nu-i rămâne decât locul al doilea de baraj, pe care îl va primi chiar dacă nu va termina pe 4, fiindcă Steaua, echipa aflată acum pe 4, nu are drept de promovare.
Cristian Tănase, președintele Concordiei, a vorbit pentru Liga2.ro despre momentul modest pe care îl traversează echipa pe care o reprezintă și a pus tunurile pe jucători! Conducătorul s-a săturat de înfrângeri, de jocuri modest, de puncte pierdute și nu a menajat fotbaliștii.
”Sperăm să jucăm mai bine în ultimele patru etape, ca să putem accede la baraj. Dacă jucătorii nu își vor reveni, nici barajul nu îl vor prinde. (N.r. – Sunteți supărat pe ce se întâmplă?) Da, sigur că da! Nu e normal să fii supărat pe prestația echipei, pe joc, pe lipsa de atitudine, pe lipsa de implicare? E normal să fiu supărat!
Nici în sezonul regular nu am avut o prestație solidă, de o echipă care vrea să promoveze. Am avut câteva rezultate bune, dar, în rest, rezultate la limită, victorii chinuite, joc modest. Speram să facem o altă figură în play-off, să jucăm ca o echipă care vrea promovarea. Așa, arătăm doar ca o echipă de Liga 2. Avem în play-off o singură victorie și un egal.
Am vorbit cu jucătorii de m-am plictisit! Vă dau cuvântul meu de onoare că am vorbit de șapte-opt ori. Toți i-am motivat, conducători, antrenori, i-am încurajat, i-am susținut, dar pe teren ce putem să le facem? Sunt două chestiuni. O anumită lipsă de valoare, cu lipsă de implicare, dar nu înțeleg de ce, pentru că au avut tot ce și-au dorit.
De la condiții, până la plăți făcute la timp. Bonusuri de Liga 1. Nici în Liga 1 nu se joacă pe bonusurile pe care le dăm. Nu a trebuit decât să își facă meseria. Ce putem să le facem în timpul jocului? Ei decid atunci, cum se pregătesc, cum se antrenează. Supărarea e mare. Am pierdut cu Cluj fără drept de apel, Hermannstadt ne-a bătut. Ce să zic?”, e doar o parte a interviului acordat pentru Liga2.ro de Cristian Tănase. Președintele e decis să spargă ”gașca” dacă nu se promovează, iar Ianis Zicu are postul de antrenor asigurat.
FC Hermannstadt are o serie de șapte meciuri fără eșec, însă în ultimele patru are trei remize la scorul de 0-0. Echipa antrenată de Marius Măldărășanu e la a treia deplasare consecutivă, după 4-1 în Ghencea cu Steaua și 0-0 la Slobozia cu Unirea.
Acest din urmă egal a dus la coborârea echipei pe locul 3 în clasament, poziție de baraj de promovare, după ce ”U” Cluj a câștigat acasă derby-ul cu Petrolul (scor 3-1) și a depășit-o cu un punct.
Marius Măldărășanu speră ca jucătorii săi să se adapteze repede la condițiile de joc, fiindcă partida va avea loc pe un teren cu iarbă sintetică, și spune că obiectivul clubului este în continuare clasarea pe un loc direct promovabil.
”Au mai rămas patru finale. Până la urmă, cel mai important meci este următorul. Jucăm la Concordia, pe un teren sintetic, teren dificil pentru echipele care pasează, dar trebuie să ne adaptăm repede și mergem doar la victorie, pentru că obiectivul nostru este promovarea, dar ne dorim o promovare directă”, a spus Măldărășanu despre partida cu Concordia.
Pentru acest meci, căpitanul Petrișor Petrescu este în continuare indisponibil, după întinderea musculară suferită în urmă cu două etape, la jocul cu Steaua, însă este apt Ionuț Stoica, al doilea căpitan din lot, care a absentat și el din motive medicale la partida de la Slobozia. În schimb, FC Hermannstadt l-a pierdut pentru restul sezonului pe mijlocașul sub vârstă Călin Popescu, unul dintre cei mai în formă jucători pe care i-a avut în acest an.
În acest moment, cu trei etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 2, FC Hermannstadt ocupă locul 3, cu 53 de puncte, de baraj de promovare, în timp ce Concordia Chiajna se află pe poziția a 5-a, cu 40 de puncte.
Echipa sibiană este neînvinsă în acest play-off, având trei victorii și trei remize, în timp ce cea ilfoveană are o victorie, un egal și patru eșecuri.
În meciul tur din play-off, FC Hermannstadt a învins-o cu 2-1, la Mediaș, pe Concordia, prin golurile marcate de Daniel Paraschiv (17) și Baba Alhassan (67), respectiv Azdren Llullaku (45+2).
În sezonul regular, cele două echipa au remizat la scorul de 0-0 la Chiajna, în etapa a 16-a, ultima disputată în 2021.
În istoria lor, cele două echipa s-au mai întâlnit de alte patru ori, în Liga 1. Au fost înregistrare, în ordine, următoarele rezultate: 2-0 pentru Concordia la Chiajna, 2-1 pentru FC Hermannstadt la Târgu Mureș, 2-2 la Chiajna și 1-0 pentru sibieni pe stadionul Municipal din Sibiu.
Meciul de astăzi, programat de la ora 20:00, pe stadionul Concordia din Chiajna, va fi arbitrat de centralul Robert Avram (Piteşti) și de asistenții Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş). Arbitru de rezervă este Mihail Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea), iar observatori au fost delegați Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).
Centralul Robert Avram este un arbitru din lotul de Liga 2, care în acest sezon a condus opt meciuri din eșalonul secund în sezonul regular și unul din cadrul play-off-ului, unul în sezonul regular din Liga 1 și altul în play-out-ul Ligii 1, pe lângă altele din Liga 3 sau Cupa României.
Pe Concordia a arbitrat-o în jocul din Cupa României câștigat cu Progresul Spartac (6-5 după l.d.d.), dar și în meciul cu Poli Timișoara din campionat (scor 0-0 la Chiajna). Pe FC Hermannstadt a arbitrat-o în partida de la Giurgiu cu Astra (scor 5-0).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/pierdere-grea-pentru-fc-hermannstadt-calin-popescu-s-a-accidentat-si-e-incert-pentru-restul-sezonului-ce-spune-marius-maldarasanu-despre-modul-in-care-jucatorii-sai-se-motiveaza-pentru-a-reusi-prom-19228954
https://liga2.prosport.ro/seria-1/tensiuni-maxime-la-concordia-chiajna-fotbalistii-au-prime-de-liga-1-dar-evolutiile-din-play-off-sunt-modeste-cristian-tanase-a-armat-tunurile-daca-luau-campionatul-nu-i-19228904
https://liga2.prosport.ro/seria-1/doua-meciuri-in-maximum-o-saptamana-pentru-echipele-participante-in-play-off-ul-ligii-2-programul-etapelor-7-si-8-petrolul-steaua-se-joaca-duminica-19228730