Ripensia și-a anulat al doilea amical din această iarnă, de teamă ca jucătorii să nu se infecteze cu coronavirus înaintea cantonamentului din Turcia

Anda DELIU 27 Jan. 2022, 12:15 Liga 2
Ripensia și-a anulat al doilea amical din această iarnă, de teamă ca jucătorii să nu se infecteze cu coronavirus înaintea cantonamentului din Turcia

Ripensia Timișoara ar fi urmat să aibă un meci de pregătire săptămâna aceasta, la Deva, cu echipa din Liga 3 din orașul de la poalele Cetății. Partida a fost însă anulată, la fel cum s-a întâmplat și cu primul amical programat al roș-galbenilor, cu ”FC U” Craiova.

Ripensia se teme de coronavirus

Deși are majoritatea jucătorilor din lot vaccinați, Ripensia a anulat meciul de sâmbătă cu CSM Deva, deoarece se teme ca, la o deplasare în județul vecin Timișului, jucătorii ar putea contacta coronavirusul, pe care îl pot lua foarte bine și din Timișoara, unde rata de infectare a depășit 20/1000.

”Având în vedere numărul mare de infectări cu COVID-19 din ultimele zile, înregistrat la nivel local și național, s-a luat decizia ca, în scop preventiv, partida de verificare din deplasare, cu CSM Deva, programată inițial pentru ziua de sâmbătă, 29 ianuarie, să fie anulată. În rest, programul de jocuri de pregătire din următoarea perioadă rămâne neschimbat”, a anunțat Ripensia pe site-ul său.

Echipa lui Florin Fabian a jucat până acum un singur amical

Ripensia ar fi urmat să aibă primul meci amical în jurul datei de 19 ianuarie, la Drobeta Turnu Severin, cu ”FC U” Craiova. Partida a căzut, deoarece oltenii ar fi dorit să joace mai devreme, iar bănățenii nu puteau, după ce s-au reunit abia la 12 ianuarie.

Astfel, clubul timișorean a jucat până acum un singur meci de verificare, cu echipa de Liga 4 CS Comloșu Mare, cu care a remizat la scorul de 2-2.

Din Liga 2, echipa care a jucat cele mai multe amicale până acum este CS Comunal Șelimbăr, cu nu mai puțin de patru jocuri de verificare. Alții, precum concitadina Ripensiei, Poli, nu au jucat încă niciun amical și nici nu vor juca săptămâna aceasta.

În 3 februarie, ripensiștii pleacă în Turcia, acesta fiind motivul precauției anti-covid. În data de 2, echipa are programat un amical cu Avântul Periam, echipa de Liga 3. În Antalya, deocamdată Ripensia are antamate două jocuri de pregătire cu Kazanka (Liga 3 Rusia), la data de 6 februarie, și cu FC Merani Tbilisi (Liga 2 Georgia), în data de 8 februarie.

Foto: Sebastian Tătaru / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-junior-trecut-ultima-data-pe-la-cfr-cluj-este-a-doua-achizitie-a-iernii-la-ripensia-19216947

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-remizat-cu-cs-comlosu-mare-o-echipa-din-liga-4-la-primul-amical-al-iernii-florin-fabian-a-absentat-din-motive-medicale-19217170

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-semnat-cu-nebojsa-ivancevic-jucatorul-sarbo-croat-a-jucat-ultima-data-in-slovenia-stiu-ca-este-un-fotbal-bun-in-romania-19216681

Anda DELIU 27 Jan. 2022, 12:15 Liga 2
Pe aceeași temă