FK Miercurea Ciuc a mai făcut o achiziție, ajungând la a doua venire în actuala fereastră de transferuri. A fost repatriat fundașul central Daniel Vita, în vârstă de 19 ani, întors de la echipa a doua a maghiarilor de la Academia Pușcaș. Tânărul a fost prezent la reunirea ciucanilor, de miercuri, 12 ianuarie.
Daniel Vita a plecat în 2018 de la FK Miercurea Ciuc, jucând pentru echipele ”under” ale Academiei Pușcaș, dar din ianuarie 2020 a fost promovat la echipa secundă a maghiarilor.
FK Miercurea Ciuc a decis să îl ia înapoi, după cum a anunțat într-un comunicat emis pe site-ul oficial, iar antrenorul Valentin Suciu intenționează să se bazeze destul de mult pe el:
”Echipa noastră de Liga 2 a început să se pregătească astăzi, pe plan local.
Echipa pregătită de Valentin Suciu și Bajko Barna a început ziua cu vizita medicală în această dimineață, iar apoi s-a pregătit pe gazonul artificial de lângă Arena Eross Zsolt. Antrenamentul s-a desfășurat într-o dispoziție bună în ciuda frigului, cu un cadru de aproximativ 32 de persoane. Pe lângă plecatul David Bor, în echipă s-au întors doi jucători Balazs Csiszer și Daniel Vita, primul de la Sepsi OSK și cel din urmă de la Academia Pușcaș. Antrenorul principal Valentin Suciu este încrezător că amândoi se vor integra în curând în echipă, pentru că va miza pe ei. El a adăugat că știe că amândoi vor să-și demonstreze, în primul rând, că sunt capabili de mai mult și are încredere că vor putea atinge nivelul așteptat. Antrenorul Suciu a mai spus că nu dorește schimbări mari în cadrul echipei, dar este nevoie și ca jucătorii de la academie să aibă ocazia să arate ce pot”.
După cum se știa, FK Miercurea Ciuc va merge în Antalya pentru cantonament, dar după două săptămâni de pregătiri pe plan local. În Turcia vor avea loc și câteva meciuri amicale, în număr de cinci. Apoi, ciucanii vor reveni în România și vor continua pregătirile până la reluarea campionatului.
”În ceea ce privește pregătirea, echipa se va antrena acasă pentru două săptămâni și jumătate, iar apoi va urma un cantonament de două săptămâni în Antalya, după care se va antrena din nou la Miercurea Ciuc, până la începutul ligii. Valentin Suciu simte că are destul timp să pregătească jucătorii și este încrezător că perioada va trece fără accidentare. Se vor disputa cinci amicale în Turcia, în timp ce la 22 ianuarie va avea loc un amical cu echipa noastră U19, acasă, iar Odorheiu Secuiesc va fi adversar la 26. Campionatul se va relua la 26 februarie, iar adversară va fi Unirea Dej”, se mai arată în comunicatul formației din Miercurea Ciuc, dintr-o traducere cât de cât exactă din limba maghiară.
Anterior venirii lui Daniel Vita, FK Miercurea Ciuc cedase un fotbalist și bifase o achiziție. A plecat David Bor (27 de ani), în Ungaria, la Bekescsaba Elore, și a venit Balazs Csiszer (22 de ani), sub formă de împrumut de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
După lanțul de cinci eșecuri la rând în primele cinci etape, FK Miercurea Ciuc a mai pierdut un singur meci din următoatele 11 etape, reușind să termine 2021 cu șanse la play-off-ul de promovare. Acum, e pe locul 7, cu 26 de puncte, la două de Steaua și FC Buzău, echipe aflate pe pozițiile 6 și 5.
În etapele rămase de jucat în 2022 în sezonul regular, ciucanii vor mai disputa trei meciuri, toate cu formații promovate la finele stagiunii trecute în Liga 2, Unirea Dej, CS Comunal Șelimbăr și FC Brașov.
Foto: Zoltan Szep/ FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/strategie-precisa-la-fk-miercurea-ciuc-valentin-suciu-isi-va-duce-fotbalistii-in-afara-romaniei-pentru-cantonament-si-pregateste-primele-transferuri-19215502
https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-patru-locuri-sunt-libere-pentru-play-off-ul-ligii-2-insa-doua-sunt-ca-si-ocupate-pentru-celelalte-doua-are-sanse-matematice-si-clasata-pe-locul-15-cum-poate-fk-miercurea-ciuc-lua-fata-cel-19215222
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sfidare-incredibila-din-partea-presedintelui-clubului-de-fotbal-din-miercurea-ciuc-fata-de-romania-reactie-uluitoare-o-sa-avem-site-in-limba-romana-cand-o-sa-faceti-si-voi-presa-in-limba-ma-19214963
https://liga2.prosport.ro/seria-1/12-echipe-din-liga-2-n-au-mutat-pe-banca-tehnica-in-acest-sezon-sunt-insa-sase-care-au-fost-devoratoare-de-antrenori-o-practica-tot-mai-des-intalnita-in-fotbalul-romanesc-19214899