SC Oțelul e ”all-in”! Gălățenii nu se ascund și recunosc că promovarea în Liga 2 e capitală: ”Nu cred că ne mai iartă cineva”. Analiza lui Cristian Munteanu

Răzvan STÎNGĂ 30 Dec. 2021, 14:02 Liga 3
SC Oțelul e ”all-in”! Gălățenii nu se ascund și recunosc că promovarea în Liga 2 e capitală: ”Nu cred că ne mai iartă cineva”. Analiza lui Cristian Munteanu

SC Oțelul a mers foarte bine în Liga 3 în acest sezon, terminând anul pe locul 1 în Seria 2. În ciuda parcursului, care prevestește un nou baraj de promovare în Liga 2, Cristian Munteanu, managerul executiv, nu a trecut încă peste coșmarul din sezonul trecut, când s-a pierdut dubla decisivă cu Dacia Unirea Brăila.

Fostul portar al lui Dinamo are emoții odată cu apropierea finalului de sezon regular și intrarea în play-off, unde fiecare meci va conta enorm și va fi decisiv în vederea promovării în Liga 2. Cristian Munteanu a fost ușor dramatic în acest final de 2021, considerând că nimeni nu va mai ierta echipa după un eventual nou eșec.

Cristian Munteanu: ”Trebuie să recunosc că și în sezonul trecut ne-a urmărit o serie de ghinioane. Finalele se câștigă, nu se joacă” 

Își pune mare încredere în Dorinel Munteanu, antrenor pe care SC Oțelul l-a luat pentru un proiect pe termen lung, care prevede și lupta la promovarea în Liga 1, încă din sezonul următor.

Am terminat primăvara rău, acum am terminat iarna bine. Am pierdut finala cu Brăila, n-am reușit să promovăm, a trebuit să facem schimbări la echipă, am adus un nou antrenor, 12-13 jucători noi. A fost un an dificil, dacă mă întrebi pe mine.

Optimiști suntem, mai ales că nu cred că ne mai iartă nimeni să nu reușim să promovăm al doilea an la râd. Dar mă bazez pe echipă, am încredere în Dorinel. Trebuie să recunosc că și în sezonul trecut ne-a urmărit o serie de ghinioane. Finalele se câștigă, nu se joacă.

Obiectivul nostru și al lui Dorinel, așa s-a făcut și înțelegerea cu el, e să încercăm să promovăm anul ăsta și în următorii doi ani să atacăm promovarea în Liga 1.

Dar asta înseamnă multe costuri, cheltuieli, să aduci jucători buni, să îi plătești. Cert este că facem tot ce stă în puterea noastră să facem lucrurile să meargă. Obiectivul e ca în următorii doi ani, dacă dispunem și de partea materială, să atacăm Liga 1. Fotbalul românesc are nevoie de Oțelul”, a spus Cristian Munteanu, pentru site-ul sport.ro.

Dorinel Munteanu e mai optimist. SC Oțelul a făcut deja două transferuri 

Mai optimist în declarații a fost Dorinel Munteanu zilele trecute, care afirma răspicat că simte că acesta este sezonul de grație al clubului din Galați, urmând a fi mai aproape de elita fotbalului românesc. În acest sens, ”neamțului” i-au fost aduși până acum și doi fotbaliști.

La SC Oțelul au ajuns în această iarnă un jucător cu experiență și unul care promite. Liderul Seriei 2 a Ligii a 3-a l-a prezentat în primă fază pe Cosmin Dur-Bozoancă (23 de ani), fost la Farul, iar apoi pe Alberto Țica (19 ani), împrumutat de la Universitatea Cluj.

Gălățenii se reunesc la 10 ianuarie 

Cel mai recent anunț al gălățenilor este legat de perioada de pregătire. Dorinel Munteanu a stabilit data reunirii pentru 10 ianuarie, iar apoi, după câteva antrenamente pe plan local, SC Oțelul va merge într-un stagiu de pregătire montan.

Jucătorii și staff-ul tehnic al SC Oțelul Galați au încheiat prima parte a stagiunii 2021/2022 a Ligii 3 și se află momentan în vacanța de iarnă a sezonului. La începutul lunii următoare, oțelarii vor încheia această perioadă de repaus și vor începe pregătirile pentru ultimele trei etape a returului și play-off-ul actualei ediții de campionat. Managerul tehnic Dorinel Munteanu a programat primul antrenament din noul an luni, 10 ianuarie, la stadionul Oțelul.

Primul joc oficial al roș-alb-albaștrilor în 2022 se va disputa pe 12 martie, pe terenul formației CS Făurei, în etapa 16 a Ligii 3, seria 2”, se arată într-un comunicat emis de SC Oțelul, în privința reunirii din 2022.

Foto: SC Oțelul 

https://liga2.prosport.ro/liga-3/stefan-nanu-primele-transferuri-la-csm-deva-din-aceasta-iarna-sub-comanda-antrenorului-au-ajuns-un-mijlocas-cu-zeci-de-meciuri-in-liga-2-si-un-atacant-de-la-o-rivala-din-seria-7-19215117

https://liga2.prosport.ro/liga-3/achizitie-interesanta-la-unirea-ungheni-a-transferat-un-fotbalist-care-in-prima-parte-a-sezonului-a-fost-legitimat-in-liga-2-dar-nu-a-jucat-19215100

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-ocna-mures-e-la-cel-mai-bun-sezon-in-liga-3-din-ultimele-trei-petrecute-in-acest-esalon-echipa-din-orasul-salin-s-a-despartit-de-best-tegbo-dar-are-si-o-prima-achizitie-19215083

https://liga2.prosport.ro/liga-3/progresul-pecica-si-a-compromis-intrarea-in-play-off-si-schimba-la-nivelul-bancii-tehnice-dorel-gavruta-incepem-sa-construim-pentru-la-anul-19215078

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 30 Dec. 2021, 14:02 Liga 3
Pe aceeași temă