SC Oțelul este calificată matematic în play-off-ul de promovare în Seria 2 a Ligii a 3-a, după ce în ultima etapă din acest an a învins Dinamo Bacău cu 5-0. Antrenorul Dorinel Munteanu trece la următoarea etapă și se gândește chiar la barajul de accedere în Liga 2, înaintea play-off-ului.
La cum s-a prezentat echipa până acum, fostul mijlocaș al echipei naționale e sigur că anul acesta va fi cel de grație pentru gălățeni și că vor reuși ce încearcă de ani de zile, promovarea în Liga 2. Sezonul trecut, SC Oțelul a ratat dramatic obiectivul, în detrimentul Daciei Unirea Brăila.
Dorinel Munteanu a venit în vară la SC Oțelul și este extem de mulțumit de cum a evoluat echipa până acum. În același timp, este convins că fanii vor avea un cuvânt serios de spus în lupta pentru Liga 2, că vor împinge jucătorii de la spate.
”Vreau să îi felicit pe jucători pentru parcursul de până acum, de șase luni de când am preluat echipa, pentru atitudine, pentru randament, pentru tot ce au făcut pentru club. Sigur, pentru noi de acum începe greul, fiindcă se apropie play-off-ul iar apoi ne pregătim pentru baraj.
Eu sunt bucuros că am terminat sub această formă anul, turul plus câteva jocuri din retur. Tot timpul am cerut echipei concentrare cu adversarii mai modești.
Sunt convins că jocul le dă speranțe celor care susțin echipa, celor care iubesc Galațiul, fiindcă ne pregătim să revenim în Liga 2, cred eu”, a spus Dorinel Munteanu, pentru SC Oțelul.
SC Oțelul este singura echipă din Seria 2 a Ligii a 3-a care are asigurat locul în play-off-ul de promovare. Pentru celelalte trei poziții lupta e în continuare deschisă, dar CSM Focșani, clasată pe poziția a 2-a momentan, are șanse foarte mari să termine sezonul regular în top 4.
Când mai sunt trei etape din sezonul regular, clasamentul primelor șase arată astfel:
În cele 15 etape scurse până acum din Liga 3, SC Oțelul a adunat cele 37 de puncte din 12 victorii, o remiză și două eșecuri. În seriile din Liga 3, doar CS Afumați (liderul Seriei 3, 38 de puncte), Progresul Spartac (liderul Seriei 4, 43 de puncte), CSM Reșița (liderul Seriei 7, 43 de puncte) și CS Hunedoara (liderul Seriei 10, 43 de puncte) au avut un parcurs mai bun decât formația din Galați.
Foto: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/liga-3/masuri-dure-la-scm-zalau-echipa-e-din-nou-aproape-de-ratarea-promovarii-conducerea-a-micsorat-salariile-iar-contractele-a-sapte-fotbalisti-au-fost-reziliate-printre-cei-plecati-si-doua-nume-impor-19214349
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-bogdan-visan-primul-transfer-al-brasovului-pentru-partea-a-doua-a-sezonului-nu-am-stat-mult-pe-ganduri-vine-de-la-una-dintre-codasele-din-liga-3-19214256
https://liga2.prosport.ro/liga-3/calificata-matematic-in-play-off-ul-ligii-3-soimii-lipova-vrea-sa-ajunga-din-nou-la-barajele-de-promovare-radu-pop-a-facut-analiza-acestei-prime-parti-a-sezonului-si-a-dezvaluit-din-planurile-de-vii-19214237
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ovidiu-burca-e-pregatit-sa-promoveze-csm-slatina-in-liga-2-dar-traieste-cu-emotii-si-nu-ia-in-calcul-calea-usoara-mergi-pe-sarma-orice-pas-gresit-te-poate-costa-munca-de-un-an-19214235