SC Oțelul face schimbări și la nivelul conducerii în acest început de an, nu doar la nivelul lotului de jucători. Gălățenii au anunțat numele noului manager sportiv al clubului, Aurelian Băbuțan, persoană cu foarte multă experiență la nivelul fotbalului românesc.
Băbuțan are în dreptul său echipe importante, precum Universitatea Cluj, FC Brașov, Concordia Chiajna sau FCSB. În venirea sa la SC Oțelul a contat și implicarea lui Dorinel Munteanu, antrenorul principal al echipei. De altfel, fostul mijlocaș al naționalei a declarat la conferința de presă că îl dorea mult pe Băbuțan în cadrul clubului.
”A avut un rol important în crearea acestei echipe, pentru că știm cu toții că în vară am avut mari probleme cu lotul, dar prin colaborarea noastră, l-am convins să vină și fizic la echipă, pentru că în aceste șase luni a fost cu sufletul lângă noi.
Am avut o colaborare foarte strânsă și mă bucur că a ajuns la noi”, a declarat Dorinel Munteanu la conferința de presă, de prezentare a lui Aurelian Băbuțan.
Noul manager sportiv al SC Oțelul e încântat de cum arată echipa, nu doar la nivelul situației din Liga 3, ci și cum e organizată. E convins că va promova în Liga 2 la finalul acestei stagiuni, după ce în vara trecută a ratat obiectivul în detrimentul Daciei Unirea Brăila.
”Am venit la propunerea domnului Dorinel Munteanu. Știu unde am venit, știu obiectivele clubului. Dacă nu erau obiective atât de îndrăznețe, n-aș fi ajuns aici. Cred cu tărie că vom promova, cred în lotul pe care îl avem, în stafful tehnic, în colegii mei de pe plan sportiv și administrativ.
O echipă cu condiții de Liga 2, chiar mai sus, aș îndrăzni să spun că puține echipe din Liga 2 au condițiile de aici, de la Galați. Mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar cred că vom fi sută, la sută la finalul meciurilor de baraj, echipa care se va bucura de promovare.
Am amintiri cu Oțelul. L-am adus aici pe Sergiu Costin, un jucător care s-a impus și a fost căpitanul echipei care a luat titlul, am și multe cunoștințe la Galați, prin lumea fotbalului, și am venit cu plăcere”, a spus Aurelian Băbuțan.
SC Oțelul Galați anunță că Aurelian Băbuțan va completa staff-ul administrativ și va fi noul manager sportiv al clubului. Originar din Bistrița, Aurelian are o vastă experiență în fotbalul românesc, activând în trecut pe la formații de pe prima scenă, precum Universitatea Cluj-Napoca, FC Brașov, Concordia Chiajna, Steaua București, FCM Tg. Mureș sau Săgeata Năvodari.
Bun venit și mult succes, Aurelian Băbuțan!”, l-a prezentat SC Oțelul pe Aurelian Băbuțan.
Managerul general al SC Oțelul, Cristian Munteanu, a vorbit despre situația economică a echipei și a recunoscut că acum nu e cea mai bună și că sunt ceva restanțe către jucători. Însă, a dat asigurări că situația se va regla, mai ales că a fost depus dosarul de finanțare către autoritățile locale.
În plus, Munteanu a promis că va face demersuri și pentru atragerea unor sponsori privați, care să ajute cât pot SC Oțelul:
”Dosarul (n.r. – pentru finanțarea clubului) este depus, așteptăm ca la ședința din această lună să fie votat de Consiliul Local. Avem sprijinul primăriei, sprijinul Consiliului Local. Mi-aș dori și ca Consiliul Județean să fie alături de noi. Este important și vreau să mulțumesc primăriei, domnilor consilieri, pentru că au grijă de această echipă, de brandul Oțelul, de echipa orașului și îl susțin din toate puterile.
În același timp, nu mă voi opri până nu ajungem în punctul în care să avem cât mai mulți sponsori din oraș, încât să nu mai avem unde să îi punem pe stadion. Îi rog să aibă încredere în echipă, să aibă încredere în tot ce se întâmplă în acest club, pentru că lucrurile se fac profesionist.
Avem un antrenor căruia i se spune neamțul, toată lumea știe valoarea lui Dorinel și trebuie să recunosc că am făcut eforturi… pentru că avem ceva restanțe la jucători, trebuie să o spunem, să fim transparenți. Așteptăm să fie votat bugetul, pentru a primi suma solicitată sau ce sumă se va acorda, pentru a aduce salariile la zi la jucători.
S-au făcut eforturi mari, conducerea tehnică, conducerea administrativă, pentru a crea condiții de cantonament bune, pentru a avea condiții de masă bune, pentru echipament, pentru tot ce înseamnă cheltuiala unui club de zi cu zi.
Așa că, în continuare, aștept oamenii de bine din Galați să vină alături de echipă și le promitem că vom face tot ce ține de noi ca să ne bucurăm”.
SC Oțelul a mers foarte bine în Liga 3 în acest sezon, terminând anul 2021 pe locul 1 în Seria 2. În ciuda parcursului, care prevestește un nou baraj de promovare în Liga 2, gălățenii trebuie să aibă mare grijă la locul 2, CSM Focşani, care se află la numai două puncte în spate.
Sâmbătă, 12 martie, de la ora 15:00, SC Oțelul va avea primul meci din campionat din acest an, în deplasare cu CS Făurei, locul 8 din 10 echipe.
Foto și video: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/liga-3/se-reia-campionatul-liga-3-primele-15-meciuri-ale-etapei-a-16-a-au-loc-astazi-de-la-ora-1500-cele-trei-cluburi-neinvinse-in-acest-sezon-19222711
https://liga2.prosport.ro/liga-3/transformare-radicala-pentru-sr-brasov-in-aceasta-iarna-pentru-a-nu-avea-emotii-cu-retrogradarea-19222522
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-suspendat-protocolul-de-desfasurare-a-competitiilor-obligatiile-devenind-recomandari-cheltuielile-scad-pentru-cluburi-iar-reactia-unui-conducator-spune-multe-ma-gandeam-cu-groaza-la-19222484
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-serban-va-juca-in-liga-3-dupa-ce-s-a-despartit-de-dinamo-echipa-cu-care-a-semnat-mijlocasul-care-in-ultimii-opt-ani-a-fost-legat-de-clubul-din-stefan-cel-mare-19222370