După ce a reziliat contractele câtorva jucători și după ce a prelungit anumite înțelegeri, Universitatea Cluj începe să se organizeze și în privința venirilor. În această perioadă, ardelenii lucrează și analizează mai multe variante de jucători pe care le vrea antrenorul Erik Lincar.
Gabriel Giurgiu, managerul general al Universității Cluj, a afirmat că sunt verificați mai mulți fotbaliști, iar câțiva dintre ei ar putea fi și pe listele altor formații din Liga 2, ceea ce înseamnă că e vorba de nume importante. Astfel, putem asista la câteva transferuri interesante în tabăra ”studenților” și în această iarnă.
Oricum, conducătorul ardelenilor s-a declarat mulțumit de cum arată echipa, de perioada pe care o traversează. Clasarea din acest final de an e, în foarte mare măsură, aceeași cu obiectivul trasat înainte de startul întrecerii.
”Acum, în perioada aceasta, e mai mult de lucru. Suntem în grafic, poate am fi vrut mai sus în clasament, dar trebuie să fim atenți, să ne pregătim pentru a doua parte a campionatului, iar în play-off să îndeplinim obiectivul.
În această perioadă ne gândim să ne întărim lotul, să aducem jucătorii de care avem nevoie pe anumite posturi, pentru a avea concurență. Sperăm să fim inspirați și să aducem jucătorii pe care îi dorim.
Avem nevoie pentru concurență și pentru a ridica nivelul lotului și al echipei, știm foarte bine că e important pentru perioada care urmează. E bine să ai un nucleu, să completezi cu unul-doi jucători, dar la momentul acesta s-a făcut o evaluare a lotului și jucătorilor și trebuie să renunțăm la câțiva. Ceea ce a făcut Erik în perioada din vară, când a reușit să aducă mulți jucători, iar surprinzător a reușit să formeze un nucleu, să omogenizeze echipa”, a afirmat Gabriel Giurgiu la Sport Total FM.
Universitatea Cluj va continua să mai renunțe la câțiva jucători, aspect recunoscut de Gabriel Giurgiu. Astfel, se profilează din nou o perioadă de transferuri destul de activă pentru ardeleni, așa cum a fost și în vară.
”Nu e un moment plăcut să anunțăm jucătorii că renunțăm la ei, dar pentru a îndeplini obiectivul trebuie să ajungi și la situații de genul acesta”, a mai punctat conducătorul clubului din Ardeal.
Universitatea Cluj finalizează anul chiar sub locul 2, care duce direct în Liga 1 la finalul play-off-ului. Ardelenii au 33 de puncte, fiind la două puncte de FC Hermannstadt și la nouă de Petrolul. Cu ploieștenii chiar au terminat anul 2021 ardelenii, dar au pierdut partida de pe ”Ilie Oană” cu scorul de 0-1.
Concordia Chiajna, FC Hermannstadt și Dunărea Călărași sunt adversarele pe care le vor mai întâlni ”studenții” în 2022, în sezonul regular.
Foto: Flaviu Buboi/ Mediafax Foto și Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/detaliile-interesante-din-liga-2-dupa-16-etape-selimbar-cele-mai-multe-puncte-adunate-dupa-ce-a-fost-condusa-unirea-constanta-cei-mai-multi-jucatori-rulati-steaua-cea-mai-batrana-echipa-capito-19214029
https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-isi-va-duce-jucatorii-in-afara-romaniei-pentru-pregatirea-de-iarna-u-cluj-va-face-cantonamentul-in-afara-tarii-am-avut-sedinta-sa-vedem-care-sunt-planurile-u-19213974
https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-campanie-numeroasa-de-transferuri-la-u-cluj-erik-lincar-si-a-facut-deja-planul-si-anunta-s-ar-putea-sa-aducem-mai-mult-de-patru-cinci-jucatori-19213722
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primul-jucator-de-care-petrolul-s-a-despartit-in-aceasta-iarna-am-reziliat-dupa-o-perioada-nu-tocmai-buna-pentru-mine-19214418
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-ia-masuri-dupa-parcursul-din-liga-2-traiectoria-echipei-va-fi-decisa-dupa-o-sedinta-marius-burca-trebuie-sa-schimbam-ceva-cand-nu-indeplinesti-obiectivul-s-ar-putea-ca-patro-19214409