”U” Cluj, reacție după atacul dur al lui Adrian Mihalcea. Gabriel Giurgiu, răspuns pe măsură pentru antrenorul Unirii Slobozia: ”Dacă intram în jocuri de culise, poate eram promovați”

Andrei PASCU 17 May. 2022, 16:59 Liga 2
”U” Cluj, reacție după atacul dur al lui Adrian Mihalcea. Gabriel Giurgiu, răspuns pe măsură pentru antrenorul Unirii Slobozia: ”Dacă intram în jocuri de culise, poate eram promovați”

Adrian Mihalcea a atacat dur Universitatea Cluj pentru modul în care a jucat cu Concordia Chiajna, iar acum a venit și replica ardelenilor, prin vocea managerului general Gabriel Giurgiu, una cel puțin interesantă. Conducătorul formației pregătite de Erik Lincar a intervenit cu un comunicat pe site-ul oficial.

”U” Cluj, reacție după atacul lui Adrian Mihalcea. Gabriel Giurgiu: ”Dacă intram în jocuri de culise, poate eram promovați de câteva etape”

Gabriel Giurgiu a negat din start faptul că Universitatea Cluj ar fi făcut anumite jocuri în acest play-off, indiferent că a fost vorba de Concordia Chiajna sau de alt club. A încercat, oarecum, să îl scuze pe Adrian Mihalcea, considerând că declarația acestuia, după partida Unirii Slobozia cu Petrolul, a venit ca urmare a stării de tensiune, la cald, din cauza importanței confruntării.

Giurgiu l-a anunțat public pe Mihalcea să nu mai vorbească de Universitatea Cluj și să își vadă de echipa lui, dar în același timp a făcut o afirmație care atrage atenția. Dorind să fie cât mai clar în ideea că ardelenii nu au jucat mai tare cu anumite echipe și mai puțin tare cu altele, conducătorul ”studenților” a afirmat că dacă Universitatea Cluj ar fi dorit să promoveze direct prin jocuri de culise, ar fi putut să o facă.

În legătură cu declarațiile domnului Mihalcea după meciul Sloboziei cu Petrolul, în care s-a legat de Universitatea Cluj, spunând că ne-am dat pantalonii jos, doresc să-i transmit să nu pună vreodată la îndoială corectitudinea acestui club, iar dacă noi intram în jocuri de culise, poate eram promovați de câteva etape.

Pe noi nu ne interesează acest lucru și Adrian Mihalcea trebuie să își vadă de antrenorat și să nu se lege de altă echipă. Probabil a fost o frustrare a sa, pentru că nu a reușit să câștige acel meci, chiar dacă Petrolul a venit cu o echipă mai puțin experimentată și a dat șansa altor jucători să evolueze. Ar trebui să își vadă de echipa lui, de ceea ce are de făcut și să nu se mai lege vreodată de Universitatea Cluj, o echipă emblematică, cu istorie, care nu își pătează numele în astfel de meciuri și care nu va încerca niciodată să câștige meciurile în afara terenului.

Chiar ar fi interesant de știut dacă punctul de vedere al domnului Mihalcea este susținut și de conducerea clubului Unirea Slobozia”, a declarat Gabriel Giurgiu, conform site-ului oficial al Universității Cluj.

Universitatea Cluj, în fața dublei de promovare cu Dinamo

Cum Universitatea Cluj a jucat toate meciurile pe teren conform declarațiilor lui Gabriel Giurgiu, este nevoită să dispute baraj pentru promovarea în Liga 1, cu Dinamo, în dublă manșă.

E drept că Universitatea Cluj a tot avut sincope în play-off-ul Ligii 2, în cele 10 runde. A înregistrat patru victorii, trei egaluri și trei eșecuri. Una dintre înfrângeri a venit în partida cu scandal disputată cu Unirea Slobozia, de pe Cluj Arena, scor 1-2, a doua s-a produs în penultima rundă, cu FC Hermannstadt, scor 1-2, tot pe teren propriu, iar a treia în etapa finală a play-off-ului Ligii 2, cu Concordia Chiajna, în deplasare, scor 0-1.

Cu 57 de puncte a terminat ”U” Cluj campionatul, fiind la patru puncte de locul 2, FC Hermannstadt, și cu un avans de șapte puncte peste locul 4, Steaua. Astfel, ardelenii vor juca, după cum spuneam, manșă dublă pentru promovarea în Liga 1, cu Dinamo.

Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-steaua-si-u-cluj-bune-de-plata-dupa-show-ul-facut-in-tribune-de-galeriilor-lor-cu-cat-a-fost-sanctionata-echipa-ploiesteana-in-urma-bucuriei-alaturi-de-suporteri-dupa-pro-19231841

https://liga2.prosport.ro/seria-1/va-fi-spectacol-in-tribune-la-u-cluj-dinamo-fanii-mentin-fratia-si-la-barajul-pentru-liga-1-si-vor-merge-impreuna-pe-cluj-arena-cate-bilete-au-primit-19231838

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-ovidiu-sabau-tine-cu-u-cluj-in-dubla-mansa-a-barajului-cu-dinamo-este-echipa-mea-de-suflet-mesajul-fostului-international-pentru-jucatorii-lui-erik-lincar-si-19231835

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-consiliului-judetean-cluj-i-a-pus-gand-rau-universitatii-cluj-dupa-ce-cfr-a-castigat-al-optulea-titlu-de-campioana-fara-ipocrizie-a-sosit-momentul-sa-ne-intrebam-daca-putem-sus-19231793

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-reactie-socanta-la-adresa-echipei-u-cluj-si-erik-lincar-a-distrus-campionatul-eu-nu-sunt-un-antrenor-care-si-da-pantalonii-jos-dar-altii-vad-si-au-tras-u-19231624

 

Andrei PASCU 17 May. 2022, 16:59 Liga 2
Pe aceeași temă