Ripensia, victimă în fața Concordiei Chiajna după ce a rămas fără antrenorul Cosmin Petruescu. ”Nu ne așteptam să renunțe cu o zi înainte de meci”

Anda DELIU 26 Sep. 2021, 20:09 Liga 2

Concordia Chiajna s-a impus cu 1-0 în fața Ripensiei, care a părut dezorientată în prima repriză, în condițiile în care sâmbătă, cu o zi înainte de meci, antrenorul Cosmin Petruescu nu s-a prezentat la antrenament, iar clubul a anunțat despărțirea de el.

Ilfovenii au marcat repede la Timișoara, pe Electrica, prin Valentin Lazăr, dar, chiar și așa, în repriza a doua, Ripensia și-a mai revenit și a avut și două bare. Pe bancă au stat secunzii Iulian Muntean și Călin Mada.

Degajarea lui Silveanu, o veritabilă pasă de gol

Concordia a dominat clar prima repriză, dar a marcat și cu mult noroc. Portarul a degajat lung, iar mingea a ajuns la Valentin Lazăr, care l-a ”executat” pe Ionuț Rus cu un șut plasat din careu.

Ripensiștii au reușit să fie periculoși de puținele dăți în care au ajuns în careu. În repriza a doua, caracteristicile jocului s-au mai schimbat puțin. După un adevărat asalt al oaspeților la poarta lui Rus. În minutul 54, Ripensia putea egala. Un fundaș a respins neatent o minge, în picioarele lui Piftor, care a tras, dar mingea a lovit transversala și nu a căzut în poartă.

Chiajna s-a ”stins” în partea a doua a meciului

Trebuie spus că, pe final de joc, Concordia a avut un joc destul de nesigur. Younes Hamza și ex-polistul Dorin Codrea și-au încercat șutul, dar fără succes, mai ales că ultimul nici nu a prins spațiul porții. În minutul 83, faza cu Piftor aproape că s-a repetat, iar Morariu a tras dintr-o poziție similară tot în transversală.

Publicul s-a mai entuziasmat la a doua bară, dar degeaba, căci timișorenii nu au reușit să înscrie. La meci a asistat și Octavian Benga, antrenorul timișorean în prezent fără contract.

Cosmin Petruescu nu a mai venit la antrenamentul de sâmbătă!

Din informațiile Liga2.ro, Cosmin Petruescu pur și simplu nu a mai venit la antrenamentul de sâmbătă, în urma unor discuții în contradictoriu cu patronul-președinte Dumitru Mihu.

De altfel, secundul Iulian Muntean vorbește și el despre surprinderea tuturor. ”A fost o surpriză și pentru noi. Nu ne așteptam să renunțe Cosmin cu o zi înainte de meci. Ne pare rău că a renunțat, băieții au încercat să facă un front comun, că muncească pentru meciul de azi, să încercăm să aducem victoria. Din păcate, n-am reușit, chiar dacă a fost un joc bun mai ales în repriza a doua. Pe o greșeală personală, flagrantă, am luat un gol. După aceea, pentru cei de la Chiajna a fost ușor să gestioneze rezultatul. Au jucători de valoare care au știut exact cum să stea în teren, au jucat la obiect, și-au atins scopul. Poate, cu puțin noroc, sigur reușeam un punct, mai ales după ocaziile din repriza a doua”, a declarat Muntean.

Iulian Munteanu, despre decizia lui Petruescu: ”A fost o surpriză și pentru noi. Nu cred că se mai întoarce”

În aprilie, Petruescu s-a mai supărat așa, dar a revenit supra deciziei. ”S-a mai întâmplat o dată. Din păcate, aceasta este situația. A trebuit să rămânem să o gestionăm și să nu credeți că a fost ușor. Într-o situație când se întâmplă o schimbare de genul acesta, cam toată lumea este bulversat, jucători, staff. Am avut și foarte puțin timp la dispoziție. Joi am avut meci cu Dinamo, am încercat să eliminăm și pe Dinamo, s-a jucat de la egal la egal cu ei. S-a adunat o stare de oboseală, a fost foarte greu să gestionăm meciul de astăzi. Dacă mă întrebați pe mine personal, nu cred că se mai întoarce”, a punctat ”secundul”, pe foaia de joc trecut ”preparator sportiv”.

Ripensia a fost și ghinionistă, crede Munteanu

Altfel, Iulian Muntean a vorbit de ghinion, ținând cont de cele două bare ale Ripensiei. ”Știam exact ce joacă Chiajna. Am reușit să-i citim, ne-am adaptat la jocul lor pentru prima repriză. Dar în minutul 15 să faci o asemenea greșeală. Chiar I-am întrebat pe cei din centrul defensivei, au spus că nu au văzut mingea de soare. Pe o degajare… Știam exact ce joacă. S-a întâmplat să iei gol. După aceea este mai greu când ai o echipă care până acum nu a pierdut, care a jucat toate meciurile foarte bine, era foarte greu să-i întoarcem. Dar am fi avut șanse. În a doua repriză, din păcate, am dus mingea cât mai mult sus.Ne-a lipsit un pic de șansă. Îi felicit pe băieți pentru atitudinea pe care au avut-o și sper să reușim să scoatem ceva la Mediaș, din meciul cu Sibiu”, a mai spus Muntean.

Cu 20 de puncte, Concordia Chiajna se întoarce pe locul 3, având un golaveraj inferior față de FC Hermannstadt, clasata pe locul 2. Ripensia, cu 9 puncte, e pe locul 12.

RIPENSIA TIMIȘOARA – CONCORDIA CHIAJNA 0-1

Valentin Lazăr 16′

Ripensia: I. Rus – Sturzu, Țieranu, Fridrich, Andr. Macrițchii – Coulibaly (cpt.)(Stoi 90′), Val. Macrițchii (Mih. Ion 90′) – Piftor, Golda, Mitrov (Vidrăsan 62′) – Ernest (Rz. Morariu 62′)
Rezerve neutilizate: Mosoarcă – Lalic, Taras, Rob. Stoica, Gladun
Antrenor secund: Călin Mada

Concordia Chiajna: Silveanu – Borța, Palmeș, Marc (cpt.), Cherecheș – Biceanu, D. Codrea – Dușmanu (Puiu 55′), Anghelina (Llullaku 68′), Val. Lazăr (N. Popescu 68′) – Younes (Gab. Deac 86′)
Rezerve neutilizate: Aldescu – Ct. Alexe, Bg. Manole, Piper, L. Ion
Antrenor: Claudiu Niculescu

Stadion: Electrica (Timişoara – Timiş); Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare); Rezervă: Claudiu Ștef (Târgu Mureş); Observatori: Ioan Duma (Sibiu) și Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-8-trei-meciuri-au-loc-de-la-ora-1100-la-targu-jiu-slobozia-si-timisoara-patru-dintre-echipele-care-intra-la-joc-au-evoluat-in-16-imile-cupei-romaniei-19202958

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-8-patru-meciuri-incep-de-la-ora-1100-la-miercurea-ciuc-are-loc-cel-mai-echilibrat-joc-19202777

https://liga2.prosport.ro/seria-1/decizie-soc-la-ripensia-cosmin-petruescu-a-plecat-de-la-echipa-timisoreana-cu-o-zi-inainte-de-meciul-cu-concordia-19202894

Anda DELIU 26 Sep. 2021, 20:09 Liga 2
Pe aceeași temă