La 40 de ani, mijlocașul Ciprian Petre își dorește promovarea cu FC Buzău și încă un sezon pe prima scenă.
După ani buni și evoluții constante în prima ligă, cele mai multe în tricoul formației Gaz Metan Mediaș, Ciprian Petre a revenit acasă, în vara anului 2018, la echipa Buzăului, care de curând a suferit o transformare juridică pentru a avea drept de promovare, iar acum vizează la play-off-ul Ligii 2 și la accederea în Liga 1.
A refuzat cluburi din Liga 1 și i-a ales pe buzoienii care, la acel moment, jucau în Liga 3, sub denumirea de SCM Gloria. Acum, la FC Buzău, este antrenat de Cristian Pustai, pe care l-a avut profesor și la Gaz Metan Mediaș.
”E o ambiție, o nouă provocare, plus că lucrez cu Pustai, antrenorul cu care am avut cele mai mari performanțe ca sportiv. Sunt acasă și nu am simt că am luat totul de la zero, deși în această vară au fost schimbări majore, de la numele echipei, la antrenor, conducători, jucători. Până se omogenizează grupul va trece o perioadă, dar sperăm să se lege relațiile de joc cât mai rapid”, a declarat Ciprian Petre.
Fotbalistul împlinește 41 de ani la finalul anului, la 10 decembrie, e cel mai în vârstă jucător din Liga 2, însă nu se gândește la momentul retragerii, cu toate că nu sunt puține glumele făcute pe seama vârstei lui.
”Mă bucur că încă pot juca fotbal. M-am întâlnit cu foști colegi și-mi spuneau că ei abia mai merg pe stradă și eu încă joc fotbal la nivel de liga a doua. Colegii mă respectă, dar mai sunt și glume, nu răutăcioase, ci amuzante, pentru că mulți dintre colegi sunt cu 4-5 ani mai mari decât băiatul meu. Fotbalistul face ce-i place și pe deasupra mai primește și bani, ca un hobby plătit”, spune Petre.
După o viață în sport, mijlocașul nu crede că ar putea să se apuce de altceva la finalul carierei: „Vreau să rămân în fotbal, nu știu dacă în birou poate tot pe teren, lângă jucători.”
În primele trei etape ale Ligii 2, FC Buzău a pierdut la limită cu FC Hermannstadt (1-2 la Mediaș) și ”U” Cluj (0-1 la Buzău) și primul punct l-a înregistrat cu Politehnica Timișoara (1-1 pe ”Dan Păltinișanu”). În etapa a 4-a, echipa buzoiană are meci la Călărași, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Dunărea, fosta echipă a lui Cristian Pustai.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/matematicianul-cristian-pustai-a-explicat-starea-psihologica-a-echipei-din-buzau-in-momentul-in-care-te-tot-vezi-in-spate-e-greu-sa-joci-19196217
https://liga2.prosport.ro/seria-1/veteranul-ciprian-petre-dezamagit-de-startul-modest-de-sezon-al-buzaului-impresiile-mijlocasului-de-40-de-ani-dupa-doua-esecuri-in-primele-doua-etape-19195270